Ministerul Fondurilor Europene a lansat apelul de proiecte pentru dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, în valoare de 235 de milioane de euro.
Pentru a primi banii europeni, primarii sunt încurajați să se asocieze local ca proiectele să deservească minimum 1.000 de gospodării, iar implementarea să fie finalizată înainte de decembrie 2023.
În prezent, doar aproximativ 30% din gospodării sunt conectate la rețeaua de gaze.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Guvernul a decis recent, prin ordonanță de urgență, lansarea "Programului Național de racordare a populației și consumatorilor non-casnici la rețeaua inteligentă de distribuție a gazelor naturale", prin care primăriile din România vor putea beneficia în total, până în 2029, de fonduri UE nerambursabile de 1 miliard de euro pentru înființarea și extinderea de rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale sau pentru transformarea rețelelor existente în rețele inteligente.
"Prin rețea inteligentă de distribuție a gazelor naturale în sensul prezentei ordonanțe de urgență se înțelege acea rețea de distribuție a gazelor naturale care asigură cel puțin una din următoarele funcționalități: a) utilizarea instrumentelor inteligente în domeniul presiunii, debitelor, contorizării, inspecției interioare a conductelor, odorizare, protecție catodică, reacții anticipative, trasabilitate; b) tehnologii IT integrate care permit integrarea activităților participanților pe piața gazelor în procesele de transmitere, distribuție, stocarea și utilizarea gazelor prin participarea activă a utilizatorilor finali la creșterea eficienței rețelelor de gaz; c) tehnologii care să asigure o fiabilitate sporită a aprovizionării cu gaze naturale, să asigure un acces continuu, sigur și rentabil la gaz și să ofere, de asemenea, capacități tehnice pentru a oferi clienților servicii noi care să optimizeze consumul de gaz", stipulează actul normativ citat.
Programul a devenit posibil după ce Comisia Europeană a aprobat modificarea Programului Operațional Infrastructură Mare, respectiv modificarea axei prioritare 8 - Sisteme inteligente și sustenabile pentru energie și gaze naturale în vederea sprijinirii proiectelor de investiții care vizează creșterea nivelului de funcționalitate inteligentă a infrastructurii de distribuție de gaze naturale prin îmbunătățirea flexibilității, siguranței, eficienței în operare, precum și prin integrarea activităților de transport, distribuție și consum final.
CITEȘTE ȘI Finanțele lansează pentru populație, prin programul Fidelis, titluri de stat în lei și euro, vândute prin bănci și listate la bursăValoarea apelului de proiecte aferent programului național, pentru perioada de programare 2014-2020, este egală cu valoarea în lei a unei alocări de 200 milioane euro. Executivul precizează că perioada de implementare a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii inteligente de distribuție a gazelor naturale sprijinite prin POIM 2014 – 2020 se încheie la data de 31.12.2023, iar pentru încadrarea în aceasta, beneficiarii trebuie să organizeze procedurile de achiziție publică pentru selectarea executanților de lucrări și să asigure implementarea proiectelor într-o perioadă relativ scurtă de timp, pentru a evita suportarea de costuri neeligibile de la bugetul de stat ca urmare a nefinalizării la timp a proiectelor.
"Valoarea programului național pentru perioada de programare 2021-2027 este de 800 milioane euro echivalent în lei la cursul de schimb euro la data aprobării ghidului solicitantului pentru racordul populației și a consumatorilor non-casnici la rețeaua inteligentă de distribuție a gazelor naturale. (...) Durata ”Programului Național de racordare a populației și consumatorilor non-casnici la rețeaua inteligentă de distribuție a gazelor naturale” pentru perioada de programare 2021-2027 este până la 31.12.2029", se menționează în OUG.
Programul va fi implementat de către Autoritatea de Management a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), care va exercita toate funcțiile și atribuțiile prevăzute de Regulamentele Financiare ale Comisiei Europene, precum și de legislația națională.
CITEȘTE ȘI Banca Comercială Română donează Spitalului Universitar primul robot autonom de sterilizare realizat în RomâniaPrin program se finanțează înființarea și extinderea de rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale, precum și transformarea rețelelor existente în rețele inteligente, și vor fi eligibile la finanțare cheltuielile cu racordarea la rețeaua de transport gaze naturale, inclusiv stațiile de reglare măsurare (SRM) a presiunii, cu viabilizarea și sistematizarea terenurilor, cu conformarea la cerințelor de mediu, cu cercetarea arheologică, cu echipamente, utilaje și dotări independente necesare realizării de rețele de distribuție inteligentă a gazelor naturale, cu investiția de bază pentru realizarea rețelei de distribuție a gazelor naturale, inclusiv stații de reglare măsurare (SRM), cu relocarea utilităților și/sau refacerea drumurilor și căilor de pe traseul de distribuție a gazelor naturale, cu componentele inteligente ale rețelei de distribuție (contoare inteligente, rețea de internet, dotări independente, echipamente IT, centru de comandă inclusiv dacă e cazul realizarea de construcții speciale și altele asemenea), cu construcțiile speciale necesare realizării rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale, cu îmbunătățiri ale rețelei de distribuție pentru a distribui gaze naturale împreună cu hidrogen pentru a asigura conformarea la cerințele de mediu, precum și cu branșarea consumatorilor casnici, dacă branșamentele sunt amplasate pe teren proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale.
"Transformarea rețelei de distribuție a gazelor naturale existente în rețea de distribuție inteligentă poate să conțină în cadrul aceluiași proiect și activități eligibile de extindere a rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale, cu condiția ca rețeaua existentă să fie proprietatea publică a UAT și, după caz, operatorul de distribuție existent să nu aibă prevăzută obligația de a realiza investiții similare în rețeaua existentă de distribuție a gazelor naturale", se precizează în ordonanță.
Potrivit OUG, cheltuielile de racord pentru rețeaua de distribuție a gazelor naturale interioară pentru consumatorii casnici, precum și cheltuielile cu branșamentele și rețeaua de distribuție a gazelor naturale interioară pentru consumatorii non-casnici de natura agenților economici și ONG-urilor, precum și a altor consumatori non-casnici de natură similară, vor fi cheltuiala exclusivă a acestora.
CITEȘTE ȘI Mulți dintre managerii români sunt optimiști în pandemie. Perspectiva în agricultură, energie, construcții, comerț, HORECA, transporturi, serviciiPe de altă parte, actul normativ prevede că "Autoritățile publice locale pot acorda sprijin financiar sub formă de subvenții consumatorilor casnici care se află în situație de precaritate materială și/sau financiară, pe bază de anchetă socială, pentru următoarele categorii de costuri: a) suportarea în cotă parte a costului investiției, în procent de maxim 60%, necesar pentru realizarea rețelei interioare de racordare a consumatorului la rețeaua de distribuție a gazelor naturale; b) suportarea tarifului de distribuție a gazelor naturale, în procent de maxim 60%, pentru asigurarea consumului de gaze naturale necesar pentru încălzirea locuinței și asigurarea apei calde menajere pe perioada sezonului rece".
Operarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale se va putea face, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în condițiile obținerii licențelor de operare de la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), în termen de doi ani de la recepția lucrărilor de construcție finalizate, fie prin înființarea de servicii publice propriii de operare a rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale de către primării sau Asociații de Dezvoltare Comunitară, cu condiția obținerii licenței de exploatare prevăzută de lege și respectării reglementărilor legale specifice în domeniu, fie prin delegarea serviciului public de operare a rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale unor operatori specializați de profil selectați prin procedură legală, cu care să se încheie contracte de concesionare în condițiile legii.
"În vederea asigurării sustenabilității proiectelor incluse la finanțare, beneficiarii vor asigura, pe perioada de durabilitate a proiectelor (care este de 5 ani după finalizarea lucrărilor de construcție – n.r.), cu respectarea prevederilor legale, alocări din bugetele locale pentru a evita eventualele disfuncționalități în funcționarea serviciului public de operare a rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale. Declarația de angajament financiar pentru asigurarea funcționalității serviciului public de operare a rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale se aprobă în condițiile legii", mai stipulează OUG-ul.