
Parlamentul a modificat programul IMM Invest și a dublat plafonul de garanții disponibil pentru bănci și firme la 30 de miliarde de lei. Printre beneficiari au fost introduse și profesiile liberale, precum avocații sau notarii, și a fost extinsă eligibilitatea la grupurile de firme cu cifra de afaceri de până la 100 de milioane de euro și 500 de angajați. Totodată, condițiile de disciplină la plată au fost relaxate.
Băncile au reacționat la criza sanitară și au ținut operațiunile deschise. Lichiditatea lor este însă încercată de amânarea plăților pentru debitori, iar o presiune suplimentară vine din diferitele inițiative legislative aflate în dezbatere sau adoptate de Parlament în această perioadă, spune la Profit TV Răsvan Radu, directorul executiv al UniCredit Bank România și noul președinte al Consiliului Patronatelor Bancare din România.
Finanțările acordate prin IMM Invest încă nu au decolat. Băncile au primit puțin peste 52.000 de cereri de finanțare și au aprobat până acum doar 49 de credite, însă se așteaptă la creșterea numărului de dosare acceptate în perioada următoare.
ING Bank România a crescut de la 15 la 35% avansul minim pentru creditele ipotecare standard, practicând acum una dintre cele mai ridicate rate necesare pentru obținerea unui împrumut dintre băncile mari.
Lucian Isar, reprezentatul României în conducerea BERD, trebuie să restituie Băncii Comerciale Feroviara a lui Valer Blidar 1,7 milioane de lei plus penalități, arată o decizie definitivă a Tribunalului București.
Banca Națională a României a furnizat 13 miliarde de lei zilnic băncilor prin operațiuni repo bilaterale în ultima lună și jumătate și a cumpărat titluri de stat de 3,1 miliarde de lei, potrivit unei declarații de presă a guvernatorului BNR, a doua de la declanșarea stării de urgență la mijlocul lunii martie.
Băncile din România au primit cereri de suspendare a ratelor pentru 317.000 de împrumuturi, atât în baza ofertelor proprii cât și în temeiul OUG 37/2020.
Banca Comercială Română anunță că a rezolvat peste 30.000 de solicitări de amânare a ratelor din cele aproximativ 35.000 de cereri depuse de persoanele fizice și că a lansat și un robot telefonic care preia automat solicitările debitorilor.
Evoluția economiei a surprins pozitiv analiștii, care se așteptau la o contracție în primul trimestru din acest an comparativ cu trimestrul 4 din 2019. Produsul intern brut a avansat, în schimb, cu 0,3%, evoluție pe care analiștii o pun pe seama cheltuielilor “uriașe” ale statului, care a înregistrat un deficit bugetar record în primul trimestru. Pe de altă parte, efectele economice ale pandemiei sunt așteptate să se vadă cel mai acut în trimestrul 2, deși România va evita cel mai probabil o recesiune tehnică.
Ministerul Finanțelor a ieșit în piața de lei cu două emisiuni, una pe termen scurt și cealaltă pe mai mult de 11 ani – de departe cea mai lungă scadență de la declararea pandemiei COVID 19 și a turbulențelor generate de criza de sănătate în piețele financiare.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0885 | +0.0006 | +0.01 % |
1 USD | 4.3738 | -0.0296 | -0.67 % |
1 GBP | 5.8384 | -0.0034 | -0.06 % |
1 CHF | 5.4659 | -0.0100 | -0.18 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro