Autori

Adi Mosoianu

Adi Mosoianu

Contact

Adi Mosoianu are 5887 articole

Foto
FOTO România declară interconectarea pe gaze cu Serbia de importanță națională. Vecinii își vor reduce și mai mult dependența de Rusia accesând zăcămintele din Marea Neagră

Statutul juridic asigură proceduri simplificate și accelerate de eliberare a avizelor și autorizațiilor legale necesare demarării lucrărilor de construire, plus exceptarea de la anumite obligații, sarcini și interdicții prevăzute de legislația urbanistică, de mediu, silvică, agricolă și a accesului la terenuri.

FOTO România declară interconectarea pe gaze cu Serbia de importanță națională. Vecinii își vor reduce și mai mult dependența de Rusia accesând zăcămintele din Marea Neagră
O companie de stat ia bani publici UE nerambursabili din PNRR pentru peste jumătate din costurile unei instalații de hidrogen, care va fi utilizată pentru stocarea de energie regenerabilă

Compania de stat Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), controlată integral de ministerul de resort, a obținut finanțare publică europeană nerambursabilă, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru peste jumătate din costurile unui proiect de instalație de generare de hidrogen, care va fi utilizată pentru stocarea de energie regenerabilă.

O companie de stat ia bani publici UE nerambursabili din PNRR pentru peste jumătate din costurile unei instalații de hidrogen, care va fi utilizată pentru stocarea de energie regenerabilă
Propunere îngrijorătoare pentru industria energetică în Raportul Draghi: Producătorii subvenționați de stat, obligați să vândă la preț reglementat consumatorilor industriali amenințați de concurența din afara UE

Eurelectric, cea mai importantă organizație profesională a industriei energetice europene, a caracterizat propunerea ca fiind ″în mod deosebit îngrijorătoare″, adăugând că implementarea ei ar reduce stimulentele pentru producători de a intra în contracte pe termen lung și ar descuraja investițiile în generarea de energie curată.

Propunere îngrijorătoare pentru industria energetică în Raportul Draghi: Producătorii subvenționați de stat, obligați să vândă la preț reglementat consumatorilor industriali amenințați de concurența din afara UE
Video
VIDEO Un start-up finanțat și de compania-mamă austriacă a OMV Petrom vrea să încălzească geotermal localități din România. Are nevoie însă de schimbarea legislației

Eavor Technologies, un start-up canadian finanțat și de grupul austriac OMV, compania-mamă a OMV Petrom, a dezvoltat o tehnologie nouă de producție de energie termică și electrică cu sursă geotermală, cu proiecte în derulare în Canada, Statele Unite și Germania și pe care vrea să o implementeze și în România, însă pentru asta are nevoie de modificarea legislației locale în vigoare.

VIDEO Un start-up finanțat și de compania-mamă austriacă a OMV Petrom vrea să încălzească geotermal localități din România. Are nevoie însă de schimbarea legislației
Haosul plafonării prețurilor la energie, etapa ″filosofică″: CFR e sau nu ″instituție publică″? Două ministere și-au pasat repetat răspunderea, compania a sancționat doi angajați

Cazul este interesant în primul rând pentru că ilustrează haosul legislativ și instituțional din anul crizei energetice determinate de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, care a dus la scumpiri galopante pe piețele angro și, în replică, la măsuri luate în panică de către autorități, modificate în timp de multiple ori. CFR SA este unul dintre marii consumatori noncasnici de energie electrică din România, consumul anual propriu al companiei ridicându-se la circa 110.000 MWh.

Haosul plafonării prețurilor la energie, etapa ″filosofică″: CFR e sau nu ″instituție publică″? Două ministere și-au pasat repetat răspunderea, compania a sancționat doi angajați
DOCUMENT Combinatul Oțelu Roșu, aproape să fie scos oficial la vânzare. Umbrărescu a cumpărat și creanțele partenerilor celei mai mari uzine din Transnistria

Combinatul siderurgic de la Oțelu Roșu din județul Caraș Severin, unde se face siderurgie de peste 220 de ani, este aproape de scoaterea oficială la vânzare, după ce compania care îl deține în prezent, Laminorul Danube Metallurgical Enterprise SRL (LDME), a intrat în faliment în ultima parte a lunii iulie, după aproape 1 an și jumătate de insolvență.

DOCUMENT Combinatul Oțelu Roșu, aproape să fie scos oficial la vânzare. Umbrărescu a cumpărat și creanțele partenerilor celei mai mari uzine din Transnistria
Engie România, interesată să se extindă și în distribuția de energie: ″Credem în alianța dintre molecula de gaz și electron″. De unde ar putea apărea o oportunitate de achiziție

Compania Engie România, parte a conglomeratului francez omonim, cel mai mare furnizor și distribuitor de gaze naturale din țară, dar aflată totodată în plină expansiune pe segmentele de furnizare și producție de energie electrică, este interesată să se extindă pe plan local și în distribuția de electricitate, dacă apar oportunități în acest sens și cadrul de reglementare permite investiția, potrivit CEO-ului Nicolas Richard.

Engie România, interesată să se extindă și în distribuția de energie: ″Credem în alianța dintre molecula de gaz și electron″. De unde ar putea apărea o oportunitate de achiziție
LEGE Iohannis a promulgat donația Patriot către Ucraina

Modificarea Legii din 2017 de achiziție de la Statele Unite a 7 sisteme de rachete sol-aer Patriot permite donarea către Ucraina a unuia dintre ele, în conformitate cu hotărârea în acest sens a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din iunie.

LEGE Iohannis a promulgat donația Patriot către Ucraina
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.0896 -0.0015-0.03 %
1 USD4.3449 +0.0032+0.07 %
1 GBP5.8140 +0.0168+0.29 %
1 CHF5.4650 +0.0057+0.10 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read