
Compania de servicii medicale private MedLife a cumpărat 60% din acțiunile Dent Estet, cel mai mare operator de servicii stomatologice din România, care reunește 7 clinici în București și în țară, de la Oana Taban. La anunțul tranzacției, în luna aprilie, MedLife a menționat doar că a preluat pachetul majoritar de acțiuni, dar nu și ponderea exactă.
Rețeaua de sănătate Regina Maria continuă achizițiile și anunță preluarea celor trei centre medicale Dr. Grigoraș din Timișoar și Lugoj, care au avut anul trecut o cifră de afaceri de 1,5 millioane euro. Compania își consolidează astfel prezența în vestul țării, la aproape șase luni de la deschiderea primei unități medicale din Timișoara – una dintre cele mai mari ale rețelei.
Selgros Cash&Carry România, unul dintre cei mai importanți operatori din comerțul românesc, deschide vineri, 27 mai, la Târgu Mureș primul magazin al rețelei din noul format, cu o suprafață mai mică decât cel standard, iar în a doua parte a anului va inaugura o a doua unitate la Alba Iulia.
Vânzările totale de bunuri de folosință îndelungată au urcat cu 15,2% în primul trimestru, comparativ cu perioada similară din 2015, și a atins valoarea de 521 milioane euro, sectoarele telecom, electrocasnicele mari și cele mici înregistrând creșteri între 20% și 33%, potrivit unui studiului GfK Temax. Aceste trei categorii au însumat vânzări de 320 milioane euro.
Fondul sud-african de investiții New Europe Property Investment (NEPI) a anunțat că centrul comercial pe care îl construiește la Piatra Neamț și care va fi deschis în acest an este închiriat în proporție de aproximativ 80%.
FF Group România, subsidiară a grupului elen Folli Follie Grecia, a finalizat investiția de 10 milioane euro în clădirea istorică de pe strada Ion Câmpineanu nr. 2, în apropiere de Piața Universității, unde a deschis și un magazin collective.
Enterprise Investors ar putea vinde Profi. Compania, care deține în România supermarketurile Profi prin fondul de private equity Polish Enterprise Fund VI (PEF VI), a contractat firma Citi Corporate and Investment Banking să evalueze opțiunile strategice pentru dezvoltarea în continuare a retailerului.
După lansarea rețelei de magazine de încălțăminte Il Passo în 1999 și a fabricii în 2012, antreprenorul Petru Chiriac are în plan să internaționalizeze brandul de anul viitor, inițial prin deschiderea unor magazine online în Ungaria și Bulgaria. Investițiile bugetate pentru această extindere se ridică la 200.000 euro.
Participarea la licitații publice sub formă de asociere pot genera unele îngrijorări din punct de vedere al concurenței, drept pentru care autoritatea de supraveghere în domeniu a lansat proiectul de Ghid privind respectarea regulilor de concurență în cazul acestor licitații, reguli valabile pentru firmele care participă în consorții.
Distribuitorul de medicamente Mediplus, cel mai mare de pe piața locală, și cele peste 400 de farmacii Sensiblu, numărul doi, au adus anul trecut grupului farmaceutic A&D Pharma un profit net cumulat de 119,2 milioane lei (26,4 milioane euro). Câștigul este de 2,3 ori mai mare față de 2014, când s-a situat la 51,8 milioane lei, în condițiile în care piața farmaceutică a scăzut anul trecut pe fondul ieftinirii medicamentelor.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro