
Megalicitația ce poate sări de 4 miliarde lei prin care statul vrea să asigure în premieră, în mod centralizat, necesarul de benzină și motorină al instituțiilor publice pe 4 ani, lansată luna trecută de Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) din cadrul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), a fost suspendată, după ce a fost contestată de către Lukoil România, subsidiara locală de distribuție de carburanți a grupului rus omonim.
Operatorul sistemului energetic național, Transelectrica, companie controlată de stat prin Secretariatul General al Guvernului (SGG) a lansat o consultare de piață prealabilă în vederea organizării unei licitații la care să achiziționeze documentațiile necesare schimbării din temelii a infrastructurii sale IT&C, cu scopul digitalizării operării rețelei de transport a energiei electrice și implementării conceptului de smart grid, dar și întăririi nivelului de securitate cibernetică.
Planul de reorganizare respins de creditoriprevedea vânzarea activelor principale și a operațiunilor companiei contra unei sume de minimum 91,8 milioane lei, principalii potențiali cumpărători vizați fiind Romgaz, principalul creditor al Electrocentrale Galați, și combinatul siderurgic Liberty Steel, client de bază al producătorului gălățean de energie, cele două companii înțelegându-se deja de principiu să construiască o nouă centrale pe gaze la malul Dunării.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, recunoaște, într-un interviu acordat portalului legrandcontinent.eu, că regimul său a făcut multe greșeli în ceea ce privește politicile de combatere a schimbărilor climatice, impunând rapid schimbări radicale, apreciate ca inacceptabile, în viețile multor oameni și prezintă ca exemplu în acest sens majorarea amplă din 2018 a taxei pe emisiile CO2 inclusă în prețurile la pompă ale carburanților auto, la care Guvernul de la Paris a renunțat ulterior, după protestele-maraton ale mișcării Vestelor Galbene.
Producătorul german de energie Steag GmbH, controlat de un consorțiu format din 6 companii de utilități ale tot atâtor municipalități din regiunea Rin-Ruhr, a decis să "ierte" una dintre firmele pe care le deține în România și prin care operează parcul eolian Crucea Nord din Dobrogea de o datorie în valoare de 75 milioane euro, rezultată dintr-un credit pe care i l-a acordat în calitate de acționar în urmă cu 4 ani.
Scopul este "depistarea defectelor produse de vibrații și invizibile ochiului uman la echipamente rotative, sisteme de conducte, structuri, prin amplificarea mișcării vibratorii produse de acestea la un nivel vizibil ochiului uman", potrivit documentației elaborate de companie.
Unul dintre giganții industriei românești a energiei nu exclude posibilitatea înăspririi măsurilor de prevenire a escaladării pandemiei COVID-19 și a reimpunerii izolării preventive la locul de muncă a angajaților vitali pentru funcționarea sistemului energetic național, precum în starea de urgență din perioada 16 martie – 15 mai 2020, astfel că se pregătește logistic și pentru acest scenariu.
Ordonanța de urgență concepută pentru salvarea Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, adoptată miercuri de către Guvern, extinde procedura de ștergere a datoriilor bugetare prin dare în plată de active către ANAF, în vigoare în prezent numai pentru active de producție de energie și cărbune vitale pentru siguranța sistemului energetic național, la "active funcționale industriale", indiferent de domeniile de activitate ale companiilor care le dețin.
Șefa Parchetului European (EPPO), Laura Codruța Kovesi, s-a întâlnit cu procurorul-șef al Ungariei, considerat un apropiat al premierului Viktor Orban și al partidului său Fidesz, în aceeași zi în care Ungaria și Polonia, niciuna dintre ele membră a EPPO, au blocat prin veto adoptarea proiectului bugetului Uniunii Europene aferent perioadei 2021-2027 și a finanțărilor în curs, nemulțumite de condiționarea acordării fondurilor UE de așa-zisa "respectare a statului de drept".
Proiectul de ordonanță de urgență de rectificare a bugetului de stat alocă suma de peste 969 milioane lei, rămași de la precedenta rectificare, pentru mai multe tipuri de cheltuieli ale autorităților locale, inclusiv cele cu subvențiile de la bugetele locale pentru acoperirea diferenței dintre costurile reale ale operatorilor de termoficare centralizată și prețurile reduse facturate populației la căldură și apă caldă.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0890 | -0.0018 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.3140 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 GBP | 5.8317 | +0.0016 | +0.03 % |
| 1 CHF | 5.4821 | +0.0037 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro