
Se împlinesc în curând 2 ani de când Ambasada Statelor Unite la București a avertizat Guvernul că România a rămas cu o datorie neachitată de peste 6 milioane dolari față de Administrația de la Washington, legată de bumbacul importat de mai multe firme românești din SUA în anii ’90 și că, în caz de nerambursare, statul român riscă să nu poată plăti în rate armamentul cumpărat de peste Ocean.
Rafinăria RAFO Onești a intrat în faliment, declarat astăzi de tribunal. Unitatea nu funcționează de o perioadă lungă, activitatea de producție fiind oprită în 2008, cu mult înainte de intrarea în insolvență. Profit.ro a anunțat recent că rafinăria este avută însă în vedere pentru o potențială achiziție de o firmă românească, Red Circle Investment SRL din București, care a trimis scrisoare de intenție în acest sens și a achiziționat și un caiet de sarcini. Firma este controlată cu 90% din capital de o alta, Nisa EW Trans SRL, care la rândul ei este deținută de societățile MTK Admin Imob SRL și Noble Brothers Holding SRL.
Curtea Federală a districtului Columbia din statul Washington din SUA a admis solicitarea fraților Micula, cetățeni suedezi, privind recunoașterea și punerea în executare a a deciziei din 2013 a Centrului Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID), prin care România a fost obligată la plata de despăgubiri de circa 250 milioane dolari pentru încălcarea tratatului bilateral de protejare reciprocă a investițiilor dintre România și Suedia, relevă date analizate de Profit.ro.
Firmele care dețin deja platforme de tranzacționare a gazelor sunt Bursa Română de Mărfuri (BRM), OPCOM controlată de Transelectrica și Humintrade a fostului deputat PSD Mugurel Surupăceanu. Doar primele două sunt funcționale, iar imensa majoritate a tranzacțiilor angro se derulează la BRM, la OPCOM încheindu-se din când în când deal-uri cu cantități mici pe piața spot, pentu ziua următoare.
Litigiul survine într-un moment în care cei de la Ciech Soda amenință oficial că există șanse de 50% să oprească producția din România, din cauza majorării de către CET Govora cu 135% a prețului aburului industrial furnizat producătorului de sodă. Compania românească de stat, la rândul ei, este pusă în impas de scumpirea cu 166% a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră a căror achiziție este obligatorie potrivit legislației UE, care i-a dat cu totul peste cap planul de reorganizare.
Municipiul București vrea să contracteze de pe piață, inclusiv din străinătate, finanțări rambursabile pe maximum 10 ani de aproape 575 milioane lei pentru a refinanța o emisiune de obligațiuni al cărei principal ajunge la scadență în luna mai a anului viitor și care, dacă ar fi achitată, ar lăsa Primăria Capitalei fără bani de investiții, în condițiile scăderii încasărilor din cote defalcate din impozitul pe venit, una din principalele surse de alimentare a bugetului local.
Firma unui fost director general al companiei specializate în inginerie energetică Elcomex IEA, executantă a numeroase lucrări pentru centrala nucleară Cernavodă operată de Nuclearelectrica, CEO care a părăsit Elcomex în martie 2017, înainte de intrarea acesteia în insolvență, a preluat recent o societate cu profil asemănător chiar din Cernavodă.
Pe lângă sedii de ambasade, ONG-uri, instituții și companii internaționale, în special contractori militari ai SUA și NATO și firme de securitate, complexul Green Village din Kabul găzduiește spații de cazare de lux destinate expaților din Kabul, plus alte facilități premium precum spa, sală de forță, magazine, servicii bancare și poștale, piscină, terenuri de squash, baschet, volei și fotbal, restaurante, precum și cabinete medicale și stomatologice.
Electrocentrale București (ELCEN), principalul producător de energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire din Capitală, vrea să demareze un proiect de modernizare a unui număr de 3 cazane de la centrala termoelectrică Sud, în vederea conformării la normele europene de mediu, proiect absolut necesar pentru ca centrala să poată funcționa la capacitate maximă și începând cu iarna viitoare.
Regia a mai reproșat faptul că prețul reglementat, aprobat de ANRE, al gigacaloriei vândute de ELCEN către RADET, nu a scăzut, ba dimpotrivă, deși prețul gazelor pentru populație și CET-uri a fost plafonat la 68 lei/MWh. La acest reproș, cei de la ELCEN au răspuns că plafonarea prețului la gaze a fost compensată de scumpirea amplă a certificatelor CO2, a căror achiziție este obligatorie potrivit legislației UE.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0890 | -0.0018 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.3140 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 GBP | 5.8317 | +0.0016 | +0.03 % |
| 1 CHF | 5.4821 | +0.0037 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro