
După tranzacția din martie, rețeaua Regina Maria a început investițiile în Ponderas Academic Hospital, extinzând suprafața și capacitatea spitalului cu aproximativ 40%, respectiv la o suprafață de 12.500 metri pătrați, 200 de paturi și 12 săli de operație, a anunțat compania.
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care rețeaua Sensiblu, parte a grupului A&D Pharma, cumpără 78 de farmacii Polisano și Rețeta de la familia Vonica din Sibiu. Valoarea tranzacției s-ar ridica la circa 20 de milioane de euro, potrivit unor declarații anterioare pentru Profit.ro ale președintelui grupului Polisano, Remus Borza.
Grupul internațional de produse de panificație Lantmännen Unibake a cumpărat producătorul de chifle pentru hamburgeri Frozen Bakery Products de la grupul austriac GoodMills.
Medicover, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața serviciilor medicale private din România, intră pe piața din Pitești prin achiziția centrului medical Doctor Luca din acest oraș, cu afaceri de 1,5 milioane euro anul trecut. Centrul a fost achiziționat de la firma Telemedical Incorporated, înregistrată în SUA, care deținea 59,5% din capital și de la doctorul Augustin-Bujor Batis.
Retailerul german Lidl va deschide joi, 29 septembrie, un nou magazin în București, al 23-lea din Capitală, și se apropie de pragul de 200 de unități la nivel național.
Producătorul german al electrocasnicelor de lux Miele a deschis un al doilea magazin în București, în zona Dorobanți, într-un nou format – Miele Point, în care a investit 100.000 de euro.
Pe piața imobiliară din România există în prezent negocieri în stadii avansate pentru tranzacții, care s-ar putea închide în acest an, peste cinci astfel de operațiuni depășind ca valoare 40 milioane de euro, a declarat, joi, Silviana Badea, national director, head of capital markets la compania de consultanță imobiliară JLL.
Cele mai mari afaceri de familie nu sunt scutite de conflicte interne, care erodează atât relațiile dintre membrii familiei, cât și afacerea, însă modul în care le gestionează face diferența între succes și eșec, conform unui studiu EY.
Creșterea economică din 2015-2016 a fost realizată în special pe baza consumului și seamănă cu bula din 2007-2008, în condițiile în care o creștere economică sustenabilă pentru România este de până în 2,6%, a declarat la ProfitLive Florin Godean, Country Manager al Adecco România. El spune că toată lumea se așteaptă să se întâmple ceva, iar foarte multe companii își iau măsuri de prevenire a unei situații similare cu cea din urmă cu 8 ani.
Lărgirea utilizării tratamentului pentru hepatită a readus pe creștere vânzările de medicamente din România în trimestrul al doilea, cu un avans de 16,3% comparativ cu perioada similară din 2015, până la 3,29 miliarde lei (731,8 milioane euro) la preț de distribuție, și a schimat liderul acestei industrii. Astfel, compania americană Abbvie a urcat de pe locul 5, în primul trimestru, pe primul loc la finalul lunii iunie, cu o cotă de piață de 7,8%.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0953 | -0.0010 | -0.02 % |
1 USD | 4.3848 | -0.0050 | -0.11 % |
1 GBP | 5.8664 | -0.0178 | -0.30 % |
1 CHF | 5.4723 | -0.0082 | -0.15 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro