DOCUMENT Operatorul sistemului energetic național își schimbă din temelii infrastructura IT&C învechită pentru a trece la Smart Grid

DOCUMENT Operatorul sistemului energetic național își schimbă din temelii infrastructura IT&C învechită pentru a trece la Smart Grid
scris 23 nov 2020

Operatorul sistemului energetic național, Transelectrica, companie controlată de stat prin Secretariatul General al Guvernului (SGG) a lansat o consultare de piață prealabilă în vederea organizării unei licitații la care să achiziționeze documentațiile necesare schimbării din temelii a infrastructurii sale IT&C, cu scopul digitalizării operării rețelei de transport a energiei electrice și implementării conceptului de smart grid, dar și întăririi nivelului de securitate cibernetică.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Astfel, Transelectrica a lansat o consultare a pieței pentru achiziția serviciilor de elaborare a documentațiilor "Dezvoltarea capabilităților IT&C ale CNTEE Transelectrica SA – Infrastructură, Procese, Competențe".

Urmărește-ne și pe Google News

"În cadrul companiei, începând cu anul 2001, au fost achiziționate o serie de echipamente și aplicații, menite să automatizeze și să eficientizeze diverse procese din cadrul companiei. La momentul actual, sistemele și platformele achiziționate în acea etapă au o vechime mai mare de 10 ani; unele dintre acestea nu mai au asigurat suport de la producător, nu mai corespund cerințelor actuale ale companiei, nu sunt integrate și nu suportă noi dezvoltări. Această situație creează impedimente serioase în buna funcționare a infrastructurii IT&C și împiedică dezvoltarea activităților companiei având ca bază tehnologia informației", se arată în documentația consultării de piață.

DOCUMENT Operatorul sistemului energetic național își schimbă din temelii infrastructura IT&C învechită pentru a trece la Smart Grid

Facebook extinde în România un program de verificare a veridicității informațiilor, în parteneriat cu AFP CITEȘTE ȘI Facebook extinde în România un program de verificare a veridicității informațiilor, în parteneriat cu AFP

Compania precizează că, de exemplu, în infrastructura sa IT&C există în prezent structuri dezvoltate insular, care nu oferă posibilitatea gestionării într-un mod unitar și centralizat a userilor și resurselor informatice, ceea ce conduce la un mod greoi de gestionare a conturilor de utilizatori, cu riscurile aferente de securitate.

Potrivit sursei citate, Transelectrica vrea să achiziționeze servicii de consultanță în vederea definirii unei arhitecturi de produse și servicii IT&C menite să acopere nevoile sale prezente și viitoare în modalitatea end-to-end, evitând dezvoltările de tip insular și asigurând nivelul de protecție necesar.

"Arhitectura organizațională propusă trebuie să țină cont de evoluțiile tehnologice în sectorul energetic, mai ales cele specifice informaticii de proces, de inițiativele, recomandările și cerințele organismelor europene și ale legislației române în vigoare, precum și de intenția Transelectrica de digitalizare și implementare a conceptului SMART GRID", se mai menționează în documentație.

După cum a relatat recent Profit.ro, și Distribuție Energie Oltenia SA, operatorul concesionar zonal al rețelei de distribuție a energiei electrice din Oltenia controlat încă de compania cehă de stat CEZ și care se numără printre activele românești ce urmează a fi preluate de divizia de investiții în infrastructură a grupului financiar australian Macquarie, vrea să-și implementeze un sistem inteligent integrat de control al operării activității de distribuție, ca parte a procesului de digitalizare a rețelei și de upgradare a acesteia la statutul de rețea inteligentă (smart grid).

DOCUMENT Operatorul sistemului energetic național își schimbă din temelii infrastructura IT&C învechită pentru a trece la Smart Grid

viewscnt
Afla mai multe despre
transelectrica smart grid
transelectrica sistem informatic
transelectrica automatizare operare retea
operator transport sistem energie
digitalizare retele energie