Autori

Florin Rusu

Florin Rusu

Contact

Florin Rusu are 3287 articole

Grafic
GRAFICE Cum a ajuns România cel mai mare producător de gaze din UE

România a fost în cel de-al doilea trimestrul al acestui an cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană pentru prima dată în istoria blocului comunitar, ca urmare a faptului că producția internă s-a majorat cu 1% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce cea a fostului lider, Olanda, s-a redus cu nu mai puțin de 17% în același interval. Principala companie responsabilă pentru creșterea producției interne a fost cea controlată de statul român, Romgaz.

GRAFICE Cum a ajuns România cel mai mare producător de gaze din UE
Romgaz și-a majorat extracția de gaze cu peste 4% și și-a dublat producția de energie electrică în T3, când România a avut ce mai scumpă piață spot din UE

Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, și-a majorat producția de gaze cu 4,4% în primele 9 luni ale anului, la 3,67 miliarde metri cubi, și și-a dublat producția de electricitate în trimestrul al treilea, în care România a avut ce mai scumpă piață spot din UE.

Romgaz și-a majorat extracția de gaze cu peste 4% și și-a dublat producția de energie electrică în T3, când România a avut ce mai scumpă piață spot din UE
Grafic
GRAFICE Republica Moldova importă volume record de gaze din România, echivalente cu 16% din producția Romgaz, OMV Petrom, BSOG

Republica Moldova, al cărei sistem de transport este operat de Vestmoldtransgaz, filială a Transgaz, importă miercuri un volum record de gaze din România, de aproximativ 40 GWh, reprezentând aproximativ 16% din producția curentă zilnică a companiilor autohtone. Cantitatea importată miercuri este mai mare cu cu 7 GWh sau cu o cincime peste precedentul record anunțat de Profit.ro, de 33 GWh, înregistrat sâmbătă.

GRAFICE Republica Moldova importă volume record de gaze din România, echivalente cu 16% din producția Romgaz, OMV Petrom, BSOG
Grafic
GRAFIC Răcirea vremii a propulsat consumul de gaze peste producția curentă pentru prima dată în această toamnă. Importuri crescute pentru acoperirea cererii interne. Exporturile către Republica Moldova - la un nivel record

Vremea friguroasă, cel puțin pe timpul nopții, când temperaturile au coborât și sub zero grade, au făcut ca, începând din acest weekend, pentru prima dată în această toamnă, consumul de gaze să depășească producția internă, furnizorii apelând la gaze din import, pe lângă cele extrase din depozite, pentru a acoperi cererea în creștere.

GRAFIC Răcirea vremii a propulsat consumul de gaze peste producția curentă pentru prima dată în această toamnă. Importuri crescute pentru acoperirea cererii interne. Exporturile către Republica Moldova - la un nivel record
Video
VIDEO BSOG Energy și DN AGRAR investesc peste 30 de milioane de euro în cel mai mare proiect de biometan din România

BSOG Energy, compania de energie specializată în dezvoltarea proiectelor de producere a biometanului în România, deținută de Black Sea Oil & Gas, primul operator al unui zăcământ nou offshore din Marea Neagră, și DN AGRAR Group (BVB: DN), cea mai mare fermă integrată din România, lider în producția de lapte de vacă, au semnat un acord de cooperare pentru cel mai mare proiect de producție a biometanului din România, cu o capacitate totală de până la 15 MW.

VIDEO BSOG Energy și DN AGRAR investesc peste 30 de milioane de euro în cel mai mare proiect de biometan din România
Grafic
GRAFICE Peste o pătrime din producția de gaze a UE a provenit din România. În 2028, acest procent ar putea sări de 50%. OMV Petrom și Romgaz pot fi principalele victime ale reglementărilor europene

Peste o pătrime din gazul produs anul trecut în Uniunea Europeană (UE) a fost extras din România, care și-a majorat cota de la 21,5% în 2022 la 26,8% în 2023, ca urmare a unei creșteri marginale a producției interne, dar mai ales datorită reducerii producției celorlalte state membre. Liderul clasamentului, Olanda, a fost cel care și-a diminuat cel mai mult producția, aceasta fiind în prezent doar cu 10% mai mare decât cea din România, care ocupă poziția a doua, arată o analiză Profit.ro.

GRAFICE Peste o pătrime din producția de gaze a UE a provenit din România. În 2028, acest procent ar putea sări de 50%. OMV Petrom și Romgaz pot fi principalele victime ale reglementărilor europene
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.0904 +0.0006+0.01 %
1 USD4.3406 -0.0087-0.20 %
1 GBP5.8057 -0.0122-0.21 %
1 CHF5.4586 +0.0071+0.13 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read