Tranzitul persoanelor și mărfurilor pe pasarelele care leagă malul Dunării la Tulcea de navele care fac transport regulat pe fluviu între municipiu și localitățile din Deltă este îngreunat, din cauza înclinației tot mai accentuate a acestora înregistrate pe fondul cotelor scăzute ale Dunării.
Curtea Supremă din Bangladesh a decis reducerea masivă, de la 30% la numai 5%, a cotei procentuale din totalul posturilor din sectorul public al țării rezervate membrilor familiilor veteranilor războiului de independență față de Pakistan din 1971, relatează Reuters, preluată de News.ro.
În plină campanie electorală pentru alegerile locale, o primărie e pe cale să nu mai primească bani de la Guvern decât pentru a-și achita restanțele la plata subvențiilor datorate de la bugetul local pentru subvenționarea diferenței dintre costurile reale ale încălzirii centralizate și prețul final redus facturat locuitorilor racordați la sistem.
Guvernul pregătește schimbări cu scopul de a reduce perioada de timp necesară pentru atragerea de capital, precum și pentru asigurarea unei protecții sporite a acționarilor în societățile listate pe piața reglementată, prin introducerea unor prevederi exprese referitoare la drepturi legate de aplicarea metodei votului cumulativ ale acționarilor care dețin individual sau împreună 5% din capitalul social. De asemenea, vor fi cote minime din perspectiva genului în cadrul organelor de conducere, precum și acordarea, în cadrul procesului de selecție, de prioritate candidatului aparținând sexului subreprezentat.
Parlamentul, prin votul PSD, PNL și UDMR, a adoptat din nou fără modificări un proiect de lege care permite vânătoarea păsărilor fără limite anuale, proiect în privința căruia specialiștii au cerut criterii șttințifice de stabilire a cotelor anuale, iar președintele Iohannis a solicitat reexeminarea.
Raționalizarea ceaușistă impunea limite de consum dincolo de care se aplicau tarife semnificativ majorate, penalizatoare, față de un preț de bază perceput celor care se încadrau în plafoanele stabilite de autorități. Actualul Guvern, în condițiile liberalizării piețelor de energie și gaze, procedează invers: impune indirect limite de consum, reducând prin compensare de la buget prețurile de furnizare suportate pe facturi doar de către cei care se încadrează în respectivele limite, prețuri dramatic mai mari față de cele din aceeași perioadă a anului trecut.
Țigaretele rămân produsele din tutun favorite ale românilor, reprezentând 97% din consumul total, urmate de produsele de tutun încălzit (2,5%), tutun vărsat (0,25%), trabucuri și țigări de foi (0,21%).
Cotele din impozitui pe venit care se repartizează anual unităților administrativ-teritoriale și modul de repartizare a acestor sume vor fi stabilite confom formulei prevăzute în legea bugetului de stat pe anul 2020, potrivit unui proiect de lege inițiat de liberali și promulgat marți de șeful statului.
Cotele din impozitui pe venit care se repartizează anual unităților administrativ-teritoriale și modul de repartizare a acestor sume vor fi stabilite prin lege confom formulei prevăzute în legea bugetului de stat pe anul 2020, a decis, marți Parlmentul, prin votul final al deputaților asupra unui proiect de lege inițiat de liberali.
Cotele din impozitui pe venit care se repartizează anual unităților administrativ-teritoriale și modul de repartizare a acestor sume ar urma să fie stabilite, printr-o nouă lege inițiată de liberali, confom formulei prevăzute în legea bugetului de stat pe anul 2020.
Adoptarea controversatei Ordonațe de Urgență 114 din 2018 a bulversat piața concurențială a gazelor din România, atât în ceea ce privește consumul, cât și prețurile. OMV Petrom s-a folosit de relația privilegiată pe care o are cu compania mamă, OMV, și și-a majorat importurile pentru a compensa penuria existentă în prima parte a anului trecut pe piața internă. Astfel, și-a majorat cota de piață de la 28% în martie 2019 la 40% în martie 2020, reiese din lista privind privind stocul minim de gaze naturale pentru 2020.
Municipiul București pregătește contractarea de pe piață, inclusiv din străinătate, de finanțări rambursabile pe maximum 10 ani de aproape 575 milioane lei, pentru a refinanța o emisiune de obligațiuni al cărei principal ajunge la scadență în luna mai a acestui an și care, dacă ar fi achitată, ar lăsa Primăria Capitalei fără bani de investiții, în condițiile scăderii încasărilor din cote defalcate din impozitul pe venit, una din principalele surse de alimentare a bugetului local. Operațiunea este pregătită spre lansare și confirmă informațiile anunțate, cu aceste date, din luna septembrie de Profit.ro.
Peste 5.000 de străini au obținut statut de refugiat în România, începând din 1990 până la 1 octombrie anul curent, iar cei mai mulți dintre aceștia, peste 2.000 de persoane, provin din Siria și au ajuns în ultimii 7-8 ani, indică date oficiale.
Municipiul București vrea să contracteze de pe piață, inclusiv din străinătate, finanțări rambursabile pe maximum 10 ani de aproape 575 milioane lei pentru a refinanța o emisiune de obligațiuni al cărei principal ajunge la scadență în luna mai a anului viitor și care, dacă ar fi achitată, ar lăsa Primăria Capitalei fără bani de investiții, în condițiile scăderii încasărilor din cote defalcate din impozitul pe venit, una din principalele surse de alimentare a bugetului local.
Guvernul majorează la rectificarea bugetară cu aproape 3 miliarde lei sumele alocate din TVA primăriilor și consiliilor județene, potrivit proiectului ordonanței de aprobare a rectificării. Cel mai mult cresc sumele alocate echilibrării bugetelor locale, respectiv cu peste 2,6 miliarde lei.
Cota din încasările obținute din vânzarea filmelor nerecomandate minorilor, care alimentează Fondul Cultural Național, va fi aplicată nu numai pentru închirierea și vânzarea acestor producții, ci și pentru difuzarea acestora. Totodată, cota din veniturile realizate de firme cu activitate în incinta monumentelor istorice publice va fi extinsă la toate companiile din acel spațiu.
Consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, critică faptul că socialiștii au condiționat susținerea pentru Ursula von der Leyen la președinția Comisiei Europene de alocarea a jumătate din posturile de comisar pentru femei, el pronunțându-se pentru criteriul competenței, cu argumentul că ”acest criteriu al structurii pe sexe, utilizat impropriu, a început să afecteze maximizarea performanței și în universități, și în băncile centrale”.
Decizia a fost luată după un Consiliu JAI informal desfășurat luna trecută la București, iar pentru finanțarea cheltuielilor generate de primirea refugiaților, România va primi de la UE o sumă forfetară în valoare de 10.000 euro pentru fiecare persoană relocată..
Guvernul va introduce în legislația națională cote obligatorii pentru preluarea spre asistență a tuturor persoanelor ce obțin o formă de protecție, autoritățile locale fiind obligate să le asigure refugiaților o locuință socială în aceleași condiții ca și cetățenilor români. Dacă nu poate primi o locuință socială, persoana refugiată va închiria o locuință și va primi de la stat până la 50% din valoarea chiriei, pentru maximum 1 an.
Totul a pornit de la faptul că, în decembrie 2017, primarii au constatat că în proiectul de buget de stat pe 2018 apare o prevedere prin care Guvernul "confiscă" jumătate din excedentele bugetare din 2016 și 2017 ale autorităților locale. Cum? Diminuând cu 50% din excedentele bugetare respective sumele alocate primăriilor de la centru pentru echilibrare, din cotele defalcate din TVA și impozitul pe venit.
Costurile de extracție a gazelor din perimetrele din România vor crește în anii următori, deoarece zăcămintele românești de uscat sunt tot mai epuizate de resurse, iar gazele care vor proveni din exploatările offshore de mare adâncime din Marea Neagră sunt mai scump de extras, ca urmare a lucrărilor și tehnologiilor speciale necesare, atenționează Sorin Gal, șeful Direcției Generale Gestionare, Evaluare și Concesionare Resurse Petrol din Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM).
Premier Energy SRL, Tinmar și CEZ Vânzare SA se numără printre companiile furnizoare care au profitat de pe urma liberalizării pieței gazelor, cel puțin potrivit Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care stabilește în fiecare an cantitățile obligatorii de înmagazinat pe baza livrărilor efectuate în anul precedent.
ENEL, prin companiile sale de furnizare a energiei electrice (ENEL Energie și ENEL Energie Muntenia), rămâne în continuare liderul pieței de furnizare a energiei electrice către clienții finali, cu o cotă de piață de 21% la finalul lunii octombrie a anului trecut, relevă ultimele date analizate de Profit.ro.
Transportatorul de țiței prin conducte Conpet (COTE) va acorda dividende suplimentare de 85 de milioane de lei, operațiune avizată la cererea Ministerului Energiei.
Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul MAI vrea să închirieze cu până la 1 milion de euro spații de cazare în București, Galați, Timișoara și Rădăuți pentru recepția și găzduirea a cel mult 700 de cetățeni străini solicitanți de azil, după ce, în primele 9 luni, numărul total de astfel de solicitări s-a dublat comparativ cu întreg anul 2016, crescând de la circa 1.500 la 3.000.