
În acest an, festivalul Afterhills se va desfășura în două weekenduri consecutive, nu doar în unul singur, ca până acum, pentru că organizatorii vor să targeteze separat tinerii cu vârste între 18 și 25 de ani, care reprezintă 65% din totalul participanților la concerte și festivaluri de acest fel. Prin această mișcare, organziatorii estimează că numărul participanților se va dubla în acest an la 200.000 de persoane.
Pentru al doilea an consecutiv, Antalya este vedeta sezonului, cu o creștere de 40% în perioada de Early Booking (ianuarie-martie), față de 2018, datorită reducerilor oferite de hotelierii turci și suplimentării numărului de chartere. Cererea de vacanțe pentru destinații interne și externe din perioada de Early Booking a crescut cu o treime volumul de vânzări al turoperatorului Paralela 45. Pentru 2019, compania estimează că va înregistra vânzări de 70 de milioane de euro, față de 60 de milioane de euro, anul trecut.
În România, scrisul cărților nu este o afacere prea mare pentru edituri și aproape deloc pentru scriitori, ale căror încasări medii din publicarea unui volum la care au lucrat poate, câțiva ani, nu depășește 600 de euro. Un român cumpără, în medie, mai puțin de o carte pe an și alocă infima sumă de trei euro, cea mai mică din Uniunea Europeană.
Omul de afaceri Alejandro Poulakis, proprietarul Divertiland Chiajna, cel mai mare parc de distracții din România la momentul construcției, în 2012, va începe să construiască de anul viitor patru parcuri logistice în apropierea Bucureștiului, investiția fiind estimată la 35 de milioane de euro.
Christian Tour, cel mai mare operator de chartere din România, a decis să majoreze asigurarea în caz de insolvență de la trei milioane de euro, poliță încheiată în decembrie anul trecut, la cinci milioane de euro, nivel record în turismul autohton. Agenția are în acest an 125.000 de locuri pe chartere, cu 33% mai multe decât anul trecut.
Tichetele de vacanță sunt o măsură care nu oferă avantaje, oportunități egale tuturor turiștilor potențiali sau tuturor hotelierilor și ar fi fost mai bine ca suma alocată de stat acestora să fie direcționată către investiții sau către persoane cu venituri modeste, pentru utilizarea doar în extrasezon, a declarat pentru Profit.ro Simion Alb, specialist în turism și fost director al Biroului Național de Turism al României la New York. El crede că e foarte posibil ca acordarea tichetelor de vacanță să determine creșterea costului vacanțelor în țară în acest an cu mai bine de 15%, ceea ce ar putea conduce la creșterea cererii pentru vacanțe în străinătate.
Turiștii asiatici, atunci când vin în Europa de Est, sunt rareori atrași de o singură destinație, așa că atunci când ajung în zonă vor să viziteze două sau mai multe țări. Din acest motiv, miniștrii Turismului din România și Bulgaria vor să creeze pachete turistice comune, cu care încearcă să atragă turiștii asiatici.
Pentru că angajații români nu rezistau mai mult de câteva săptămâni, Cornel Găină, proprietarul hotelului Cormoran din Delta Dunării, a apelat la filipinezi, despre care spune că sunt mai muncitori și mai nepretențioși decât românii. Un angajat filipinez câștigă în Deltă în jur de 400 de dolari pe lună, plus cazare și masă.
FlixBus anunță o nouă etapă de extindere a rețelei din România și lansează noi curse din zona de vest a țării spre Praga, Salzburg, Rosenheim și München. Noile curse încep din 11 aprilie, dar pasageri își pot planifica deja călătoriile în aceste orașe, biletele fiind disponibile.
Luni, 25 martie, de Buna Vestire, a început oficial sezonul turistic 2019 în Delta Dunării și în județul Tulcea, după încetarea perioadei de prohibiție pentru pescuitul la știucă. Odată cu sfârșitul perioadei de prohibiție pentru pescuitul la știucă încep, în fiecare an, primele concursuri internaționale de pescuit organizate în principalele incinte specializate din Delta Dunării, dintre care cele mai importante sunt Holbina - Trei Bibani, Cormoran și fermele pisciole Lunca 1 și Lunca 2 - Jurilovca, a anunțat într-un comunicat Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0953 | -0.0010 | -0.02 % |
1 USD | 4.3848 | -0.0050 | -0.11 % |
1 GBP | 5.8664 | -0.0178 | -0.30 % |
1 CHF | 5.4723 | -0.0082 | -0.15 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro