
HOSPICE Casa Speranței a inaugurat miercuri secția de pediatrie cu servicii integrate pentru copii care suferă de boli incurabile în cadrul Centrului de îngrijire paliativă din București, costul total al proiectului fiind de 610.000 de euro, 75% fiind acoperit de Kaufland România.
După aproape doi ani de renovări și peste 26 de milioane de euro investiți, grupul turc Anchor a finalizat renovarea București Mall și Plaza România, relansând astfel cele două mall-uri restilizate și reconfigurate. Ambele centre comerciale au ajuns la un grad de ocupare de peste 95%.
Medicover, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii medicale private din România, lansează un nou serviciu dedicat clienților corporate: asigurarea de sănătate pentru angajați. Noile pachete sunt concepute în funcție de nevoile companiilor și angajaților acestora și includ de la consultații și analize, la acoperire în caz de intervenții chirurgicale și protocol de sarcină.
Cifra de afaceri a producătorului de medicamente Zentiva București (SCD) a crescut, în primele trei luni, cu 11%, la 100,5 milioane lei (22,3 milioane euro), iar profitul net a urcat cu 67%, la 20 milioane lei (4,48 milioane euro), comparativ cu primul trimestru din 2015, se arată în raportul financiar trimestrial.
Cifra de afaceri a Farmaceutica Remedia Deva (RMAH), reprezentând atât activitatea de distribuție, cât și farmaciile, a scăzut în primul trimestru cu circa 20%, la 50,7 milioane lei. În același timp, compania a trecut pe pierdere, de 149.000 lei, potrivit raportului financiar trimestrial.
Brandul românesc de croitorie premium Zenonni Su Misura a devenit partener al Scabal, brand englezesc cunoscut datorită ținutelor realizate pentru filme din seria James Bond sau pentru personalități precum președintele SUA, Barack Obama. Astfel, românii își pot comanda ținute realizate în întregime în atelierele brandului englez din Germania și Italia, Zenonni Su Misura estimând o creștere a cifrei de afaceri cu 15% în primul an al acestui nou parteneriat.
Farmaciile „low cost” își momesc clienți cu prețuri mici la câteva produse eliberate fără prescripție medicală foarte cunoscute, iar conceptul pe care îl promovează este fals, deoarece prețurile medicamentelor pe bază de rețetă sunt fixe, stabilite de Guvern, afirmă Iulian Trandafir, directorul general al Farmexpert, al doilea distribuitor de medicamente din România.
Catena, rețeaua de peste 550 de farmacii dezvoltată de antreprenoarea Anca Vlad, și-a lansat și operațiunile online, potrivit unui anunț al companiei.
Grupul Albalact, cel mai mare jucător pe piața românească a lactatelor, a avut în primul trimestru venituri nete de 125,3 milioane de lei (27,8 milioane de euro), în creștere cu 18,3% față de cele înregistrate în aceeași perioadă din 2015. Profitul a crescut de 2,4 ori, la 8,5 milioane lei (1,8 milioane euro).
Vânzările Ropharma Brașov (RPH) s-au situat în primul trimestru la 118,2 milioane lei, nivel similar cu cel din perioada similară a anului trecut, iar profitul din activități continue a scăzut cu 50%, la 1,6 milioane lei, potrivit unui raport al companiei farmaceutice.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro