
Producătorilor de energie electrică pe bază de cărbune și gaze naturale din România, care sunt obligați de legislația UE să cumpere certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2), li se vor subvenționa costurile cu achiziția certificatelor aferente vânzărilor de curent electric efectuate la preț reglementat de 450 lei/MWh, în baza mecanismului de achiziție centralizată de energie introdus de Guvern prin ordonanță de urgență începând din 1 ianuarie anul viitor și până la 31 martie 2025.
Lucrările de construire de unități de producție și stocare de energie regenerabilă și hidrogen, plus cele de edificare de elemente de infrastructură necesare conectării acestora la rețea, vor putea fi autorizate și fără documentații de urbanism și amenajarea teritoriului, potrivit unui proiect legislativ.
Prețul final al energiei electrice trebuia păstrat plafonat prin lege pentru toate sectoarele economiei, spune Continental România, divizia locală a grupului tehnologic german omonim, ce operează fabrici de anvelope, automotive și alte produse și echipamente, precum și centre tehnologice, într-un număr de 5 localități din țară, având în total peste 17.000 de angajați.
Cel mai mare consumator industrial de energie electrică din România s-a asociat cu principalul furnizor de electricitate al sistemului feroviar românesc și au încercat să cumpere împreună curent electric angro în avans pentru consumul anului 2024, propunând pieței o cotație de pornire apropiată de cea convenită în coaliția de guvernare ca preț reglementat la producători începând de anul viitor, însă fără succes.
Guvernul le va impune producătorilor de energie electrică ce au în portofoliu capacități de producție de cel puțin 10 MW, cu excepția producătorilor de energie regenerabilă care beneficiază de subvenții prin certificate verzi, a celor în cogenerare ce livrează și energie termică pentru încălzirea centralizată a populației, precum și a unităților intrate în funcțiune după 1 aprilie 2022, un preț unic reglementat de vânzare angro de 450 lei/MWh, prin instituirea unui așa-numit ″mecanism de achiziție centralizată de energie″, cu ″achizitor unic″.
Guvernul a decis să permită ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică de servicii de transport feroviar de cărbune pentru termocentralele complexurilor energetice aflate în vigoare, pentru acoperirea creșterilor de costuri ale operatorilor feroviari, astfel încât să nu fie pusă în pericol aprovizionarea cu combustibil a producătorilor de energie electrică pe bază de cărbune.
Principala agenție de credit de export a Statelor Unite, Exim Bank US, a anunțat miercuri emiterea de scrisori de interes cu privire la potențiale finanțări în valoare totală de peste 3 miliarde dolari care ar urma să fie acordate proiectului de construire a reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă.
Electrocentrale București (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică al Capitalei și, totodată, unul dintre cei mai importanți producători de energie electrică din România, a reușit să încheie luni peste 20 de tranzacții de vânzare de curent electric pe platforma de contracte bilaterale PCCB-LE-Flex de la bursa de profil OPCOM, cu livrare până la finalul anului în curs, cantitatea totală vândută ridicându-se la 174.600 MWh.
Mai Mai Credit IFN SA, furnizor de credite nebancare înființat juridic în decembrie 2021 și înregistrat în Registrul General de profil al BNR în vara acestui an, a anunțat că și-a lansat oficial activitatea luna trecută, oferind împrumuturi online persoanelor fizice.
Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de cameră decizională, proiectul legii de aprobare a ordonanței de urgență emisă în vară de Guvern, de eliminare etapizată a cărbunelui din sistemul energetic național, la care România s-a angajat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), OUG care interzice cu efect imediat construirea de noi centrale alimentate cu acest combustibil fosil, dar care nu mai reglementează "închiderea definitivă și ireversibilă a grupurilor energetice cu funcționare pe lignit și huilă", cum prevedea prima variantă a proiectului de OUG, ci doar "închiderea și conservarea lor".
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0908 | +0.0027 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.3146 | -0.0218 | -0.50 % |
| 1 GBP | 5.8301 | +0.0028 | +0.05 % |
| 1 CHF | 5.4784 | +0.0129 | +0.24 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro