S-a râs mult de ideea de a programa mașina de spălat noaptea, pentru a diminua din creșterile de consum de energie la orele de vârf de pe timpul zilei. Alinierea consumului la momentele de producție nu este însă o idee lipsită de interes, fiind considerată o formă de participare activă la eforturile de eficientizare energetică, de sustenabilitate, asemănătoare colectării selective, de exemplu. Este benevolă, contribuie la stabilitatea sistemului energetic, poate aduce economii de resurse și bani, pentru cei care o practică. Și are și un nume fancy – demand response.
Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, estimează pentru iarna care vine o creștere a consumului național de energie electrică cu aproximativ 2%, într-un scenariu mediu, și cu circa 6%, într-unul pesimist, comparativ cu consumul din sezonul rece trecut, în pofida majorării dramatice a puterii instalate în sistemele de producție ale prosumatorilor.
Denumirea oficială a proiectului este ″Eficientizarea energetică a alimentării cu energie electrică a Alro SA și asigurarea unei rezerve sigură și continuă pentru reglajul de sistem de către operatorul rețelei electrice al noilor surse de energie regenerabilă în sud-vestul Olteniei, prin instalarea unei centrale cu ciclu combinat de 470 MW în imediata vecinătate a Alro SA″.
Compania de stat Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, controlată de Secretariatul General al Guvernului (SGG), cu 58,68% din capital, și-a majorat profitul net cu 63% în primul semestru al anului, comparativ cu perioada similară din 2023, la 264 milioane lei.
Schema de sprijin CfD este menită să asigure constanța veniturilor în etapa de exploatare a unui proiect de investiții în producția de energie verde. Astfel, în esență, investitorului îi este garantat un preț de vânzare a energiei după începerea producției, intitulat "preț de exercitare", preț care să-i asigure un anumit nivel minim de rentabilitate.
″Considerăm că această majorare a prețului reprezintă un semnal clar că este nevoie de investiții în menținerea surselor de producție existente și în construirea unora noi″, a declarat un executiv de top al operatorului de transport și sistem PJM Interconnection LLC, care operează o rețea electrică ce traversează un număr de 13 state americane.
Producția de energie electrică a României s-a prăbușit în al doilea trimestru al anului, potrivit OMV Petrom, unul dintre cei mai importanți producători din țară, care citează date Transelectrica.
O modificare legislativă recentă obligă clădirile noi să se racordeze la rețelele de distribuție a energiei electrice, avertizează Ordinul Auditorilor Energetici din România (OAER) și Asociația Inginerilor de Instalații din România (AIIR).
Explicațiile sunt temperarea caniculei, care a dus la reducerea consumului, revenirea în activitate a reactorului 1 de la centrala nucleară Cernavodă și majorarea semnificativă a producției de energie a parcurilor eoliene, care până acum a fost extrem de slabă în iulie.
Centrele de date din România care consumă energie electrică la putere de peste 1 MW ar putea ajunge prin lege să recupereze și să utilizeze căldura reziduală emisă, inclusiv prin livrarea acesteia în rețele centralizate de încălzire sau răcire, potrivit unui document guvernamental.
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, cu putere instalată de 700 MW, deconectată vineri seară de la sistemul energetic național (SEN), ar putea relua producția de energie electrică abia peste încă 2 zile, respectiv marți seară, relevă date analizate de Profit.ro.
Potrivit șefului și proprietarului companiei, în România există în continuare o criză de contoare, situație despre care Profit.ro a mai relatat. Acesta a mai spus că legislația în domeniu ar trebui să acorde mai multă libertate furnizorilor de energie, inclusiv pe aceea de a instala contoare la clienți pe cheltuiala lor.
Studiul estimează că rețelele de distribuție a energiei din România au nevoie de investiții totale de 1,2 miliarde de euro în fiecare an, până în 2050.
Chiar dacă tendința de creștere a pieței de mașini electrice s-a temperat în ultimele 12 luni, statisticile arată că cerere există, iar mărcile vând din ce în ce mai multe mașini. La nivel global, acestea au ajuns să consume cantități impresionante de energie electrică.
Palatului Parlamentului din București, a treia cea mai mare clădire administrativă civilă din lume, prezentată ca "vedetă energofagă" și în presa internațională și în care parlamentarii, personalul administrativ și vizitatorii s-au plâns adesea de frig iarna, ar putea avea peste 2 ani o centrală proprie de producție de energie electrică și termică cu turbine pe gaze, cu putere instalată de 2 MW, dar și pompe de căldură și panouri fotovoltaice.
Legea energiei definește agregarea drept ″funcție îndeplinită de o persoană fizică sau juridică care combină sarcinile mai multor clienți sau energia electrică produsă de mai multe surse în vederea vânzării, a cumpărării sau a licitării pe orice piață de energie electrică″. Astfel, de exemplu, un agregator poate vinde ″la comun″ energia mai multor producători, gestionându-le totodată producția.
Ministerul Energiei speră ca finanțarea europeană de 3 miliarde de euro din Fondul de Modernizare aprobată recent de către Executivul de la Bruxelles să fie suficientă pentru a acoperi costurile cu necesarul de plăți asumat de statul român pentru viitoarea schemă de subvenționare a investițiilor în unități de producție de energie regenerabilă, pe baza așa-numitelor ″contracte pentru diferență″ (CfD), și să nu fie nevoie ca aceste costuri să fie suportate și de consumatorii români pe facturile lor de curent, cum se întâmplă în prezent cu sprijinul acordat producătorilor de energie regenerabilă prin intermediul celebrelor certificate verzi.
La finalul anului trecut, Federația Asociațiilor Companilor de Utilități din România (ACUE) avertiza public că distribuitorii nu vor avea suficiente venituri pentru a face investițiile necesare tranziției energetice, care presupun sume foarte mari, din cauza tarifelor prea mici aprobate de ANRE.
Ministerul Energiei speră ca finanțarea europeană de 3 miliarde de euro din Fondul de Modernizare aprobată recent de către Executivul de la Bruxelles să fie suficientă pentru a acoperi costurile cu necesarul de plăți asumat de statul român pentru viitoarea schemă de subvenționare a investițiilor în unități de producție de energie regenerabilă, pe baza așa-numitelor ″contracte pentru diferență″ (CfD), și să nu fie nevoie ca aceste costuri să fie suportate și de consumatorii români pe facturile lor de curent, cum se întâmplă în prezent cu sprijinul acordat producătorilor de energie regenerabilă prin intermediul celebrelor certificate verzi.
Compania de stat Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, a înregistrat un profit net de 219 milioane lei anul trecut, în scădere cu 57% față de cel de 515 milioane lei din 2022, în principal ca urmare a reducerii masive a veniturilor strict contabile din capitalizarea costurilor nerecunoscute în tarife cu achizițiile de energie electrică pentru consumul propriu tehnologic (CPT).
Criza energetică, cu scumpiri galopante pe piețele angro, a pus Metrorex în situații comerciale dificile în privința aprovizionării cu energie electrică. Din august 2022, timp de câteva luni, compania a ajuns să primească curent de la un furnizor de ultimă instanță (FUI), jucătorii din piața de profil nemaidorind să încheie în mod voluntar contract de furnizare negociat concurențial cu societatea.
Vremea de marți, zi atât însorită, cât și cu rafale de vânt, a făcut ca producția de energie eoliană și solară dispecerizată să acopere pentru câteva ore peste 45% din consumul intern, destul de redus și ca urmare a faptului că producția de electricitate a prosumatorilor nu este dispecerizabilă.
România este marți cea mai scumpă piață spot de electricitate din Europa, fiind, alături de Bulgaria și Grecia, singurele țări în care prețul energiei pentru ziua următoare (PZU) este mai mare de 100 euro/MWh, relevă datele analizate de Profit.ro.
Vremea friguroasă din ultimele 2 zile, însă în special cea din dimineața zilei de luni a ridicat nivelul consumului de electricitate la cel mai înalt nivel al acestei ierni, cu valoare instantanee de peste 8730 MW. Prețul energiei spot din România este cel de-al doilea ca mărime din Europa.
Grupul ceh Nano Energies a confirmat demararea activității de agregare de către subsidiara sa românească Digital Energy Services Romania, din postura de al treilea jucător licențiat pe piața românească incipientă de profil a centralelor virtuale de energie. Intrarea cehilor în România a fost anunțată de Profit.ro în vara anului trecut.