
Introducerea de credite fiscale de până la 50% din valoarea investiției în industria alimentară, garanții de stat la credite, teren și utilități pentru investiții noi de minim 3 milioane euro, precum credit fiscal pentru dobânzile la împrumuturile luate pentru investiții în ferme agricole, se numără printre măsurile propuse de PSD astăzi într-un program de relansare a economiei.
Investițiile de la zero ar urma să beneficieze de credit fiscal (deduceri masive din impozitul pe profit) și garanții de stat, iar cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare ar urma să aibă o deductibilitate de până la 200%, propune PSD în programul de relansare a economiei prezentat astăzi. Acesta promite o revenire a creșterii economice peste 3% în 3 ani și 5% în 5 ani, precum și crearea a peste 120.000 de locuri de muncă în sectoarele vizate, și mizează semnificativ pe credit fiscal și granații de stat pentru a stimula investițiile.
Producătorul țigărilor Carpați și Snagov, celebrele mărci românești, fabricate în Germania pentru vânzare pe piața românească, a acumulat în ultimii ani obligații fiscale substanțiale către bugetul statului, în principal TVA și accize pentru țigările și băuturile alcoolice comercializate, suma ajungând în prezent la 649,27 milioane de lei, potrivit informațiilor obținute de către Profit.ro. Firma se află la ANAF în portofoliul Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii.
ANAF atrage contribuabililor atenția referitor la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail info@anaf.io, care nu are legătură cu agenția. Multe dintre campaniile de mesaje false care au folosit în trecut imaginea ANAF au avut ca scop înșelarea persoanelor și firmelor să facă diverse plăți sau erau tentative de criptare a datelor celui care primea și accesa linkuri sau atașamente, tot cu scopul de a obține de la victimă sume de bani.
Posibilitatea deducerii TVA pentru unele achiziții, cum sunt cele de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, cosmetice, bunuri de uz casnic, servicii turistice, cazare, masă, transport și agrement, articole de lux, va fi eliminată, cu excepția cazurilor în care aceste bunuri sunt destinate revânzării sau sunt utilizate în cadrul activității economice, prevede un proiect de lege pregătit de PSD pentru a fi depus în Parlament, potrivit informațiilor Profit.ro.
Programele Fidelis și Tezaur, prin cele mai recente sesiuni lunare încheiate, au adus statului împrumuturi de la populație de circa 3,7 miliarde de lei, ceea ce urcă totalul de la început de an și până în prezent la 34,5 miliarde de lei, potrivit calculelor Profit.ro, peste nivelul de 32,7 miliarde lei de anul trecut. Pentru acest an, se prefigurează un nou record la împrumuturile de la populație, având în vedere că suma atrasă anul trecut, depășită acum, a fost un record anual.
ANAF a înregistrat un record în trimestrul al doilea în ce privește controlul persoanelor fizice cu averi mari, după ce a verificat și descoperit, în județul Cluj-Napoca, persoane cu venituri și de peste 100 de milioane de lei pentru care nu au fost plătite taxele aferente.
Cinci persoane au fost reținute, iar un inspector superior în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Iași a fost plasat sub control judiciar, în dosarul vizând o schemă de fraudare prin importuri de mașini second-hand din UE, prejudiciul fiind estimat, la acest moment al cercetărilor, la suma de 96,13 milioane lei, potrivit DNA. Profit.ro a scris despre caz și în ziua anterioară.
Inspectorii antifraudă au efectuat controale la mai multe firme interconectate care vindeau autoturisme second-hand din Uniunea Europeană. În urma verificărilor, s-a stabilit un prejudiciu total de peste 90 milioane de lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată (TVA). Potrivit informațiilor obținute de Profit.ro, percheziții DNA în acest caz au avut loc și la regionala Iași a ANAF.
Unii creditori ai firmelor, cum sunt investitori care susțin startup-uri în faza de început (business angels) sau persoane fizice care au investit până la 200.000 de euro într-o întreprindere mică sau într-o microîntreprindere, fără să dețină mai mult de 25% din acțiuni, vor fi exceptați de la riscul ca în cazul în care activul net coboară sub nivelul capitalului social, capitalul social să fie majorat prin conversia creanțelor lor.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0963 | +0.0047 | +0.09 % |
1 USD | 4.3898 | +0.0246 | +0.56 % |
1 GBP | 5.8842 | +0.0180 | +0.31 % |
1 CHF | 5.4805 | +0.0101 | +0.18 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro