Președintele Iohannis a semnat proiectele de legi prin care România se retrage din Banca Internațională de Investiții (BII) și Banca Internațională de Cooperare Economică (BICE), două bănci de dezvoltare care au legătură cu Rusia, în contextul sancțiunilor impuse de UE și alte state Rusiei.
Profit.ro va organiza, pe 12 decembrie, conferința Profit Financial.forum - Piețele financiare și provocările noilor crize - Ediția a V-a, la care vor participa cei mai mari jucători din piața financiar-bancară.
Conferința, programată la Grand Hotel Marriott București, va fi organizată cu sprijinul Agista, Alpha Bank, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, NNDKP și UniCredit Bank, urmând să fie transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV
Cele două proiecte de lege au fost aprobate de Guvern în luna mai, fiind adoptate de Guvern abia la finele lunii octombrie.
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a precizat, după aprobarea proiectelor în Guvern, că până la adoptarea proiectelor de lege în Parlament vor avea loc negocieri cu administratorii fondurilor de pensii, astfel încât impactul pentru invetsitori și beneficiari să fie ”neutralizat” în urma deciziei de retragere a părții române.
CITEȘTE ȘI Iohannis discută cu CEO-ul OMV, după ce Petrom s-a plâns de noile taxe, iar politicieni români amenință companii austriece în contextul Schengen. Profit.ro a anunțat interesul OMV Petrom pentru BSOGDupă cum a relatat anterior Profit.ro, BII avea nevoie în martie de 125 milioane euro și a cerut statelor membre să facă plăți pentru a evita incapacitatea de plată. BII a împrumutat sume importante în lei de pe piața românească, inclusiv printr-o emisiune de obligațiuni listată pe Bursa de Valori București. De asemenea, BII a acordat finanțări importante în România unor companii.
Portofoliul de titluri de valoare emise de Bll pe piața românească este, conform datelor anunțate anterior, de aproximativ 1,4 miliarde de lei (aproximativ 273 milioane euro), datorie emisă în moneda națională. Printre principalii investitori în activele Bll se numără: NN Pensii, cel mai mare investitor; BCR Erste Asset Management, BRD Asset Management, Banca Transilvania, BRD Pensii, BCR Pensii, BT Asset Management etc.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ O nouă țară se opune aderării României la Schengen: Sistemul este disfuncțional!Țările membre BICE sunt Bulgaria, Vietnam, Mongolia, Polonia, Federația Rusă, România, Slovacia și Cehia. Statele membre BII sunt Bulgaria, Cuba, Cehia, Ungaria, Mongolia, România, Federația Rusă, Slovacia și Vietnam. În timp ce, la BII, România are 6,14%, Rusia are 47,46%. La BICE, România deține o participație de 7,1%, iar Rusia de 51,6%.
În timp ce în cazul BICE expunerea pe România este marginală, situația în ce privește BII este mai complicată. Banca Internațională de Investiții nu doar că a finanțat proiecte în România, dar a și împrumutat sume importante în lei. Multe astfel de împrumuturi au fost destinate direct investitorilor instituționali, banca a lansat o emisiune de obligațiuni care este listată și la Bursa de Valori București. BII are sediul la Budapesta. Ungaria nu s-a alăturat demersului celorlalte țări UE membre ale BII, care au decis să renunțe. Banca are o emisiune de 500 de milioane de lei listată la BVB, dar la care se mai adaugă și alte emisiuni în lei, în total 835 milioane lei, nelistate însă la bursă.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Globalworth - prezentat ca discutând cu Banca Transilvania vânzarea sediului Orange. Ar fi prima vânzare din portofoliul local de birouri al Globalworth, la 10 ani de la înființareSituația BII
Capitalul subscris total este de 2 miliarde euro, din care capitalul subscris vărsat este de 426,2 milioane euro. Capitalul subscris vărsat de România este de 26,1 milioane euro, iar capitalul subscris nevărsat este de 50,59 milioane euro.
Potrivit Ministerului Finanțelor, din corespondența oficială transmisă de conducerea executivă a Bll, anunțul statelor membre UE privind intenția de retragere din acționariatul băncii a generat o serie de dificultăți legate de accesul Bll la lichiditate, inclusiv prin blocarea conturilor de către Clearstream, aspect care poate conduce la insolvență. Mai mult, la începutul lunii martie, Fitch a retrogradat ratingul Bll la „BB-", perspectivă negativă; la 30 martie 2022, S&P a retrogradat Banca la BBB+ (de la A-), cu perspectivă negativă; la 30 martie 2022, Moody`s a decis să nu mai presteze servicii de rating pentru Bll (la începutul lunii martie 2022, Moody`s a retrogradat rating-ul Bll cu 5 trepte, plasând Banca în categoria „BB", risc de investiții, cu perspectivă negativă).
La începutul lunii martie 2022, conducerea Executivă Bll a transmis statelor membre BIl o scrisoare prin care subliniază că este necesară efectuarea imediată a unor plăți scadente pentru a evita incapacitatea de plată. Necesarul de lichiditate la acel moment era de peste 125 milioane euro.
CITEȘTE ȘI Băncile au obținut un profit record de 2,9 miliarde de lei în trimestrul al treilea, în creștere cu un sfert"Având în vedere cele de mai sus, este aproape imposibil de estimat impactul pe care situația actuală îl va avea asupra activelor și pasivelor băncii. Considerăm că o înrăutățire a rating-urilor, dar si a situației de pe piețele financiare va influența negativ rezultatele reglementării obligațiilor reciproce dintre bancă și România. Considerăm că un calcul exact al acestor obligații reciproce ar fi posibil doar printr-o evaluare exhaustivă atât a activelor, cât și a pasivelor băncii, contractarea unui auditor extern, în vederea acestei evaluări, fiind o soluție care va aduce claritate în ceea ce privește estimarea valorii juste ce va reveni României pentru reglementarea obligațiilor reciproce", potrivit Ministerului Finanțelor Publice.
Conform prevederilor documentelor statutare, la retragerea din acționariat, statului membru care se retrage i se scade din valoarea capitalului vărsat, și anume 26,1 milioane euro, valoarea obligațiilor față de bancă. Având în vedere lipsa clarității la acest moment asupra modalității concrete de evaluare a obligațiilor reciproce dintre părți, dar și ținând cont de situația politico-economică, nu se poate defini impactul financiar.
Finanțele precizează și că un membru în situație de retragere continuă să poarte răspunderea pentru obligațiile directe față de bancă, apărute până la data la care încetează calitatea de membru (inclusiv). Astfel, continuă să răspundă pentru datoriile condiționate față de bancă atât timp cât orice parte a împrumuturilor, investițiilor de capital sau garanțiilor încheiate înainte de încetarea calității de membru rămâne nereglementată; totodată, membrul respectiv nu va răspunde și pentru împrumuturi și garanții acordate de către bancă ulterior încetării calității de membru și nu mai participă la veniturile și cheltuielile băncii. La reglementarea relațiilor în cauză se are în vedere cota membrului în situație de retragere în capitalul social vărsat al băncii. Cota membrului în situație de retragere în capitalul social declarat al băncii majorează partea nedistribuită din capitalul social declarat al băncii.
Portofoliul de titluri de valoare emise de Bll pe piața românească era la începutul anului de aproximativ 1,4 miliarde de lei (aproximativ 273 milioane euro), datorie emisă în moneda națională. Printre principalii investitori în activele Bll se numără: NN Pensii, cel mai mare investitor; BCR Erste Asset Management, BRD Asset Management, Banca Transilvania, BRD Pensii, BCR Pensii, BT Asset Management etc. Având in vedere contextul geoplitic actual, coroborat cu scăderea ratingurilor Bll de către agențiile de rating, există posibilitatea afectării calității titlurilor emise de bancă pe piața românească.
CITEȘTE ȘI PSD vrea ca statul să plătească penalități pentru sumele nerambursate la timp contribuabililor, iar popririle bancare să fie ridicate mai rapidProiecte finanțate de BII în România
Iulius Group - iulie 2017 - acord pentru un împrumut sindicalizat pentru companii ale Iulius Group, în sumă de 20 milioane euro. Împrumutul a vizat finanțarea pe termen lung a investițiilor în centre comerciale.
MEP Retail Investments SRL - martie 2017 - BII a participat la un împrumut sindicalizat acordat MEP, în sumă de 1,38 miliarde lei, partea BII find de 75 milioane lei, pentru achiziția companiei Profi Rom Food. La împrumut au participat și Citibank Londra, Citibank Europe filiala România, ING Bank Londra, Raiffeisen Bank International AG și UniCredit SpA.
Avicola Buzău - iulie 2016 (termen de 5 ani) - acord de împrumut cu Avicola Buzău pentru suma de 4,3 milioane euro. Fondurile au fost destinate extinderii producției.
Agricover Credit IFN - iulie 2015 (7 ani) - acord de împrumut cu Agricover Credit IFN. Fondurile au avut ca scop susținerea fermelor mici și mijlocii. Suma împrumutată este de 10 milioane de euro.
CITEȘTE ȘI Guvernul a aprobat rectificarea bugetară. Ministrul Finanțelor, pentru Profit.ro: În ședință au fost dați mai mulți bani la Educație, Cultură și Sport. Față de proiectul inițial, a primit mai puțini bani Fondul de Rezervă al GuvernuluiSituația BICE
La momentul adoptării proiectelor în Guvern, singurele prevederi privind reglementarea obligațiilor reciproce dintre părți în cazul retragerii unui stat membru erau cele prevazute la art. 5 din statutul BICE, și anume: ” Vărsămintele țării vor fi restituite în cazul retragerii țării din bancă. În acest caz, din suma vărsământului se reține suma datoriei acestei țări față de bancă.”
Suplimentar, la același articol era prevăzută reglementarea datoriilor în cazul lichidării băncii:
”La încetarea activității băncii, vărsamintele și alte mijloace existente ale băncii, după satisfacerea pretențiilor creditorilor pentru obligațiile acesteia, urmează să fie restituite țărilor membre ale băncii și distribuite între ele după scăderea sumei pentru acoperirea datoriilor ca urmare a reglementării reciproce a pretențiilor țărilor membre ale băncii.”
Guvernul României va transmite notificarea oflcială de denunțare a Convenției BICE și de retragere din acționariatul băncii. Retragerea din actionariatul BICE se va face în termen de cel puțin 6 luni de la notificare. Se va urmari coordonarea cu Polonia, Cehia, Slovacia și Bulgaria în scopul asigurării unei ieșiri simultane din BICE și stabilirii unor modalități similare de ieșire, care să asigure o protecție corespunzătoare a intereselor statelor membre care se retrag.
Din corespondența oficială transmisă de conducerea executiva a BICE, anunțul statelor membre UE privind intenția de retragere din acționariatul băncii a generat o serie de dificultăți legate de accesul BICE la lichiditate, inclusiv prin blocarea conturilor de către Clearstream, aspect care poate conduce la insolvență.
CITEȘTE ȘI Fabrica de zahăr Luduș - Ajutor de stat pentru salvare gândit pentru fabrica luată de fermierii români de la TereosNecesarul de lichiditate conform celui mai sever scenariu calculat de Conducerea Executiva a BICE pentru luna martie 2022 este de 175 milioane euro. Astfel, reglementarea datoriilor în mod avantajos pentru România este incertă, atât la momentul actual, cât și în perspectivă, din cauza situației financiare actuale a băncii, dar și a lipsei unei proceduri detaliate de reglementare a datoriilor reciproce dintre părți.
Totodată, agenția de rating Moody's a retrogradat la data de 11 martie 2022 ratingul de emitent pe termen lung al BICE de la Baa3 la Ca. Perspectiva a fost schimbată de la stabila la negativă. Această decizie a fost luată ca urmare a anunțului comun a cinci acționari BICE membri ai UE, privind retragerea din bancă. Moody's a aliniat ratingul BICE cu cel al Guvernului Rusiei (Ca negativ), considerând că BICE va deveni în cele din urmă deținută și susținută aproape integral de Rusia, cu o participație de 96,8%, iar deținătorii de obligațiuni BICE nu vor fi într-o poziție mai bună decât deținătorii de datorii guvemamentale ruse.
Finanțele consideră că acest lucru va afecta fundamental situația activelor BICE, și implicit va influența negativ termenii reglementării obligațiilor reciproce dintre părți la momentul ieșirii României din acționariat. Având în vedere evoluția situației la nivel politico-economic, precum și lipsa clarității asupra modalității concrete de evaluare a obligațiilor reciproce dintre părți, se ropune ca eventualele cheltuieli ocazionate de retragerea din acționariatul BICE, precum și cele privind asistența tehnică și juridică să fie asigurate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finantelor.
Conform prevederilor documentelor statutare, la retragerea din actionariat, statului membru care se retrage i se scade din valoarea capitalului vărsat, și anume 14,23 milioane euro, valoarea obligațiilor față de bancă. Având în vedere lipsa clarității la acest moment asupra modalității concrete de evaluare a obligațiilor reciproce dintre părți, dar și ținând cont de situația politico-economică, nu se poate stabili impactul financiar.