România a împrumutat aproape 5 miliarde euro de pe piețele internaționale cu trei emisiuni de obligațiuni două în euro, pe 7 și 20 de ani, precum și una în dolari, pe 10 ani.
Astfel, România împrumută 2,25 miliarde euro pe 7 ani, 750 milioane euro pe 20 de ani și 2,15 miliarde de dolari (1,93 miliarde euro) cu o maturitate de circa 10 ani, potrivit Bloomberg.
Termenii celor trei emisiuni nu sunt încă finali, astfel că suma împrumutată ar putea (deși mai puțin probabil) crește ușor în cursul acestei seri.
Cererea a fost una foarte ridicată pe cele trei maturități, respectiv 7,2 miliarde euro pentru titlurile pe 7 ani, 2,3 miliarde euro pentru cele pe 20 de ani și 8,5 miliare de dolari pentru cele pe 10,5 ani.
Costurile la care România se împrumută au fost reduse față de cotațiile indicative anunțate în prima parte a zilei. Astfel, pentru titlurile pe 7 ani, s-a coborât la midswap+285 de puncte de bază - adică 5,24%, la cele pe 20 ani s-a coborât la midsawp+355 puncte de bază - 6,06%, în timp ce pentru titlurile în dolari pe 10 ani s-a ajuns la midswap+220 puncte - (5,74).
În deschidere, în prima parte a zilei, titlurile în euro pe 7 ani au fost cotate la MS (rata midswap) + 310 puncte de bază, cele pe 20 de ani la MS + 375 puncte de bază. Rata midsawp pentru 7 ani este de 2,39%, iar pentru 20 de ani de 2,51%. Pentru titlurile pe 10 ani în dolari a fost anuțat indicativ 245 puncte de bază peste midswap (3,54%).
CITEȘTE ȘI ICCJ a decis că indemnizația de hrană nu intră în baza de calcul a indemnizației de concediu de odihnă pentru funcționarii publici și personalul plătit din fonduri publiceAranjorii emisiunii sunt Citi, GS (B&D), ING, HSBC, JPM, SocGen.
Este a patra oară în acest an când statul iese pentru împrumuturi pe extern, după ce a împrumutat 4 miliarde de dolari în ianuarie, 4 miliarde de euro în februarie și 3,2 miliarde de euro în luna mai. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat, într-un interviu acordat Profit.ro în prima parte a lunii august, că România va ieși de încă două ori pe piața externă pentru împrumuturi, la final de august/început de septembrie și în noiembrie.
CITEȘTE ȘI DECIZIE Plafonul lunar neimpozabil crește la 3.000 de lei și pentru pensiile militare, după ce PNL și PSD s-au luptat pentru a-și aroga meritulNecesarul brut de finanțare a fost majorat de la 181 miliarde lei la 217 miliarde lei
Profit.ro a scris, la începutul lunii septembrie, că Ministerul Finanțelor a revizuit de la 181 miliarde de lei la 217 miliarde de lei ținta pentru împrumuturi în acest an. Finanțele au motivat creșterea planului de împrumuturi prin necesarul de fonduri pentru deficitul bugetar, volumul datoriei de refinanțat și asigurarea prefinanțării parțiale a necesarului pentru 2025. În timp ce 94,4 miliarde lei sunt pentru rostogolirea datoriilor vechi ajunse la plată, suma de 122,6 miliarde ar trebui să acopere deficitul și prefinanțare pentru 2025. Dacă ar fi destinată doar deficitului, ar fi echivalentă cu un deficit de 6,94%.
În 2023, Guvernul a împrumutat 203 miliarde lei.
CITEȘTE ȘI Metrorex își va prezenta public trenul nou ALSTOM tip METROPOLISLa 217 miliare lei, planul de împrumuturi pentru 2024 stabilește un nou record.
Necesarul de finanțare din 2023 a fost revizuit de trei ori
În 2023, ținta de împrumuturi a fost anunțată inițial la 160 de miliarde de lei, după care în octombrie planul de împrumuturi a fost revizuit la 180 de miliarde de lei, în noiembrie la 200 miliarde de lei, iar în decembrie la 205 miliarde de lei. Împrumuturile efective din 2023 au fost de 203 miliarde lei.