
Grupul grec Atlas Corporation, cunoscut pentru dezvoltarea brandului de vopsele Apla pe piața românească, vinde centrul logistic din zona Pipera a Bucureștiului, unde încă mai are activități de distribuție de produse electronice și alimentare, potrivit surselor Profit.ro. Cea mai mare parte din proprietate a fost cumpărată deja de omul de afaceri Alin Niculae, care extinde proiectul Cloud 9 cu încă 1.300 de apartamente, iar pentru ultima porțiune grecii negociază cu Portland Trust.
Omul de afaceri canadian Michael Topolinski investește 10 milioane de euro, din propriile rezerve de lichidități, în finalizarea unui bloc cu 280 de apartamente a cărui construcție a fost oprită la stadiu de „roșu“ de către frații Robert și Ionuț Negoiță, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Fondul de investiții META Trust, format, cum a anunțat în premieră Profit.ro, din nume grele de investitori din imobiliare, energie, transport, HoReCa și piața de capital, este foarte aproape de listarea la Bursa de Valori București (BVB), care deja a procesat plasamentul privat.
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties, fondat de bancherii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, așteaptă investiții automate în valoare de circa 10 milioane de dolari din partea fondurilor globale care urmăresc indicii FTSE Russell, flux de lichiditate care va pune presiune pe prețul acțiunilor companiei, potrivit surselor Profit.ro.
Investitorul imobiliar CA Immo, unul dintre principalii proprietari de clădiri de birouri din România, analizează vânzarea întregului portofoliu de proprietăți deținute în România, o tranzacție cu o valoare potențială de peste 400 de milioane de euro, cea mai mare consemnată vreodată pe piața imobiliară locală. Sursele Profit.ro spun că oferte pentru achiziție au depus Dedeman, S Immo și Indotek.
Terenul fabricii Tutunul Românesc, aflat în proprietatea companiei insolvente Interagro, a reintrat în procedura de vânzare, după două licitații eșuate și contestate în justiție. CITR adună oferte și spune că interesul pentru acest activ se menține crescut, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Omul de afaceri Niculae Dușu, cu afaceri în producția materialelor de construcții, servicii portuare, turism și imobiliare, pregătește construcția unui hotel de 4 stele în zona Foișorul de Foc din centrul Bucureștiului, pe care intenționează să îl afilieze unui lanț internațional, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Omul de afaceri Ali Madadi, proprietarul comerciantului de autovehicule Rădăcini Motors, vinde către retailerul german Kaufland o parte din terenul fostei platforme industriale UTREC Chitila, unde funcționează depozite și diviziile grupului Rădăcini de utilaje și autovehicule second hand, iar pe restul terenului va face un parc de retail adiacent hipermarketului, potrivit surselor Profit.ro.
Dezvoltatorul imobiliar cu capital israelian Hagag Development Europe, controlat de omul de afaceri Yitzhak Hagag, urmează să cumpere de la doi parteneri ai lui Ioannis Papalekas un teren pe Calea Floreasca, un punct fierbinte pe harta imobiliară a Bucureștiului, la un preț de peste 1.700 de euro/metru pătrat, redus cu peste 18% după o vânzare eșuată, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Oamenii de afaceri Emil și Daniel Tănăsoiu (tată și fiu), care au încasat 100 de milioane de euro de la Immofinanz pentru centrul de afaceri S-Park, au început procedurile pentru construcția unui proiect rezidențial cu circa 70 de apartamente premium, pe o fâșie de teren deținută peste drum de Petrom City, în București, în jurul căruia sunt în diferite etape de construcție circa 2.000 de apartamente, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro