
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer, s-a întâlnit în Egipt cu Tawfik Diab, președintele Pico Group, una dintre cele mai mari companii private egiptene, cu care a discutat stadiul actual al investițiilor Pico Group și ”perspectivele extinderii" pe piața din România, potrivit News.ro.
Marea Britanie își va prezenta propunerile referitoare la obligațiile financiare față de Uniunea Europeană, ca urmare a retragerii din blocul comunitar, înainte de Consiliul UE din decembrie, a declarat duminică ministrul de Finanțe Philip Hammond, transmite Reuters, citat de News.ro.
Tesla ar putea fi nevoită să ceară creditorilor și acționarilor mai mult capital, pentru finanțarea dezvoltării camionului semielectric și a noului model roadster, ambele prezentate joi, precum și pentru creșterea producției automobilului electric de serie Model 3, potrivit analiștilor intervievați de Reuters, transmite News.ro.
Constantin Bălășoiu și Dan Vasile au fost numiți membri ai directoratului Complexului Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din țară, cu mandate pentru o perioadă de patru ani, relatează News.ro.
Cazarea în stațiunile balneare din România s-ar scumpi de câteva ori, iar turismul balnear ar fi distrus, dacă s-ar aproba sistemul de redevențe al concesiunilor resurselor minerale, petroliere și hidrominerale în forma în care este prezentat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Economiei, a declarat pentru News.ro președintele Organizației Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), Nicu Rădulescu.
Ministerul Turismului va organiza miercuri o dezbatere privind sistemul de redevențe al resurselor hidrotermale. În același timp, Ministerul Economiei spune că va discuta cu operatorii din turism pentru a identifica soluții astfel încât să nu fie afectată activitatea turismului bazat pe resursele geotermale, potrivit News.ro.
Amazon.com este una dintre cele mai valoroase companii la nivel mondial, cu o capitalizare de aproximativ 548 de miliarde de dolari, datorată unei creșteri de 51% a acțiunilor în 2017, iar analiștii băncii Morgan Stanley prognozează că în decurs de un an capitalizarea companiei de comerț electronic ar putea urca la 1.000 de miliarde de dolari, relatează MarketWatch, citat de News.ro.
Pentru o reducere de 5 euro, mai mult de jumătate dintre turiștii români care cumpără vacanțe la prețuri de sub 500 euro fac eforturi care costă mai mult decât discountul pe care și-l doresc: pierd câteva zile căutând pe internet și aleargă prin tot orașul, intrând, în medie, în 7 agenții de turism. La finalul acestui maraton nu găsesc, însă, întotdeauna reducerea la care au visat, relatează, pentru Profit.ro, Cosmin Marinof, director de vânzări la Eurolines, reprezentantul concernului TUI în România.
Într-o spectaculoasă excursie în viitor, Romexpo a făcut deja, pe site-ul propriu, bilanțul târgului de turism care va începe joi și va fi încheiat duminică, anunțând care au fost cele mai vândute pachete și circuite, printre care și cele în China și Antarctica, câți vizitatori au ajuns la standuri în perioada 16-19 noiembrie 2017 și că Republica Dominicană a fost vedeta târgului.
Turoperatorul Cocktail Holidays anunță că lansează circuite în Statele Unite ale Americii, Iran, Argentina, Brazilia, Rusia și Iordania în 2018, mizând anul viitor și pe dezvoltarea segmentului de turism individual prin consolidarea zborurilor de charter în Sharm el Sheikh (Egipt), Croația și Muntenegru.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro