
Tranzacțiile comerciale cu parteneri externi presupun o serie de particularități care necesită atenție, precum dacă partenerul este sau nu plătitor de TVA, sau aspecte referitoare la impozitarea veniturilor obținute în România de nerezidenți.
Ministerul Finanțelor va modifica normele ordonanței care face obligatorii casele de marcat cu jurnal electronic, conectate la sistemul informatic al ANAF, scopul acțiunii fiind, în principal, acela de a actualiza legislația pregătită de mult timp pentru introducerea noilor tipuri de case de marcat, dar depășită între timp. Printre modificările aduse, autoritățile au renunțat la prezența obligatorie a unui reprezentant al Fiscului la operațiunile efectuate în legătură cu aparatele de marcat electronice fiscale, din cauza lipsei resurselor umane, și au prelungit termenului autorizației de distribuție a caselor de marcat la 5 ani.
Plata defalcată a TVA a fost introdusă de Guvern fără ca acesta să fi solicitat Comisiei Europene derogare de la Directiva UE referitoare la TVA. Mecanismul de plată defalcată a intrat în vigoare cu aplicare opțională de la 1 octombrie, urmând ca de la 1 ianuarie 2018 să devină obligatoriu. Consultanții fiscali au avertizat din septembrie că statul nu a consultat Comisia și au atras atenția că România riscă o procedură de infringement pe această temă.
Gigantul american de articole sportive Under Armour, al doilea în domeniu din SUA, după Nike, intră în România cu două magazine proprii. Brandul aparține unui tânăr cu o avere de 1,6 miliarde dolari, care a făcut parte și din Consiliul președintelui american Donald Trump, demisionând însă în luna august.
Banca Transilvania (BT) este cel mai mare emitent de carduri din România, cu 3 milioane de carduri în portofoliu. Totodată, cu 20% din piață, BT este lider și în ceea ce privește volumele tranzacționate cu cardul, potrivit informațiilor furnizate de companie.
Firmele din trei domenii de activitate au cumulat, în prima jumătate a acestui an, aproape 40% din totalul impunerilor decise de ANAF în urma acțiunilor de inspecție fiscală. Ordinea în Top 3 a rămas neschimbată în primele șase luni, față de aceeași perioadă anul trecut, principalele candidate la impuneri suplimentare fiind firmele care au ca activitate "construcții și materiale de construcții", "producția și comercializarea mărfurilor agroalimentare" și "producerea și comercializarea produselor energetice".
Controalele derulate de Fisc pe prețuri de transfer în prima jumătate a anului nu reflectă retorica agresivă a unor politicieni față de multinaționale și îndemnurile fățișe la o atitudine mai agresivă a ANAF, atât valoarea obligațiilor fiscale suplimentare, cât și valoarea cu care a fost diminuată, în total, pierderea fiscală, fiind în scădere față de aceeași perioadă a anului anterior. Politicieni și autorități ale statului au acuzat în special multinaționalele că ar folosi practici incorecte, inclusiv în ce privește prețurile de transfer, pentru a plăti taxe mai puține în România.
Fiscul a încercat să lanseze în forță plata defalcată a TVA, cu 100 de întâlniri cu firme, organizate în țară, la care mai mulți specialiști au explicat noul sistem. Anterior, în septembrie, ANAF prezentase split TVA pentru 7.900 de antreprenori. În pofida eforturilor atractivitatea noului mecanism nu s-a dovedit pe măsura așteptărilor: la începutul lunii octombrie, când split TVA a devenit operațional, erau înscrise doar 175 de firme. Numărul firmelor înrolate a urcat ulterior la doar 273.
Doar două dintre cele mai mari 100 de companii din România aplică plata defalcată a TVA, sistem opțional de la 1 octombrie și obligatoriu de la 1 ianuarie 2018, conform datelor centralizate de Profit.ro. Cele două companii, Hidroelectrica și Electrocentrale București (Elcen), ambele din sectorul energetic, au optat pentru noul sistem de plată a TVA din prima zi.
Grupul Coface, expert în asigurarea de credit, a reușit să angajeze, în șase luni de la inaugurarea centrului IT din București, doar 30 de specialiști, mai puțin de jumătate din cele 80 de posturi scoase la concurs. Deși motivul care a îngreunat recrutarea, și anume concurența mare pentru specialiști IT, persistă, Coface intenționează în continuare să-și completeze echipa, noul termen pentru acest obiectiv fiind începutul anului viitor.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0890 | -0.0018 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.3140 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 GBP | 5.8317 | +0.0016 | +0.03 % |
| 1 CHF | 5.4821 | +0.0037 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro