Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer, s-a întâlnit în Egipt cu Tawfik Diab, președintele Pico Group, una dintre cele mai mari companii private egiptene, cu care a discutat stadiul actual al investițiilor Pico Group și ”perspectivele extinderii" pe piața din România, potrivit News.ro.
Ministrul Ilan Laufer se află într-o vizită de trei zile în Egipt, unde s-a întâlnit și cu Tawfik Diab, președintele PICO Group, cu care a discutat despre perspectivele extinderii pe piața din România și în alte sectoare, precum agricultura, industria alimentară, real estate etc. Pico Group, fondat în anul 1974, una dintre cele mai mari companii multinaționale din Egipt și din Nordul Africii, desfășoară activități în agricultură, în domeniul petrol și gaze și echipamente industriale. Din 2013, grupul egiptean a intrat și pe piața din România, prin două companii care activează în domeniul valorificări rezervelor de hidrocarburi.
Potrivit sursei citate, în prima zi a vizitei oficiale la Cairo, Laufer a avut o întrevedere cu Sahar Nasr, ministrul Investițiilor și Cooperării Internaționale, fiind subliniat nivelul de creștere a PIB cu 7% în primele nouă luni ale anului 2017.
8 noiembrie - Maraton Black Friday
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"S-a convenit un plan concret de acțiuni care să determine creșterea schimburilor comerciale bilaterale, în vederea atingerii pe termen scurt a nivelului de 1 miliard dolari, menținând în acest fel Egiptul ca unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai României din zona Africii și Orientului Apropiat”, mai susțin reprezentanții Ministerului pentru Mediul de Afaceri.În primele nouă luni ale anului, exporturile românești în Egipt au atins 378 milioane dolari, fiind al doilea partener al României în Africa și Orientul Mijlociu.
În primele nouă luni ale anului, exporturile românești în Egipt au atins 378 milioane dolari, fiind al doilea partener al României în Africa și Orientul Mijlociu. Principalele produse românești exportate pe piața egipteană în anul 2016 și în primele nouă luni din acest an au fost: cerealele, lemnul și articolele din lemn, produsele minerale, echipamentele industriale, aparatele și echipamentele electrice.
“Egiptul va continua să rămână o piață cu potențial important pentru exporturile românești, având în vedere proximitatea geografică, relațiile comerciale tradiționale și interesul crescut al firmelor românești pentru această piață”, a spus ministrul Ilan Laufer.
Valoarea investițiilor egiptene directe în România este de 39 milioane dolari.
Autor: