
Ministerul Finanțelor a anunțat că două organizații ale transportatorilor rutieri renunță la protestul planificat mâine, 29 septembrie, în București, în urma unei întâlniri a acestora cu ministrul Dan Vîlceanu, care este și ministru interimar al Transporturilor. Acestea sunt doar două dintre asociațiile care au anunțat protestul de mâine, care ar fi trebuit să fie organizat cu 100 de vehicule/persoane, număr restricționat din cauza pandemiei. UNTRR, de asemenea o organizație reprezentativă a companiilor din domeniu, a transmis însă Profit.ro că mâine va veni în Piața Victoriei și protestul va avea loc. Ministrul Finanțelor a informat asociațiile din domeniu că problemele acestora cu încadrarea fiscală a diurnelor șoferilor și controalele dure ale ANAF vor fi rezolvate printr-un proiect de lege inițiat de PNL în Parlament.
Angajații funcționari publici ai direcției Antifraudă și structurile cu atribuții de administrare a veniturilor statului din cadrul ANAF vor dobândi dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile din Legea contabilității, potrivit uinui proiect de ordin de președinte ANAF. În prezent, din cadrul ANAF au acest drept persoanele cu atribuții de inspecție fiscală și control financiar.
Pensiile ar putea crește de la 1 ianuarie 2022 cu 6-7%, procentajul exact urmând să fie stabilit de Guvern în urma unor calcule care includ rata inflației din 2019, evoluția salariului mediu brut, dar și capacitatea financiară a bugetului de a susține majorarea pensiilor, a declarat ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu. Anul acesta pensiile sunt înghețate la nivelul de la finalul anului trecut, iar creșterea punctului de pensie prevăzută de Legea privind sistemul public de pensii a fost prorogată, după o majorare de 14% acordată înaintea alegerilor de la finalul anului trecut.
Mai mulți parlamentari PNL, printre care Gheorghe Pecingină, Alina Gorghiu și Bogdan Huțucă, au inițiat un proiect de lege care clarifică regimul fiscal aplicabil indemnizației de detașare transnațională. De asemenea, ANAF nu va putea reîncadra din urmă, pentru perioada 1 iulie 2015 - data intrării în vigoare a legii, sumele de această natură și nu va putea emite decizii de impunere. Sumele stabilite de ANAF și plătite de firme vor trebui restituite. După cum a scris Profit.ro recent, doar în trei luni, ANAF a stabilit firmelor care fac transport rutier de marfă sume suplimentare de plată de circa 300 de milioane de lei.
Guvernul a publicat lista măsurilor incluse în PNRR, așa cum arată acesta în forma finală, adoptată de Comisia Europeană. Reformele vizând legislația fiscală și ANAF sunt în mare măsură cele pregătite de Guvern și prezentate de Profit.ro în iunie, cu unele clarificări, cum ar fi că reducerea ariei de aplicabilitate a regimului special pentru microîntreprinderi se va face treptat, începând din T1 2023 și până în T4 2024. Similar, vor fi reduse și eliminate și alte facilități.
Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de ordonanță de urgență care prorogă de la 1 octombrie 2021 la 31 martie 2022 termenul până la care ar trebui să preia de la ANAF activitatea de soluționare a contestațiilor formulate împotriva titlurilor de creanță, precum și a altor acte administrativ-fiscale emise de Fisc. Măsura este susținută de mediul de afaceri, care consideră că ANAF nu ar trebui să aibă decizia și asupra contestațiilor depuse împotriva deciziilor inspectorilor agenției. Acesta nu este prima amânare a termenului.
Bugetul statului a înregistrat în primele opt luni un deficit de de 39,36 miliarde lei (3,35% din PIB), sumă cu care cheltuielile Guvernului au depășit veniturile și care trebuie împrumutată. În primele opt luni ale anului trecut, cu un impact economic mai sever al restricțiilor impuse pentru combaterea pandemiei, deficitul bugetar a fost de e 54,77 miliarde lei (5,19% din PIB). Evoluția pozitivă a fost determinată de creșterea veniturilor bugetare cu 1,42 puncte procentuale din PIB (an/an), influențată în principal de avansul încasărilor din TVA și fonduri europene, precum și de reducerea cheltuielilor bugetare cu 0,42 puncte procentuale din PIB (an/an), ca urmare a diminuării ponderii cheltuielilor cu salariile în PIB, afirmă Ministerul Finanțelor.
România va primi o sumă de circa 3,9 miliarde de euro de la Comisia Europeană în noiembrie sau decembrie, suma fiind aferentă primei tranșe a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat ministrul Finanțelor, Dan Vălceanu, într-un interviu pentru PROFIT NEWS. În cele 3,9 miliarde sunt incluse granturi, dar și împrumuturi. Banii vor fi destinați finanțării de proiecte incluse în PNRR, în funcție de stadiul de pregătire al acestora. Profit.ro a scris anterior, citând un document al Ministerului Finanțelor, că România va avea costuri cu dobânzile mai mici cu aproximativ 4 miliarde de euro luând banii din PNRR decât dacă se împrumuta prin forțe proprii de pe piețele externe, unde plătește dobânzi mult mai mari față de Comisia Europeană.
Schema gândită de Guvern pentru compensarea scumpirilor la energie pe facturile populației, curent electric și gaze, va însemna un cost la buget de peste 1 miliard de lei, iar Guvernul intenționează să recupereze banii alocați în acest sens de la companiile din sectorul energetic la care este acționar, prin încasarea unui dividend suplimentar, a declarat ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu. Costul estimat la peste un miliard de lei nu include și eventuale cheltuieli cu aplicarea legii consumatorului vulnerabil, o altă schemă de ajutor, dar care va fi disponibilă doar unor categorii ale populației cu venituri reduse.
Întârzierile ANAF la rambursarea TVA au ajuns la un minim istoric pentru finalul trimestrului al doilea, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Astfel, la final de iunie, Fiscul avea deconturi întârziate de aproape 1,4 miliarde de lei, cea mai scăzută sumă înregistrată pentru trimestrul al doilea și aproape de cel mai scăzut nivel de până acum dacă includem pentru comparație și celelalte trimestre, de 1,36 miliarde de lei în septembrie 2015. Îmbunătățirea situației a fost determinată de mecanismul de rambursare de TVA cu control ulterior la cât mai multe firme, cu excepția cazurilor semnalate de analiza de risc derulată de ANAF.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0881 | -0.0015 | -0.03 % |
| 1 USD | 4.3364 | -0.0085 | -0.20 % |
| 1 GBP | 5.8273 | +0.0133 | +0.23 % |
| 1 CHF | 5.4655 | +0.0005 | +0.01 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro