
Senatul a eliminat, luni, prin vot în plen, o parte din modificările propuse de Guvernul Orban la Codul de Procedură Fiscală, respectiv prevederea ca ANAF să aibă obligația expresă de a ridica imediat, adică în cel mult o oră, popririle pe conturi bancare ale debitorilor, precum și noile termene stabilite pentru restructurarea de către firme a datoriilor la bugetul de stat. Modificările au fost impuse de majoritatea PSD la inițiativa senatorului Eugen Teodorovici, care promite însă ca prevederile respinse să fie incluse în proiectele de lege promovate anterior de acesta și aflate în stare avansată de dezbatere, la Camera Deputaților.
Plenul Senatului a decis, luni, prin votul majorității, să respingă proiectul de lege prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) ar fi fost obligată să calculeze, împreună cu Institutul Național de Statistică, și să publice anual prețurile de referință la lucrările de reparații acoperite prin intermediul polițelor RCA. ASF anunțase că nu susține această propunere.
Avocatul general al Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) Evgeni Tangev a prezentat joi concluziile sale în procesul intentat de Comisia Europeană României pentru neîndeplinirea obligației de a transpune în legislația lor națională cea de-a patra directivă privind combaterea spălării banilor. România a adoptat abia anul trecut legea care transpune directiva, la mai bine de 2 ani de la termenul limită, așa că avocatul general a calculat și propus CJUE ca țara noastră să plătească 3 milioane de euro pentru întârziere plus cheltuieli de judecată. Comisia Europeană solicitase peste 4 milioane de euro.
România a ajuns țara de destinație pentru deșeul de plastic și pentru cauciuc din anvelope second-hand, provenit din zona europeană, relevă un document oficial chiar al Ministerului Mediului, prezentat acum de Profit.ro. Aproape 85.000 de tone de anvelope intră anual în România, fiind reciclate doar puțin peste un sfert din cantitate în aceeași perioadă. În fapt, însă, cantitățile reale introduse în țară, arată chiar ministerul de resort, sunt cu mult mai mari, pentru că anvelopele sunt introduse pe piața "neagră sau gri", prin târguri sau prin intermediul unor firme care profită de lacunele existente în legislația națională. În această săptămână a fost înregistrat un nivel excesiv de poluare în București, explicat de ministru și prin arderi de cauciuc și care a generat demiterea șefului Gărziide Mediu.
Intrarea în spațiul propus pentru activitatea de tip slot-machine nu va putea fi la o distanță mai mică de 200 metri față de intrarea într-o unitate de învățământ sau de formare profesională. Totodată, spațiul propus pentru activitatea de tip slot-machine nu va putea fi în incinta unui condominiu, prevede un proiect legislativ.
Obligația depunerii declarațiilor privind beneficiarii reali ar putea fi eliminată în cazul societăților, inclusiv asociații și fundații, formate doar din persoane fizice, potrivit unei propuneri legislative. Totodată, este propusă eliminarea depunerii declarației anuale și menținerea doar a obligației de a depune o declarație privind beneficiarii reali oricând intervine o schimbare în societate.
Chiar dacă a fost demis prin moțiune de cenzură, până la instalarea unui nou cabinet, Guvernul ar putea adopta ordonanțe, prin lege de abilitare aprobată de Parlament, sau chiar ordonanțe de urgență în situații de o gravitate deosebită, prevăzute de Constituție, precum un conflict armat, o calamitate sau o epidemie.
Instituții publice precum Parlamentul, Președinția, Guvernul, ministerele, prefecturile sau consiliile județene și locale ar pute fi obligate să dețină cel puțin o stație de reîncarcare a autovehiculelor electrice și să asigure în mod nediscriminatoriu accesul publicului la aceste stații.
Producătorii nu vor mai putea comercializa lapte și produse lactate decât dacă sunt înscriși în ”Registrul Laptelui”, urmând ca numărul de autorizare să fie înscris pe eticheta produselor proprii. Produsele cu adaos de grăsimi vegetale vor fi realizate și comercializate separat de cele lactate. Nerespectarea noilor norme va atrage sancțiuni severe, care vor merge până la interzicerea activității firmei în cauză, prevede un proiect legislativ.
Senatorii din comisia de buget au decis, marți, să respingă proiectul de lege prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) ar fi fost obligată să calculeze, împreună cu Institutul Național de Statistică, și să publice anual prețurile de referință la lucrările de reparații acoperite prin intermediul polițelor RCA. Săptămâna trecută, comisia întocmise un raport de adoptare a legii, dar luni plenul Senatului a decis să retrimită proiectul comisiei. ASF a anunțat că nu susține această propunere, pe motiv că instituția nu are competențe în domeniu.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0879 | -0.0024 | -0.05 % |
1 USD | 4.4034 | +0.0129 | +0.29 % |
1 GBP | 5.8418 | -0.0142 | -0.24 % |
1 CHF | 5.4759 | +0.0095 | +0.17 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro