
Banca Națională a României a menținut rata cheie la 7% pe an și a păstrat nemodificate și celelalte rate ale facilităților permanente, în linie cu așteptările analiștilor. Banca centrală se așteaptă la o descreștere ”semnificativ mai alertă” a ratei anuale a inflației, îndeosebi din trimestrul al treilea.
Până la 20 de bănci din România vor fi obligate să raporteze la Banca Națională a României nu doar întreaga schemă de remunerare a personalului, ci și diferența de remunerare în funcție de genul angajaților, potrivit unui proiect de regulament.
Economiștii din bănci cred că Banca Națională a României va menține nemodificată rata de politică monetară la 7% în ședința de joi, 9 februarie, nivel care ar putea fi menținut pe parcursul întregului an, deși inflația este în continuare ridicată și va rămâne mult peste țintă. Politica recentă a BNR e motiv de bucurie pentru debitori: pe fondul unui excedent record de lichiditate, cotațiile ROBOR au continuat să scadă de la începutul anului, în timp ce media de dobândă la tranzacțiile interbancare s-a așezat în jurul ratei pentru facilitatea de depozit.
Sistemul bancar a înregistrat un excedent record de lichiditate cu banca centrală în ianuarie. Deși BNR a majorat rata cheie, dobânzile din piața interbancară fie au stagnat, fie au continuat să scadă.
Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, a semnat anul trecut 30 de sancțiuni pentru nerespectarea legii pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, de trei ori mai mult decât în precedenții doi ani la un loc. Dacă cele mai multe bănci și instituții financiare nebancare au scăpat cu avertismente, câteva au fost și amendate: Banca Transilvania, Patria Bank și OTP Bank, ultima cu o sumă record.
Ministerul Finanțelor a început luna februarie cum a încheiat-o pe ianuarie: adunând la Trezorerie cât mai mulți bani din împrumuturi de la bănci. La prima emisiune de obligațiuni din această lună a luat dublul valorii din prospect.
Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a reușit să împace 521 de consumatori cu băncile și societățile financiare nebancare (IFN) prin procedura de conciliere. Numărul de procese de pe rolul instanțelor închise ca urmare a procedurilor de soluționare alternativă s-a dublat anul trecut. De asemenea, rata de refuz a băncilor de a negocia s-a redus la o zecime față de nivelul din urmă cu patru ani.
Grupul austriac Raiffeisen a încheiat cu un profit record de 254 de milioane de euro realizat anul trecut în România, în creștere cu 47% față de rezultatul din 2021, pe fondul creșterii puternice a veniturilor din dobânzi, dar și a volumului de credite. Anterior, cel mai bun rezultat al băncii în termeni nominali fusese 2018. Raiffeisen Bank a încheiat anul trecut și cu un rezultat impresionant la nivelul grupului (+164%), însă cea mai mare parte a profitului nu poate fi distribuită, fiind blocată în Rusia.
UniCredit Bank a încheiat anul trecut cu un profit net ajustat de 200 de milioane de euro în România, în creștere cu peste 16% față de rezultatul din 2021. La nivelul grupului italian profitul ajustat a crescut cu aproape jumătate la 5,2 miliarde de euro, în timp ce cel neajustat s-a mărit de peste trei ori la 6,5 miliarde de euro, mai ales pe fondul unui rezultat record în trimestrul al patrulea.
Indicatorul de încredere în economie a scăzut pentru a doua lună la rând în ianuarie, în răspăr cu evoluția de la nivel european, și este la limita dintre expansiune produsului intern brut și recesiune. Toate sectoarele au arătat date mai slabe decât în decembrie. Intențiile de angajare sunt, însă, în creștere.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro