FOTO ULTIMA ORĂ SUA finanțează construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Despre câți bani e vorba

FOTO ULTIMA ORĂ SUA finanțează construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Despre câți bani e vorba
scris 9 nov 2022

Principala agenție de credit de export a Statelor Unite, Exim Bank US, a anunțat miercuri emiterea de scrisori de interes cu privire la potențiale finanțări în valoare totală de peste 3 miliarde dolari care ar urma să fie acordate proiectului de construire a reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă.

″Sunt mândră să anunț emiterea a două scrisori de intenție de către Exim Bank, cu privire la potențialul sprijin al băncii pentru construirea unităților 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, una pentru o finanțare de 50 milioane dolari, iar cealaltă pentru o finanțare de 3 miliarde dolari″, a declarat șefa Exim Bank US, Reta Jo Lewis, la ceremonia oficială de înmânare a scrisorilor, desfășurată în Egipt, cu ocazia Conferinței ONU privind schimbările climatice.

Urmărește-ne și pe Google News

FOTO ULTIMA ORĂ SUA finanțează construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Despre câți bani e vorba
Elon Musk s-a gândit să condiționeze accesul pe platforma Twitter de plata unui abonament CITEȘTE ȘI Elon Musk s-a gândit să condiționeze accesul pe platforma Twitter de plata unui abonament

La ceremonie au participat președintele României, Klaus Iohannis, reprezentantului special al președintelui SUA pentru Climă, John Kerry, Geoffrey Pyatt, secretar asistent la Biroul pentru Resurse Energetice al SUA, ministrul român al Energiei, Virgil Popescu, precum și CEO-ul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță.

Banca de Export-Import a Statelor Unite ale Americii s-a angajat să finanțeze cu 50 milioane de dolari faza a doua, de lucrări preliminare, a construcției celor două reactoare, și cu 3 miliarde de dolari cea de-a treia fază, de realizare propriu-zisă a proiectului″, a transmis ulterior premierul Nicolae Ciucă.

FOTO ULTIMA ORĂ SUA finanțează construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Despre câți bani e vorba
Portul Constanța: Trenurile de marfă circulă cu viteze între 5 și 25 km/h. Jumătate din liniile de cale ferată, închise sau cu limită de viteză. Guvernul alocă din fonduri europene și de la buget peste 1 miliard euro CITEȘTE ȘI Portul Constanța: Trenurile de marfă circulă cu viteze între 5 și 25 km/h. Jumătate din liniile de cale ferată, închise sau cu limită de viteză. Guvernul alocă din fonduri europene și de la buget peste 1 miliard euro

Potrivit sursei citate, prin cele două scrisori de intenție înmânate ministrului Energiei, Virgil Popescu, este asigurată aproximativ o treime din suma necesară construirii celor două noi reactoare de la Cernavodă, restul urmând a fi asigurat prin alte linii de finanțare.

Proiectul unităților 3 și 4 este structurat în trei faze. Prima fază – etapa pregătitoare – va fi finalizată până la sfârșitul primului trimestru al anului viitor. Cea de-a doua fază, a lucrărilor preliminare, va fi demarată în martie/aprilie 2023 și va fi finalizată în trimestrul al treilea din 2025. Faza a treia, de construcție efectivă a celor două reactoare, se va încheia în 2030.

Tranzacție: FutureLife, implicat în reproducere asistată, preia pachetul majoritar al clinicii CytoGenomic Medical Laboratory CITEȘTE ȘI Tranzacție: FutureLife, implicat în reproducere asistată, preia pachetul majoritar al clinicii CytoGenomic Medical Laboratory

După cum a relatat Profit.ro, statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice (MFP), s-a angajat să garanteze în proporție de 100% creditele care urmează să fie contractate de la finanțatori internaționali pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă.

În ultima parte a lunii trecute, ministrul Energiei, Virgil Popescu, declara de la Washington că Guvernul Statelor Unite, prin Departamentul pentru Energie, s-ar putea implica și direct în finanțarea proiectului de construire a reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă, operată de compania românească de stat Nuclearelectrica.

Percheziții la sucursalele unei bănci elvețiene din Germania, pe fondul acuzațiilor de spălare de bani care îl vizează pe oligarhul rus Alișer Usmanov CITEȘTE ȘI Percheziții la sucursalele unei bănci elvețiene din Germania, pe fondul acuzațiilor de spălare de bani care îl vizează pe oligarhul rus Alișer Usmanov

La începutul lunii august, ministrul Popescu declara că a primit asigurări, cu ocazia vizitei de atunci la Washington, că statul american, în primul rând prin principala sa agenție de credit de export, Exim Bank US, va lua în luna respectivă o decizie cu privire la finanțarea construirii unităților 3 și 4 ale centralei nucleare Cernavodă, precum și a proiectului instalării în România de reactoare nucleare modulare mici.

Banca americană de stat a finanțat și o parte din costurile construirii primelor 2 reactoare de la Cernavodă, în prezent în funcțiune.

EXCLUSIV OMV Petrom este interesată să acceseze camera de date BSOG CITEȘTE ȘI EXCLUSIV OMV Petrom este interesată să acceseze camera de date BSOG

Pe circuitul parlamentar românesc se află în prezent un amendament de modificare a Legii achizițiilor sectoriale, care ar permite ca contractele de implementare a proiectelor de producție de energie nucleară să fie atribuite fără licitație, prin negociere.

"În cazul proiectelor de producție a energiei electrice și termice cu emisii reduse de carbon, bazate pe tehnologii nucleare, atribuirea contractelor sectoriale se realizează prin procedura de negociere, fără o invitație prealabilă la o procedură concurențială de ofertare, indiferent de stadiul fizic al obiectivului de investiții", este textul articolului nou-introdus în Legea achizițiilor sectoriale de către senatorii coaliției de guvernare PNL-PSD-UDMR.

Italienii de la Enel au discutat cu Guvernul României revenirea la o piață reglementată a energiei electrice, cu preț maxim de vânzare de către producători de 450 lei/MWh CITEȘTE ȘI Italienii de la Enel au discutat cu Guvernul României revenirea la o piață reglementată a energiei electrice, cu preț maxim de vânzare de către producători de 450 lei/MWh

Acordul dintre Guvernele României și Statelor Unite privind cooperarea la proiectele de extindere și retehnologizare a centralei nucleare Cernavodă, semnat în decembrie 2020, prevede că entități din SUA ar trebui să fie selectate pentru pozițiile de contractor pentru inginerie, procurare și construcții (IPC) și companie principală de inginerie la proiectele menționate, urmând să colaboreze cu furnizorul canadian al tehnologiei nucleare Candu 6, iar autoritățile de la București s-au angajat să încerce să convingă Comisia Europeană ca anumite contracte necesare retehnologizării reactorului 1 și construirii unităților 3 și 4 de la Cernavodă să fie exceptate de la reglementările UE privind achizițiile publice.

Fostul ambasador SUA la București Adrian Zuckerman declara în urmă cu 2 ani, cu ocazia parafării proiectului de acord, că extinderea și retehnologizarea Cernavodă va fi coordonată de către compania americană Aecom, un gigant multinațional al infrastructurii, ingineriei, proiectării și construcțiilor cu o istorie de peste 100 de ani, 86.000 de angajați în întreaga lume, venituri anuale de mai mult de 20 de miliarde de dolari și experiență de peste 60 de ani în energetica nucleară, contribuind la construirea a aproape 50 de centrale de profil.

viewscnt
Afla mai multe despre
reactoarele 3 si 4 cernavoda
romania sua centrala nucleara cernavoda
nuclearelectrica unitatile 3 si 4 cernavoda