Până zilele trecute, se putea spune că liberalii din România erau sublimi, dar lipseau cu desăvârșire. Sau că, cel mult, încăpeau într-un microbuz. Declarația liderului PNL, Ludovic Orban, referitoare la eliminarea scutirii la impozitare a angajaților din IT a renăscut parcă spiritul liberal, cel puțin pe rețelele de socializare. Unii l-au acuzat pe liderul PNL de iliberalism, de socialism chiar, alții l-au apărat, prezentându-l drept ultim apărător al cotei unice.
Mai nou, și unii, și alții, exprimându-și părerea pe acest subiect, se consideră adevărații păstrători ai tradiției liberale. Numai că, din punct de vedere liberal, se pot construi argumente, și toate valabile (în funcție de premisele morale de la care se pleacă), pentru un sistem de impozitare regresiv, pentru cota unică sau chiar pentru unul progresiv. Cu singura condiție ca povara fiscală să fie mică. De cele mai multe ori în istorie, circumstanțele au fost cele care au fost decisive în impunerea unui sistem de impozitare sau al altuia.
Interesant este că numai concluziile combatanților sunt diferite, nu și faptele invocate. Și unii, și alții apelează la ponderea segmentului IT în PIB pentru a-și justifica poziția adoptată. O tabără susține că evoluția spectaculoasă a acestui sector este dovada că măsura scutirii angajaților IT de la plata impozitului pe venit a fost una bună. Cealaltă tabără spune că aceeași evoluție demonstrează că sectorul IT nu mai are nevoie de sprijin, angajații săi să facă bine să dea dovadă de solidaritate și să plătească aceleași impozite cu toată lumea.
Primii invocă dreptul de proprietate și faptul că “taxarea e un furt” pentru a explica faptul că această “scutire” nu este o subvenționare, ceilalți invocă “neutralitatea” sistemului fiscal pentru a impune o impozitare uniformă. Și unii, și alții ignoră faptul că în ambele variante avem de-a face cu o redistribuire a veniturilor. Pentru că nu s-a inventat nicăieri un sistem de impozitare neutru. În primul caz, IT-ișii primesc, cu forța, e adevărat, bunuri publice pentru care nu plătesc, în cel de-al doilea caz, IT-iștii achită sume mult prea mari (impozite superioare în valoare nominală celor achitate de alți angajați, cu salarii mai mici) pentru bunuri publice pe care poate nici măcar nu le doresc.
Surprinde, însă, amploarea luată de acest subiect, cu atât mai mult cu cât, chiar din punct de fiscal, el este unul marginal. Aproximativ 7,5% din veniturile bugetului de stat consolidat provin din impozitul pe venituri și salarii. Iar ponderea impozitelor achitate de angajații IT este evident una subunitară.
Explicația aparentei importanțe alocată acestui subiect este mai degrabă una electorală, mai ales dacă luăm în calcul forma în care acesta a fost prezentat, ca o formă de justiție socială: să plătească și “bogații” din IT impozite ca toată lumea!
Cele două partide de opoziție (în România, aflate la putere în Europa, potrivit rezultatelor alegerilor europarlamentare!), PNL și USR+, au realizat că electoratul #rezist nu este suficient pentru a ajunge la guvernare. Până la aceste alegeri, formațiunile de opoziție se băteau pe același electorat, “de dreapta”. Electorat liberal nu prea există în România, nici turism electoral nu poți să faci, cu el poți să umpli maxim două-trei autocare. Electoratul român este fie #rezist și vrea o țară ca afară (o social-democrație europeană), fie #tradiționalist și vrea o țară ca la țară (social-democrație de tip autohton).
Ultima campanie electorală, în special cea a PNL, arată o schimbare de strategie. Bucureștii sunt cel mai bun exemplu: liberalii au cedat electoratul #rezist celor de la USR+, și s-au concentrat pe “furtul” electoratului PSD, arătându-i că ideile și aspirațiile sale pot fi susținte și de alți politicieni, mai frecventabili.
Tot așa se explică și prezența reprezentanților USR+ în studiourile Antena 3 imediat după alegeri, după principiul “Dacă noi nu mă vreți, eu vă vreau!”. Pentru că singura șansă pentru a ajunge la electoratul PSD este să te duci la el acasă. Numai că riști să fii întâmpinat cu furci, de un gâde sau altul.
La fel, de cealaltă parte, aceasta este motivația deselor intervenții economic-naționaliste ale vedetei PNL, Rareș Bogdan, declarații de care se apropie și ultimele afirmații ale lui Ludovic Orban. Ele au ca țintă nu electoratul #rezist, ci pe cel al PSD.
De altfel, punerea de către PNL în capul listei de la europarlamentare a personalității publice cu cea mai apropiată retorică populist-naționalist-economică de cea a PSD, Rareș Bogdan, a fost prima mișcare strategică în acest sens. Drept urmare, PNL a pierdut capitala în favoarea USR+, însă a câștigat voturi importante în rural sau în orașe altă dată fiefuri ale PSD. Și, până una alta, a câștigat aceste alegeri.
Ce-o să se-ntâmple cu termenul “liberal” din denumirea partidului e alt subiect. Probabil că se va reveni la varianta protecționist-autohtonă de sec XIX a termenului și la vechea lozincă: “Prin noi înșine”!
