
Directiva privind nivelul minim de impozitare pentru grupurile multinaționale din UE este un obiectiv prioritar pentru România, iar autoritățile vor pregăti toate măsurile necesare implementării acesteia chiar de la 1 ianuarie 2023, dată până la care noile reguli privind impozitarea marilor companii ar urma să fie transpuse în legislația UE, a transmis ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, după ce a participat, marți, la o reuniune a Consiliului Afaceri Economice și Financiare (Ecofin). Directiva asigură o cotă minimă efectivă de impozitare de 15% pentru activitățile globale ale multinaționalelor.
ANAF a pregătit un proiect de ordin de președinte pentru impozitarea venitului suplimentar realizat de producătorii de energie electrică, conform legislației adoptate anterior de către Guvern pentru stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022. Venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică rezultat din diferența dintre prețul mediu lunar de vânzare al energiei electrice și prețul de 450 lei/MWh se impozitează cu 80%.
La acest moment, impozitarea microîntreprinderilor este considerată avantajoasă de multe firme, cota de 1% sau 3% fiind aplicată pe venit, în timp ce impozitul pe profit este în cotă de 16%.
Ministerul Finanțelor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Administrației și Internelor (IGPR), Autoritatea Națională a Vămilor, Autoritatea Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională Sanitară-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor vor demara în cel mai scurt timp un program de colaborare interinstituțională care să genereze acțiuni de control încrucișat pentru verificarea respectării legislației în domeniul comerțului cu legume-fructe și produse agroalimentare, au decis astăzi, în urma unor discuții, miniștrii Finanțelor, Adrian Câciu, și ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.
În ultima perioadă, politicienii au discutat tot mai intens posibilitatea introducerii certificatului verde la locul de muncă, în diverse variante, inclusiv cu perioade de tranziție, care să permită într-un anumit termen vaccinarea celor încă neimunizați
Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de ordonanță care transpune mai multe directive UE în legislația fiscală națională, printre care modificări la regimul TVA aplicată la operațiuni derulate de către forțele armate ale altor state, schimbări în ce privește regimul general al accizelor, dar și dispoziții în ce privește accizele la alcool și băuturi alcoolice. Printre măsurile pregătite se numără și instituirea scutirii de la plata accizelor pentru alcoolul etilic din fructe, în limita a 50 de litri anual, realizat și consumat de o persoană fizică, de către membrii familiei acesteia sau de către musafiri, cu condiția ca niciun fel de vânzare să nu aibă loc, iar alcoolul din fructe, indiferent de concentrația acestuia, să fie produs din fructe cultivate de respectiva persoană.
Ministerul Finanțelor lucrează la proiectul de hotărâre de Guvern pentru operaționalizarea noii structuri Autoritatea Vamală Română (AVR). Autoritatea Vamală Română a fost înființată prin lege pentru separarea Vămii de ANAF ca entitate distinctă în subordinea Ministerului Finanțelor. Vama redevine instituție subordonată direct Finanțelor, după ce actuala Direcție Generală a Vămilor, parte a ANAF, a fost înființată în 2013, preluând activitatea Autorității Naționale a Vămilor de la momentul respectiv. Proiectul de HG pentru operaționalizarea noii structuri AVR, obținut acum de Profit.ro, prevede creșterea schemei de personal de la cei 2.660 ai DGV în prezent la 3.060, pentru a adăuga structuri suport, dar și reorganizarea direcțiilor, al căror număr crește de la două la șapte.
Furnizorii unor categorii de produse cu risc fiscal ridicat vor putea transmite, de la 1 aprilie, facturile emise în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, indiferent dacă destinatarii sunt sau nu înregistrați în acest sistem, urmând ca de la 1 iulie furnizorii să fie obligați să transmită prin acest mecanism facturile emise, prevede un proiect de ordin de președinte ANAF. Totodată, proiectul de ordin prevede categoriile de produse: legume, fructe, băuturi alcoolice, construcții noi, produse minerale (apă minerală naturală, nisip și pietriș), precum și îmbrăcăminte și încălțăminte.
Guvernul s-a pregătit să reintroducă, până la 31 martie, șomajul tehnic de 75% din salariu mediu brut pentru angajați și de 41,5% din câștigul salarial mediu brut pentru alte categorii profesionale în cazurile în care activitatea acestora este restricționată de măsuri impuse pentru combaterea pandemiei de coronavirus, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență obținut de Profit.ro. Este important de menționat că noul proiect nu introduce modificări față de măsura care a fost în vigoare în 2020 și 2021. Potrivit informațiilor Profit.ro, proiectul ar urma să fie adoptat și să intre în vigoare până la mijlocul lunii, autoritățile fiind grăbite să asigure acest mecanism de protecție, în perspectiva noului val al pandemiei.
Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF au estimat un prejudiciu în sumă de 40,7 milioane lei reprezentând TVA de plată în sarcina a 14 societăți din Bulgaria. În perioada februarie- noiembrie 2020, aceste firme s-au sustras de la plata obligațiilor fiscale prin simularea achiziționării de autoturisme rulate în Bulgaria, în timp ce livrarea și înmatricularea se realiza de fapt în România, tranzacțiile nefiind declarate. Importul de autoturisme rulate este de mai mulți ani printre domeniile verificate des de ANAF, în contextul în care multe persoane sau firme care aduc mașini second-hand pentru vânzare în România, nu-și respectă obligațiile fiscale.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0884 | -0.0001 | 0.00 % |
1 USD | 4.3642 | -0.0096 | -0.22 % |
1 GBP | 5.8646 | +0.0262 | +0.45 % |
1 CHF | 5.4799 | +0.0140 | +0.26 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro