FOTO Cum sunt scrise bilanțurile: Romexpo transmite halucinant din viitor- are deja inventarul târgului de turism care nu a început, știe care vor fi fost cele mai vândute pachete și a ales și vedeta "surpriză" a acestui târg

FOTO Cum sunt scrise bilanțurile: Romexpo transmite halucinant din viitor- are deja inventarul târgului de turism care nu a început, știe care vor fi fost cele mai vândute pachete și a ales și vedeta "surpriză" a acestui târg
scris 14 nov 2017

Într-o spectaculoasă excursie în viitor, Romexpo a făcut deja, pe site-ul propriu, bilanțul târgului de turism care va începe joi și va fi încheiat duminică, anunțând care au fost cele mai vândute pachete și circuite, printre care le-a inclus deja pe cele în China și Antarctica, câți vizitatori au ajuns la standuri în perioada 16-19 noiembrie 2017 și că Republica Dominicană a fost vedeta târgului.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

UPDATE Verificări efectuate de Profit.ro relevă că au fost "prelucrate" acum date dintr-o informare emisă în urmă cu 2 ani, fiind prezentate de parcă ar fi fost înregistrate în acest an (vezi mai jos informarea din 2015),  atunci fiind citat directorul din acea perioadă al Romexpo.

Urmărește-ne și pe Google News

Ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, cel mai mare eveniment din România dedicat industriei turismului, este programată pentru perioada 16-19 noiembrie 2017, dar Romexpo "simte" de pe acum, în detaliu, tot ce se va întâmpla și care vor fi rezultatele. O comunicare, observată de Profit.ro, clar "scăpată" din eroare în spațiul public, dar care relevă cât de mare poate fi superficialitatea în domenii altfel extrem de importante pentru economia națională.

Cum pot scăpa șoferii ghinioniști de coșmarul constatării daunelor CITEȘTE ȘI Cum pot scăpa șoferii ghinioniști de coșmarul constatării daunelor

"Cele mai bune oferte și destinații turistice, prezentate de companiile din România și din străinatate, au captat, timp de patru zile, atenția celor 15.000 de vizitatori prezenți la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, eveniment ce a avut loc în perioada 16-19 noiembrie 2017, în Centrul Expozițional Romexpo", se arată la începutul comunicatului în care este scris deja bilanțul unui eveniment care va începe abia joi.

După ce prezintă o serie de detalii despre numărul de expozanți și țările din care provin aceștia, Romexpo trece la un citat al directorului său general, Mihai Costriș, care se arată încântat să observe că agențiile de turism din România și consiliile județene dezvoltă produse turistice atractive pe piață.

"Făcând bilanțul acestei ediții, pot spune că a fost una marcată de noutăți, atât din partea noastră, a organizatorilor, cât și din partea expozanților și sper că acestea au fost pe placul publicului", mai este citat directorul general al Romexpo.

Iulian Dascălu ia de la Romexpo pavilionul central pe minimum 10 ani, pentru cel puțin 600.000 euro pe an, și cumpără clădiri secundare, pentru un megaproiect imobiliar CITEȘTE ȘI Iulian Dascălu ia de la Romexpo pavilionul central pe minimum 10 ani, pentru cel puțin 600.000 euro pe an, și cumpără clădiri secundare, pentru un megaproiect imobiliar

Dacă cele de mai sus ar putea fi niște lucruri general valabile la orice târg și cineva de la PR-ul Romexpo, cuprins de exces de zel, le-ar fi pregătit din timp, urmează alte câteva fraze la fel de surprinzătoare, mai exact care au fost destinațiile cele mai căutate și chiar vedeta târgului, care va fi, practic, "o surpriză" pentru toată lumea, deoarece nu este vorba nici de Grecia, nici de Turcia și nici de Bulgaria, ci de Republica Dominicană.

"Cele mai vândute pachete au fost cele pe chartere, în destinații precum Grecia, Turcia, Spania, Egipt, dar și circuitele în China, Antarctica și Africa de Sud. De asemenea, Bulgaria a fost una dintre cele mai căutate destinații, pentru care s-au achiziționat multe pachete turistice, însă și pentru litoralul românesc au existat foarte multe cereri. Persoanele cu vârsta de peste 55 de ani au fost în căutarea programelor pentru seniori în Spania și Italia, iar tinerii au fost interesați de destinații pentru a-și petrece luna de miere. În ceea ce privește destinațiile exotice, Republica Dominicană a fost vedeta târgului", este cronica Romexpo a unui târg care nici măcar nu a început.

Click pe imagine pentru a o mări

FOTO Cum sunt scrise bilanțurile: Romexpo transmite halucinant din viitor- are deja inventarul târgului de turism care nu a început, știe care vor fi fost cele mai vândute pachete și a ales și vedeta

UPDATE Verificări efectuate de Profit.ro relevă că au fost "prelucrate" acum date dintr-o informare emisă în urmă cu 2 ani, după Târgul de turism din 12-15 martie 2015, fiind prezentate de parcă ar fi fost înregistrate în acest an (vezi mai jos informarea din 2015), atunci fiind citat directorul din acea perioadă al Romexpo.

FOTO Cum sunt scrise bilanțurile: Romexpo transmite halucinant din viitor- are deja inventarul târgului de turism care nu a început, știe care vor fi fost cele mai vândute pachete și a ales și vedeta

 

viewscnt
Afla mai multe despre
romxepo
halucinatii
targ turism
viitor