Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria și Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancțiuni internaționale este în interesul economiei naționale, al securității naționale și al strategiei naționale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma reuniunii comitetului de cooperare economică ungaro-rus, ministrul ungar al afacerilor externe și comerțului exterior, Péter Szijjártó, subliniind că așa face toată lumea, numai că majoritatea fac afaceri cu rușii însă neagă acest lucru, relatează MTI.
Producătorul german de echipamente auto ZF Friedrichshafen, prezent în România prin companiile TRW Automotive Safety Systems (Timișoara) și TRW Airbag Systems (Roman), va tăia până la 14.000 de locuri de muncă în Germania, în următorii patru ani. Compania are în prezent aproximativ 54.000 de angajați în această țară, ceea ce înseamnă că unul din patru locuri de muncă ar putea fi eliminate până în 2028.
Banca Japoneză pentru Cooperare Internațională (JBIC ) este interesată să cofinanțeze Fondul de Fonduri de Capital de Risc pentru Redresare (Recovery Equity Fund) din România și totodată să achiziționeze obligațiuni Samurai denominate în yeni japonezi, emise de Ministerul Finanțelor, conform președintelui AMEPIP, Mihai Precup, care a avut, la Tokyo, o întrevedere cu reprezentanți ai băncii nipone.
Prim-ministrul Vietnamului, Pham Minh Chinh, va începe la sfârșitul acestei săptămâni la București o vizită, prilej cu care este pregătită semnarea unui Memorandum de Înțelegere pentru promovarea cooperării în domeniul afacerilor și definirea unor domenii economice de interes între Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România și Ministerul Industriei și Comerțului din Republica Socialistă Vietnam.
Profit.ro a scris în martie 2022 despre intenția autorităților române de a se retrage din cele două bănci, chiar și cu pierderi
Ministerul Energiei vrea să-și trimită un angajat în misiune permanentă la Ambasada României în Statele Unite de la Washington, acesta urmând să aibă statut și grad de diplomat și să țină legătura cu autoritățile și băncile amerciane în vederea promovării intereselor energetice ale României.
România se va retrage din Banca Internațională de Investiții (BII) și Banca Internațională de Cooperare Economică (BICE), două bănci de dezvolare care au legătură cu Rusia, în contextul sancțiunilor impuse de UE și alte state Rusiei, prevăd două proiecte de lege adoptate de Guvern, la propunerea Ministerului Finanțelor. Autoritățile notează riscul de insolvență în cazul ambelor instituții de credit, din cauza retragerii mai multor state membre și a retrogradării ratingurilor, deși nu pot evalua un impact financiar în ce privește expunerea României și activitățile celor două bănci.
În materiale de prezentare distribuite de compania Nuclearelectrica se afirmă în două locuri: "În SUA, în Utah, este în dezvoltare o centrală NuScale cu 6 reactoare modulare, așa cum intenționează să implementeze și România. Acest proiect este într-un stadiu mai avansat în prezent decât planurile României".
România se va retrage din Banca Internațională de Investiții (BII) și Banca Internațională de Cooperare Economică (BICE), două bănci de dezvolare care au legătură cu Rusia, în contextul sancțiunilor impuse de UE și alte state Rusiei, prevăd două proiecte de lege adoptate de Guvern, la propunerea Ministerului Finanțelor. Autoritățile notează riscul de insolvență în cazul ambelor instituții de credit, din cauza retragerii mai multor state membre și a retrogradării ratingurilor, deși nu pot evalua un impact financiar în ce privește expunerea României și activitățile celor două bănci.
România se va retrage din Banca Internațională de Investiții (BII) și Banca Internațională de Cooperare Economică (BICE), două bănci de dezvolare care au legătură cu Rusia, în contextul sancțiunilor impuse de UE și alte state Rusiei, prevăd două proiecte de lege inițiate în acest sens de către Ministerul Finanțelor. Ministerul Finanțelor notează riscul de insolvență în cazul ambelor instituții de credit, din cauza retragerii mai multor state membre și a retrogradării ratingurilor, și nu poate evalua un impact financiar în ce privește expunerea României și activitățile celor două bănci. BII avea nevoie în martie de 125 milioane euro și a cerut statelor membre să facă plăți pentru a evita incapacitatea de plată. BII a împrumutat sume importante în lei de pe piața românească, inclusiv printr-o emisiune de obligațiuni listată pe Bursa de Valori București. De asemenea, BII a acordat finanțări importante în România unor companii.
BII a acordat finanțări importante în România unor companii și nu este clar ce se va întâmpla cu acestea. Companiile finanțate de BII în România.
Comisia Europeană a suspendat, vineri, cooperarea cu Rusia și Belarus în cadrul programelor de cooperare transfrontalieră ale Instrumentului european de vecinătate (ENI CBC), precum și în cadrul programului Interreg pentru regiunea Mării Baltice, ca urmare a agresiunii militare rusești împotriva Ucrainei.
România se retrage din Banca Internaționalã de Investiții (BII) și Banca Internaționalã de Cooperare Economicã (BICE), în mod coordonat cu Polonia, Cehia, Slovacia și Bulgaria, a anunțat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu. De asemenea, Câciu, a subliniat, în acestã searã, în cadrul reuniunii informale a Consiliului Afaceri Economice și Financiare, cã România susține ferm mãsurile coordonate la nivel european în criza din Ucraina și este pe deplin angajatã în implementarea tuturor sancțiunilor agreate.
Producătorul german de echipamente auto ZF Friedrichshafen, prezent în România prin companiile TRW Automotive Safety Systems (Timișoara) și TRW Airbag Systems (Roman), intenționează să-și extindă amplasamentul din Timișoara, care va deveni o parte importantă a Centrului global de software al companiei, pregătind și angajări masive, până în 2024.
Aecom, compania americană indicată recent drept viitoare coordonatoare a proiectelor de extindere și retehnologizare a centralei nucleare Cernavodă cu ocazia parafării la Washington a acordului interguvernamental dintre SUA și România privind cooperarea în domeniul nuclear civil, este un gigant multinațional al infrastructurii, ingineriei, proiectării și construcțiilor cu o istorie de peste 100 de ani, 86.000 de angajați în întreaga lume, venituri anuale de mai mult de 20 de miliarde de dolari și experiență de peste 60 de ani în energetica nucleară, contribuind la construirea a aproape 50 de centrale de profil.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a avertizat marți că întreruperea cursurilor pentru elevi din cauza pandemiei de coronavirus poate avea ca rezultat o creștere a economiei globale mai mică în medie cu 1,5% pentru restul secolului. Impactul asupra economiei Statelor Unite ar putea fi de 15.300 de miliarde de dolari, transmite CNBC.
Planurile comune ale Ford Motor și Volkswagen Group, anunțate la New York, includ, așa cum se anticipase, dezvoltarea de mașini electrice, pe platforma VW MEB, dar noutatea vine din faptul că mașinile Ford vor fi fabricate în Germania, la uzina din Koln. La schimb, VW va investi 2,6 miliarde dolari în unitatea de vehicule autonome a Ford, Argo AI.
Șeful Volkswagen Group, Herbert Diess, susține că este aproape de încheierea unui acord cu Ford Motor pentru cooperarea în domeniile mașinilor autonome și vehiculelor electrice.
Tranzacția prin care producătorul german de echipamente auto ZF Friedrichshafen, prezent în România prin companiile TRW Automotive Safety Systems (Timișoara) și TRW Airbag Systems (Roman), preia divizia auto a furnizorului român de servicii de inginerie BeeSpeed Automatizări, din Timișoara, cu care colaborează de 11 ani, anunțată de Profit.ro în primăvara anului 2017, a fost finalizată.
BMW Group și Daimler AG își continuă cooperarea după ce compania de tip joint-venture care are ca obiect de activitate dezvoltarea de servicii de car-sharing și-a început oficial activitate. Cei doi giganți ai industriei auto, specializați în producția de automobile premium și de lux, au anunțat că vor dezvolta în comun o nouă generație de automobile, cele care vor rula autonom pe șosele.
Achitarea a fost pronunțată inițial în iulie de un complet din care făcea parte și judecătorul Constantin Udrea, cunoscut prin luările sale de poziție publice împotriva protocoalelor de cooperare dintre SRI și Parchet, inclusiv la TVR. Pentru judecarea contestației în anulare, recent respinsă de Curtea Militară de Apel București, judecătorul Udrea a făcut declarație de abținere și nu a făcut parte din completul de judecată.
Parlamentul a adoptat, miercuri, prin votul majorității de guvernământ, proiectul de lege inițiat de liderii partidelor ce formează coaliția de guvernare, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, prin care se propune declasificarea automată, de drept, a hotărârii CSAT din 2005 privind combaterea corupției, precum și a tuturor protocoalelor de cooperare încheiate de SRI cu Parchetul General, DNA și alte instituții din sistemul de justiție, în scopul de a permite revizuirea sentințelor penale bazate pe acestea.
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege inițiat de liderii partidelor ce formează coaliția de guvernare, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, prin care se propune declasificarea automată, de drept, a hotărârii CSAT din 2005 privind combaterea corupției, precum și a tuturor protocoalelor de cooperare încheiate de SRI cu Parchetul General, DNA și alte instituții din sistemul de justiție, în scopul de a permite revizuirea sentințelor penale bazate pe acestea.
"Protocoalele (secrete de cooperare între SRI și Parchete, Curți de Apel, CSM etc – n.r.) au dus la grave abuzuri și la încălcarea unor drepturi constituționale ale persoanelor aflate în urmărire penală sau inculpate în procese penale. Nu puțini cetățeni au fost condamnați penal în baza unor probe culese și administrate potrivit acestor protocoale secrete", se arată în expunerea de motive a draftului de act normativ.