Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, totodată cu cele mai mici costuri de producție și având până nu demult cea mai avantajoasă ofertă de furnizare pentru gospodăriile populației de pe piață, a ajuns la finalul anului trecut la o pondere cantitativă de peste 25% din total a vânzărilor de energie cu amănuntul pe bază de contracte de furnizare către clienți finali (casnici și noncasnici, cumulat), față de numai circa 6% în 2021 și 2020.
Prețurile medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE au urcat semnificativ în primul semestru din 2022, comparativ cu perioada similară din 2021, de la 22 euro/100 kWh ajungând la 25,3 euro/100 kWh, iar România s-a aflat printre statele membre UE cu cele mai mari creșteri, în moneda națională, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
La sfârșitul lunii iunie, aproximativ 60.000 de clienți casnici și non-casnici fuseseră preluați de Furnizori de Ultimă Instanță (FUI) fie ca urmare a ieșirii din piață a fostului furnizor, fie a încheierii perioadei contractuale cu acesta, a anunțat Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) la Profit Energy.forum.
Doar 946.772 din totalul de 1.742.544 facturi emise de cel mai important furnizor de gaze din România, Engie, clienților casnici pentru consumul de gaze naturale aferent lunii noiembrie au beneficiat de măsurile de plafonare și compensare, potrivit criteriilor legale, precizează compania într-un comunicat de presă.
Guvernul va reintroduce imposibilitatea debranșării nu doar pentru consumatorii vulnerabili, ci pentru toate categoriile de consumatori casnici, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Consumatorilor casnici de energie electrică și gaze naturale definiți drept vulnerabili în Legea de protecție socială a lor publicată recent în Monitorul Oficial, dar și acelor gospodării ale populației care consumă lunar, în medie, mai puțin de 100 KWh de curent și 1.000 KWh de gaze și nu acumulează mai mult de 6 facturi lunare de consum neachitate, nu li se va putea întrerupe alimentarea cu energie și gaze de către operatorii de transport și distribuție de profil pe perioada stărilor de alertă, urgență sau asediu.
Peste jumătate dintre consumatorii casnici de electricitate și aproximativ 90% dintre cei de gaze naturale vor beneficia de compensarea discutată la acest moment la nivelul autorităților, care va dubla, pentru o perioadă de 6 luni, subvențiile acordate consumatorului vulnerabil, este mesajul transmis, în emisiunea Ora de Profit.ro, difuzată la Prima TV, de vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege.
Costurile cu utilitățile ale instituțiilor publice se vor majora considerabil, cel puțin în acest an și în prima jumătate a anului viitor, noile contracte de furnizare de energie, dar mai ales de gaze, fiind semnate la prețuri mult superioare celor din vechile contracte. În cazul gazului, noile prețuri sunt duble față de cele achitate în prima parte a acestui an, așa cum anticipa Profit.ro.
Consumatorii casnici și non-casnici mici care vor rămâne fără furnizor de gaze naturale achită în prezent un preț de 2,4 mai ridicat decât au plătit, de exemplu, foștii clienți ai AIK Energy, în urma preluării de către Premier Energy în calitate de Furnizor de Ultimă Instanță (FUI) anul trecut.
În România se vehiculează destule proiecte energetice care nu sunt în concordanță cu direcția UE, iar autoritățile ar trebui să facă în așa fel încât să armonizeze ceea ce poate face România cu resursele de care dispune cu angajamentele europene pe care și le-a asumat, a declarat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, în cadrul celei de-a cincea ediții a Videoconferinței Profit Energy.forum - Energia post-coronavirus.
În această săptămână s-au semnat primele contracte pe platforma nou creată a Bursei Române de Mărfuri (BRM) de schimbare a furnizorului de energie electrică, luni având loc prima licitație de energie electrică la care au putut lua parte și consumatorii casnici.
Bursa Româna de Mărfuri (BRM) a anunțat marți lansarea unei platforme pe care inclusiv consumatorii casnici vor putea cumpăra energie electrică, participarea lor pe această platformă fiind gratuită. Rămâne de văzut ce succes va avea demersul BRM, produsul fiind mai degrabă destinat consumatorilor casnici cu consum ridicat și cu cunoștințe destul de serioase atât în ceea ce privește piața de electricitate, cât și cea bursieră.
Consumatorii casnici și non-casnici rămași fără furnizor de gaze în această lună vor fi preluați, în calitate de Furnizor de Ultimă Instanță (FUI) de Tinmar Energy, nou intrat pe această piață (de ultimă instanță), și nu de Premier Energy, [cum a fost cazul clienților AIK Energy în luna precedentă]. Motivul: Tinmar SA a oferit un preț de ultimă instanță sub cel al Premier Energy SRL pentru luna de facturare noiembrie.
ANRE acuză E.ON Gaz Furnizare că, în urmă cu 2 ani, în toamna lui 2018, a "conspirat" cu compania-soră E.ON Energie pentru a "simula" o tranzacție liberă neprestabilită de cumpărare angro de gaze de la aceasta la o licitație derulată pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) la care putea participa orice jucător interesat din piață, în cantitate de 405.000 MWh și la prețul de 108 lei/MWh (în total 43,7 milioane lei), tranzacție ale cărei detalii fuseseră de fapt prestabilite prin e-mail de managerii celor două companii.
Conducerea producătorului de gaze naturale Romgaz, controlat de stat prin Ministerul Economiei, cu 70% din acțiuni, propune acționarilor rectificarea bugetului pe 2020 al companiei în scădere cu circa 25% în ceea ce privește profitul, veniturile și investițiile realizate, în principal din cauza scăderii cererii, a producției și a cotațiilor din piață, din cauza pandemiei COVID-19, dar și a noilor obligații legale de ofertare de gaze pe burse prin licitații cu prețuri de pornire plafonate, așa-numitul program de gas release.
Ministerul Fondurilor Europene a lansat apelul de proiecte pentru dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, în valoare de 235 de milioane de euro.
Comisia Europeană a aprobat luna aceasta modificarea Programului Operațional Infrastructură Mare, respectiv modificarea axei prioritare 8 - Sisteme inteligente și sustenabile pentru energie și gaze naturale în vederea sprijinirii proiectelor de investiții care vizează creșterea nivelului de funcționalitate inteligentă a infrastructurii de distribuție de gaze naturale prin îmbunătățirea flexibilității, siguranței, eficienței în operare, precum și prin integrarea activităților de transport, distribuție și consum final.
Comisia Europeană a aprobat luna aceasta modificarea Programului Operațional Infrastructură Mare, respectiv modificarea axei prioritare 8 - Sisteme inteligente și sustenabile pentru energie și gaze naturale în vederea sprijinirii proiectelor de investiții care vizează creșterea nivelului de funcționalitate inteligentă a infrastructurii de distribuție de gaze naturale prin îmbunătățirea flexibilității, siguranței, eficienței în operare, precum și prin integrarea activităților de transport, distribuție și consum final.
Marți, 30 iunie, este ultima zi în care consumatorii casnici pot accepta actualele oferte ale furnizorilor concurențiali de gaze,în perspectiva liberalizării pieței, care va debuta miercuri, 1 iulie. Consumatorii ar trebui să analizeze atent ofertele, fie cele prezente, fie cele viitoare și să semneze cu furnizorul a cărui propunere i se pare cea mai avantajoasă, și înainte și după 1 iulie, a declarat la la Profit TV, Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.
Liberalizarea pieței gazelor are toate șansele să se transforme într-un adevărat fiasco, după ce ministrul economiei și energiei Virgil Popescu s-a autosesizat, în urma numeroaselor articole publicate inclusiv de Profit.ro, care semnalau că furnizorii vor fi singurii beneficiari ai liberalizării. Aceștia refuză să facă orice concesiune, nedorind să transfere în preț reducerea prețului de achiziție ca urmare a scăderii cererii, dar și a unui ordin ANRE de instituire a unui program de ofertare de gaz obligatoriu pentru producători, care leagă cel puțin pentru prima licitație, prețul gazului de pe piețele centralizate din România de cel de pe bursa austriacă CEGH.
Prețul gazelor va urma un trend descendent în următoarele luni, trend care probabil se va schimba peste șase luni, ca urmare a majorării cererii, dar și a vânzării pe piață a cantităților de gaze înmagazinate, consideră Asociația Energia Inteligentă (AEI). Acesta este motivul pentru care AEI recomandă consumatorilor industriali fie semnarea unui noi contract pe o perioadă de 6-12 luni cu furnizorii, în cazul în care le expiră vechiul contract, fie renegocierea cât mai rapidă a vechiului contract pentru a beneficia de mediul de piață favorabil.
În timp ce autoritățile și-au rezervat dreptul de a plafona prețul la utilități, Hidroelectrica anunță pe perioada instaurării stării de urgență și nu numai acordarea unui discount de aproximativ 10% pentru energia furnizată clienților casnici care semnează un contract de furnizare concurențial cu compania producătoare de energie hidro. Prețul rezultat se situează sub cel reglementat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Consumatorii casnici care primesc oferte de la furnizori pentru a trece din piața reglementată în piața concurențială sau pentru a prelungi valabilitatea contractului pe piața liberă trebuie să fie foarte atenți la valoarea totală a facturii promise și să analizeze ofertele mai multor furnizori, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).
Curtea de Apel București a admis solicitarea Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, controlat de stat prin Ministerul Economiei și Energiei, de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea modificărilor la Legea energiei impuse prin OUG nr. 114/2018, prin care s-au reintrodus tarifele reglementate la energie pentru consumatorii casnici și li s-a impus marilor producători Hidroelectrica și Nuclearelectrica să își vândă o bună parte din producție furnizorilor de ultimă instanță ai populației la preț reglementat aprobat de ANRE, sub nivelul cotațiilor pieței, compus din costuri plus marjă de profit fixă de 5%.
Guvernul se gândește, la rândul său, la dividende suplimentare de la companii de stat, după modelul Fondului Proprietatea (FP), o decizie în acest sens fiind încă în discuție, afirmă pentru Profit.ro surse guvernamentale, după o întrevedere, miercuri, a premierului Ludovic Orban cu reprezentanții Fondului. Profit.ro a anunțat recent că FP, acționar minoritar, solicită ca Nuclearelectrica să distribuie dividende suplimentare de peste jumătate de miliard de lei și cere și convocarea AGA la Hidroelectrica, pentru distribuirea de dividende suplimentare de 1,25 miliarde lei, solicitări criticate.