
Lira sterlină a depășit, marți, pragul de 1,25 dolari pentru prima dată în ultimele 10 luni, iar euro s-a apropiat de cel mai ridicat nivel din ultimul an față de moneda americană, care a slăbit ca răspuns la revizuirea așteptărilor privind deciziile de politică monetară.
Producătorul german de cabluri auto Leoni, prezent în România cu trei fabrici și aproximativ 13.000 de angajați, va fi preluat de miliardarul austriac Stefan Pierer, în cadrul unui acord de restructurare a datoriilor, ce prevede delistarea companiei de la bursă.
Acțiunile americane cresc vineri, susținute de așteptările investitorilor privind o eventuală pauză în campania agresivă de majorare a ratelor dobânzilor, după ce un indicator pe care Rezerva Federală (Fed) îl urmărește îndeaproape pentru a măsura inflația a încetinit peste așteptări.
Inflația din Germania a încetinit semnificativ în martie, însă mai lent decât estimau economiștii, sporind presiunile asupra Băncii Centrale Europene de a înăspri și mai mult politica monetară.
Cotațiile petrolului au urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele două săptămâni miercuri, în condițiile în care scăderea stocurilor din SUA și o întrerupere a aprovizionării din Irak au contribuit la creșterea prețurilor.
Tribunalul General al Uniunii Europene a respins o cerere înaintată de Wizz Air privind anularea deciziei Comisiei Europene de a aproba ajutorul de stat în valoare de 62 milioane de euro acordat Blue Air în pandemie.
Fitch Ratings a retrogradat calificativul privind puterea financiară a Euroins România la ‘CC’ (extrem de slabă), cu o treaptă deasupra nivelului ce denotă iminența intrării în incapacitate de plată, și a plasat asigurătorul sub supraveghere, în urma retragerii autorizației companiei de către ASF.
Producția de țiței din UE a coborât la un minim record în 2021, anul dinaintea declanșării invaziei ruse din Ucraina, toți marii producători (Italia, Danemarca și România) raportând volume în scădere.
Ammar Al Khudairy, președintele Băncii Naționale Saudite (Saudi National Bank), cel mai mare acționar al Credit Suisse, și-a prezentat demisia, la câteva zile după ce comentariile sale au precipitat prăbușirea pe bursă a băncii elvețiene, preluată ulterior de UBS.
Băncile centrale europene sunt pregătite să facă față turbulențelor din sector, în urma măsurilor de consolidare luate după 2008, potrivit președintelui Bundesbank, care apreciază, însă, că situația actuală este diferită de cea care a provocat criza financiară globală de acum 15 ani.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0911 | -0.0012 | -0.02 % |
| 1 USD | 4.3417 | -0.0025 | -0.06 % |
| 1 GBP | 5.7972 | +0.0052 | +0.09 % |
| 1 CHF | 5.4593 | +0.0080 | +0.15 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro