Nu este exclus să fie nevoie ca alte sisteme energetice naționale din Europa să intervină în sprijinul României.
Cea mai frustrantă senzație în fața unei creșteri accelerate de prețuri care pare că nu mai poate fi oprită este cea de neputință. Asta trăim în prezent când vedem ce se întâmplă pe piețele de energie electrică și gaze naturale. Și, deși prețurile pe care le plătim pe facturi sunt deocamdată plafonate la niveluri situate amplu sub cele din piețe, teoretic până la primăvară, ele tot sunt semnificativ mai mari decât cele cu care ne obișnuisem în ultimii ani.
Primul automobil electric al mărcii Dacia, Spring, a obținut un rezultat remarcabil la testele GreenNCAP, teste de consum și economie de energie, derulate de cei care fac și testele de impact EuroNCAP, cu cel mai mare scor al eficienței energetice. Rezultatul balansează scorul slab obținut la testele de impact de Spring.
Producția de energie electrică a României a scăzut mai mult decât consumul în prima jumătate a anului, potrivit datelor operatorului de transport și sistem Transelectrica.
Dublarea cotațiilor internaționale ale carburanților, triplarea prețului spot al energiei electrice și creșterea de patru ori a prețului gazelor pe piața angro, chiar dacă s-au reflectat în mai mică măsură în prețul la pompă și în facturi în urma intervențiilor guvernamentale, au condus la o distrugere a cererii, mai accentuată în special începând cu cel de-al doilea trimestru al anului.
Consumul național de energie electrică a fost mai mic cu 5,2% în perioada ianuarie - aprilie 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată ultimul raport al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), citat de Agerpres.
Guvernul a adoptat o nouă schemă de ajutor de stat, pentru eficientizarea energetică a companiilor din România, inclusiv prin construirea de către acestea de centrale de producție de energie regenerabilă proprii, bugetul total al schemei urmând să depășească 410 milioane euro.
Guvernul pregătește o nouă schemă de ajutor de stat, pentru eficientizarea energetică a companiilor din România, inclusiv prin construirea de către acestea de centrale de producție de energie regenerabilă proprii, bugetul total al schemei urmând să depășească 410 milioane euro.
Consumul global de energie a crescut cu 5,8% în 2021, depășind cu 1,3% nivelul de dinaintea pandemiei, pe măsură ce economiile au reluat activitatea, iar, în paralel, creșterea solidă a energiilor regenerabile a redus utilizarea combustibililor fosili, potrivit unui raport anual de referință publicat marți de grupul petrolier britanic BP, transmite Reuters.
Șefii marilor companii energetice din Franța au cerut duminică populației și întreprinderilor să limiteze imediat consumul de energie, pentru a se pregăti pentru o criză energetică care se profilează, transmite Reuters, preluată de News.ro.
Inflația anuală din Turcia a crescut, în mai, la cel mai ridicat nivel din ultimii 24 de ani, depășind “vârful” de 70% preconizat de banca centrală.
La începutul anului, Alro a anunțat oficial că își reduce producția de aluminiu cu 60% din cauza scumpirilor și penuriei de pe piețele energetice, prin păstrarea a doar 2 hale de electroliză dintr-un total de 5.
Consumul de energie electrică al populației a fost mai mic cu 4,4% în perioada ianuarie-martie 2022, comparativ cu intervalul similar al anului trecut, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, totodată cu cele mai mici costuri de producție, având cea mai avantajoasă ofertă de furnizare pentru gospodăriile populației de pe piață și care și-a lansat în ianuarie, nu fără probleme, mult-așteptata platformă online de contractare pentru clienții casnici, vrând totodată să preia până la 3 furnizori de electricitate, se pregătește să-și schimbe aplicația informatică de management al contractelor de furnizare încheiate cu consumatorii finali și al facturării acestora.
Operatorii rețelelor de distribuție de energie electrică și gaze naturale, alături de operatorii de transport și sistem Transelectrica și Transgaz, au solicitat autorităților să le ofere garanții de stat că își vor recupera pierderile de anul acesta provocate de diferența dintre prețurile reale la care cumpără angro din piață energie și gaze pentru acoperirea consumului propriu tehnologic (CPT) și prețurile care le sunt recunoscute de către ANRE în tarifele reglementate practicate, pentru a putea împrumuta de la bănci, de pe piețele financiare sau de la acționari banii necesari continuării achizițiilor pentru acoperirea CPT, însă cel puțin deocamdată au fost refuzați.
Supermarketurile franceze s-au alăturat, luni, unui efort național pentru a reduce consumul de energie electrică, în condițiile în care vremea rece și întreruperile de funcționare a reactoarelor nucleare au împins prețurile energiei electrice la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani.
Implementarea soluțiilor tehnologice poate ajuta antreprenorii să diminueze costurile cu utilitățile și combustibilul, dar și să calculeze exact ce profitabilitate va avea fiecare linie de business.
Tarifele reglementate de distribuție a energiei electrice, practicate de operatorii concesionari de profil și care intră în prețul final plătit de consumatori pe facturi, au fost majorate cu până la peste 25% de la 1 aprilie de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), pentru a reflecta o parte din scumpirea galopantă din ultimele luni a electricității pe care distribuitorii trebuie să o cumpere de pe piețele angro pentru a-și acoperi consumul propriu tehnologic (CPT).
Răzvan Nica, Managing Director BuildGreen, estimează că circa 10 milioane de metri pătrați vor fi certificați în 2022, de la 8 milioane în 2020, certificarea clădirilor devenind deja un pas obligatoriu în dezvoltarea acestora. Certificările după standardele nZEB (nearly zero energy building – n.red. clădiri cu un consum de energie aproape zero) prind avânt.
"Atunci când vei cumpăra o casă, vei cere de la constructor nu doar auditul energetic, ci și certificarea amprentei de carbon a materialelor din care este făcută casa, pe care va trebui să îl prezinți la bancă. "
Consumul net de energie electrică a crescut anul trecut cu 5% comparativ cu anul precedent, în timp ce producția netă s-a majorat cu 6%, în special ca urmare a creșterii producției din surse hidro cu 13% și a celor din surse termo, cu 9%. Producția de energie “curată” a scăzut cu 3% în cazul celei din surse regenerabile și cu 2% în cazul celei nucleare.
Consumul final de energie electrică a fost anul trecut de 55,706 miliarde kWh, cu 4,2% mai mare față de 2020, iluminatul public înregistrând o creștere cu 4,6%, iar consumul populației cu 6%, conform publicate de Institutul Național de Statistică.
"Atunci când vei cumpăra o casă, vei cere de la constructor nu doar auditul energetic, ci și certificarea amprentei de carbon a materialelor din care este făcută casa, pe care va trebui să îl prezinți la bancă. "
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că nu trebuie să existe profitori de pe urma crizei energetice, astfel că Guvernul a adoptat hotărârea prin care plafonează prețurile și care a intrat în vigoare la 1 februarie, informează News.ro. Popescu a explicat că, dacă la un consum de 400 kW venea o factură de 400 de lei, potrivit noilor prețuri, aceasta ar ajunge la același consum să fie de 272 de lei.
Combinatul de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România, intrat în al nouălea an de insolvență și ale cărui active funcționale sunt pe cale să fie preluate de către grupul italian Beltrame, plătește în prezent o factură de energie electrică de peste 1 milion de lei pe lună doar pentru conservarea utilajelor, în condițiile în care producția combinatului este sistată de mai bine de 2 ani.