Bursa Româna de Mărfuri (BRM) lansează o platformă pe care inclusiv consumatorii casnici vor putea cumpăra energie electrică, participarea lor pe această platformă fiind gratuită. Rămâne însă de văzut ce succes va avea demersul BRM, produsul fiind mai degrabă destinat consumatorilor casnici cu consum ridicat și cu cunoștințe destul de serioase atât în ceea ce privește piața de electricitate, cât și cea bursieră.
“Tranzacțiile vor avea loc săptămânal, electronic, în zilele de luni, consumatorii casnici bucurându-se de participare gratuită. Ei vor putea opta anterior licitațiilor pentru caracteristicile contractuale predefinite și vor semna noile contracte la sfârșitul sesiunilor de descoperire a prețurilor, doar în măsură în care rezultatele acestora le vor considera favorabile”, susține BRM.
Platforma BRM pare, la prima vedere una similară, celei pe care o recomandă studiul efectuat de Ringhel și avocații Jdelea Mihăilescu, comandat de ANRE și cofinanțat din Fondul Social European, despre care Profit.ro a scris recent.
CITEȘTE ȘI Învață de la traderi cu experiență prin VestorNumai că propunerea consultanților ANRE era mult mai complexă și integra toate relațiile contractuale, inclusiv cele cu distribuitorii. “Consumatorul final va avea acces din platforma online centralizată Ia comparatorul existent de oferte (disponibil pe site-ul ANRE). După ce un a ales o anumită ofertă prezentată de comparatorul de oferte, acesta îl va redirecționa pe consumatorul final în platforma centralizată, precompletând toate informațiile de care are nevoie pentru inițierea procesului de schimbare a furnizorului. De asemenea, se va preciza faptul că negocierea ofertelor va avea loc separat de platforma și, în acest sens, este necesar că platforma să informeze în mod expres consumatorul final cu privire Ia această posibilitate”, explica studiul comandat de ANRE cum ar putea funcționa o astfel de platformă.
Complexitatea respectivei platforme era și motivul pentru care autorii studiului estimau “o perioadă totală de implementare de minim 19 luni, putându-se ajunge până Ia 34 de luni (inclusiv perioada de testare a platformei înainte de a deveni funcțională online, estimată la 6-12 luni)”.
Platforma lansată de BRM pare una mai simplă, având menirea de a evita doar contactul cu call center-urile furnizorilor, care, în acest început de an, nu au făcut față cererilor venite în urma liberalizării pieței. În rest, semnarea contractului, termenul de 21 de zile de schimbare a furnizorului și celelalte aspecte birocratice rămân aceleași, ceea ce nu conduce la o scădere a costurilor furnizorilor. În plus, dacă participarea clienților casnici pe platforma BRM este gratuită, probabil că nu același lucru se întâmplă în cazul furnizorilor, ceea ce ar putea conduce la o scumpire, și nu o ieftinire, a ofertelor de pe BRM.
Chiar și așa, este puțin probabil ca, pentru o economie de câțiva lei la factura lunară, consumatorii casnici să prefere să-și facă un cont pe BRM și să completeze ordine pe respectiva platformă. Mai ales că, potrivit tuturor studiilor efectuate de la liberalizare, marea majoritate a consumatorilor casnici preferă semnarea de contracte tot cu actualii furnizori.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Viorel Cataramă și fostul europarlamentar Petru Luhan s-au asociat și vor să construiască parcuri eoliene și solareSituația s-ar putea schimba în cazul consumatorilor casnici cu un consum ridicat (în special cei care își asigură inclusiv încălzirea din energie electrică). Pe lângă faptul că, în cazul lor, economiile ar putea fi mai ridicate în urma semnării unui contract concurențial cu un alt furnizor, acești clienți au și motivația de a fi mai informați.
Și chiar trebuie să fie informați, BRM avertizându-și clienții (non-casnici până în prezent): “ATENȚIE! În Ringul Energiei Electrice se licitează doar prețul propriu de furnizare, fără tarifele ANRE, fără acciză și fără TVA! Pentru o estimare corectă a contractului dvs. de furnizare ce urmează a fi licitat, vă rugăm să consultați Prețurile și Tarifele ANRE pentru Energie Electrică”.
Iar ofertele furnizorilor sunt unele extrem de diferențiate: unele conțin abonament lunar, altele nu, unele conțin servicii suplimentare (un număr de intervenții gratuite, nu numai în ceea ce privește instalațiile electrice, ci și cele de gaze, apă, lăcătușerie, etc), altele nu!
Cum va reuși BRM să poată diferenția aceste oferte nu este clar în pofida anunțului conducerii bursei potrivit căruia “noua platforma oferă avantajele consacrate ale mecanismelor bursiere: transparență, reguli stricte de tranzacționare aplicate egal tuturor participanților, acces rapid, simplu și prietenos, eficientă, cea mai bună execuție. Prin participarea activă cu cele mai bune oferte a celor mai importanți furnizori, precum și prin agregarea semnificativă a ordinelor de cumpărare se realizează cadrul optim de echilibrare a cererii cu oferta, condiția necesară pentru determinarea prețurilor corecte și avantajoase pentru consumatori”.
În plus, în mod normal, în ordinul de cumpărare ar trebui precizată cantitatea pe care intenționezi să o achiziționezi în perioada respectivă, proces destul de dificil de calculat de un consumator casnic. Probabil că, însă, modelul de ordin BRM va fi unul simplificat, ca și procedura și etapele existente în prezent pe această piață.
BRM susține că “informații suplimentare cu privire la procedurile bursiere puse la dispoziție și la opțiunile contractuale de furnizare de energie electrică pot fi obținute de pe pagina de Internet a BRM, din pliantele de prezentare, din ghidul dedicat de tranzacționare sau telefonic, de la personalul specializat al instituției”.
Deocamdată, pe pagina de internet a BRM nu au fost postate niciun fel de astfel de materiale care să detalieze modul de funcționare al platformei.