În această săptămână au fost semnate primele contracte pe platforma nou-creată a Bursei Române de Mărfuri (BRM) de schimbare a furnizorului de energie electrică, luni având loc prima licitație de energie electrică la care au putut lua parte și consumatorii casnici.
La licitație s-au prezentat doar 2 furnizori din cei aproximativ 90 de licențiați de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și au depus cereri 17 consumatori, toți consumatori casnici, indică date analizate de Profit.ro.
Prețul de adjudecare a fost de 0,299 lei/KWh, iar cantitatea licitată a fost de 43.800 KWh (echivalentă unui consum mediu lunar de aproximativ 216 KWh pentru fiecare dintre ce 17 solicitanți).
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Întrebată de Profit.ro câte contracte au fost semnate efectiv dupa expirarea termenului de 24 de ore în care solicitantul putea refuza parafarea acestora, conducerea BRM a precizat că “în proporție de 80%, solicitanții înscriși pe platformă (17 - n.r.) au ales să semneze contract cu furnizorul câștigător”.
Toți consumatorii casnici care au participat la licitație pe 5 aprilie au optat pentru contracte pe 12 luni.
“Cei doi furnizori care au participat activ la prima licitație fac parte dintre marii jucători din piață. Conform contractului încheiat cu aceștia, respectiv clauzelor de confidențialitate, nu putem face publice numele furnizorilor”, a mai precizat BRM pentru Profit.ro.
CITEȘTE ȘI Janos Egly, Executive Director Accenture Industry X RomaniaÎn prezent, pe comparatorul de prețuri al ANRE sunt listate 22 de oferte de furnizare (din totalul de 139 oferte prezentate) cu preț situat sub cel de 0,299 lei/KWh cu care s-a finalizat prima licitație pe noua platformă creată de BRM.
Profit.ro a anunțat pe 16 martie că BRM lansează o platformă pe care inclusiv consumatorii casnici vor putea cumpăra energie electrică, participarea lor pe această platformă fiind gratuită.
Profit.ro anticipa că produsul este mai degrabă destinat consumatorilor casnici cu un consum ridicat și cunoștințe destul de serioase atât în ceea ce privește piața de electricitate, cât și cea bursieră.
CITEȘTE ȘI Digitalizarea activităților în siguranță și cu valoare legală“Ne adresăm numai celor care pot să-și facă niște achiziții în mod electronic”, explica președintele și Directorul General al BRM, Gabriel Purice, răspunzând unei întrebări Profit.ro în legătură cu procentul estimat de consumatorii casnici care vor apela la platforma BRM.
În orice zi a săptămânii, orice client casnic (dar și non-casnic) se poate înscrie pe platformă prin accesarea link-ului www.schimbarefurnizor.brm.ro. Licitațiile propriu-zise au loc în fiecare zi de luni a săptămânii.
Consumatorul casnic/non-casnic va trebui să completeze datele personale, consumul lunar estimat, dar și să încarce documentele necesare schimbării furnizorului (actul de identitate, ultima factură emisă de fostul furnizor, și actul de proprietate/spațiu). Acestea vor fi utilizate de noul furnizor pentru finalizarea procesului de schimbare a furnizorului.
CITEȘTE ȘI Soluția Business Data Security de la Vodafone România, bazată pe tehnologie Fortinet, îți susține afacerea în fața pericolelor digitale, asigurând protecția tuturor echipamentelor din rețeaua locală internă a companiei“La finalizarea procesului de înregistrare se va trimite automat un mesaj de confirmare a înscrierii la licitație in care se menționează data organizării licitației la care veți participa. Va rugam sa verificați si folderul SPAM din adresa de email cu care sunteți înregistrat”, precizează BRM într-un document explicativ.
Consumatorul va trebui însă să fie unul informat, pentru că “în cadrul licitației se tranzacționează doar prețul energiei active – restul elementelor de factura fiind nenegociabile si fiind impuse prin reglementari”.
“La finalul licitației veți primi un mesaj cu prețul energiei active cel mai mic licitat de furnizorii participanți pe e-mail si atașat oferta detaliată și completă de la furnizorul câștigător”, precizează BRM.
Dacă elementele de preț suplimentare (tarifele de distribuție, de transport, de sistem, accizele, certificatele verzi, contribuția de cogenerare și TVA) sunt aceleași indiferent de furnizorul ales, unii furnizori ar putea percepe un abonament zilnic, ceea ce ar putea face ca, deși au un “preț al energiei active cel mai mic” licitat, valoarea finală a facturii să fie mai ridicată.
De asemenea, un consumator casnic ar trebui să poată compara nivelul actualei facturi cu cel al eventualei facturi care ar urma să fie emise de potențialul nou furnizor. Ceea ce înseamnă că trebuie să adauge singur valoarea tarifelelor de distribuție, de transport, de sistem, a accizelor, a certificatelor verzi, contribuția de cogenerare și TVA, și, eventual, a abonamentului zilnic, pentru a vedea dacă este rentabil să-și schimbe furnizorul.
Tocmai de aceea, probabil, BRM lasă la dispoziția clienților 24 de ore în care aceștia pot refuza oferta de preț prin accesarea link-ului de refuz din e-mail-ul de la finalul licitației.
“În cazul în care nu refuzați, prețul se consideră acceptat și datele se vor transmite la furnizorul câștigător care vă va contacta în cel mai scurt timp în vederea transferării de la vechiul furnizor”, precizează BRM.