Procedura de înregistrare în scopuri de TVA din România are unele dintre cel mai dificil de îndeplinit criterii comparativ cu procedurile din alte 12 state membre ale Uniunii Europene, potrivit unui studiu realizat de Deloitte România. România se remarcă printr-o birocrație mai mare, iar renunțarea la începutul lui 2017 la celebrul formular 088 nu a schimbat decisiv problema birocrației, o barieră pentru inițierea și derularea afacerilor, afirmă consultanții Deloitte.
Declarația 088, introdusă în 2015 și eliminată la începutul acestui an, a fost unul dintre cele mai hulite instrumente ale ANAF de combatere a fraudei pe TVA.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) va stabili în ce măsură reglementările și practicile Fiscului românesc în privința deducerii TVA de către companii respectă sau nu legislația europeană în materie. Curtea de Apel București a sesizat CJUE cu două întrebări pe această temă într-un proces în care ANAF a fost dată în judecată de un furnizor local de turbine eoliene controlat de grupul spaniol Gamesa.
Dispariția formularului 088, prin care firmele erau evaluate din punct de vedere al capacității de a plăti TVA, i-a bucurat pe antreprenori, dar acum sunt probleme chiar mai mari decât înainte, în contextul în care Fiscul nu are suficient de mulți oameni bine pregătiți, care să știe ce întrebări să pună când analizează capacitatea firmelor de a plăti TVA, a declarat joi un partener al cabinetului de consultanță, TaxHouse, Angela Roșca, în cadrul unui summit organizat de fundația Romanian Business Leaders (RBL).
Noua procedură privind TVA, care a înlocuit Formularul 088, nu constituie în esență decât o simplificare birocratică, fără impact real asupra mediului de afaceri, deoarece menține aceeași lipsă de transparență în ceea ce privește criteriile de evaluare a intenției și capacității de a derula activități economice care implică operațiuni din sfera TVA și, mai mult, legitimează arbitrarul în procesul de evaluare a agenților economici, atenționează Patronatul Investitorilor Autohtoni.
Noua procedură pentru înregistare în scopuri de TVA a fost publicată în această seară în Monitorul Oficial.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat noua procedură de înregistrare în scopuri de TVA, care va fi aplicată în locul Formularului 088, eliminat din luna februarie.
Declarația de înregistare în scopuri de TVA, formularul D088, va fi eliminată din 1 februarie 2017, până la această dată urmând să fie actualizată o nouă procedură, precum și aplicațiile informatice.
Ordinul ANAF de eliminare a formularului 088 va fi publicat în Monitorul Oficial, a anunțat ministrul de Finanțe, Viorel Ștefan, care a precizat că este nevoie de măsuri tranzitorii pentru firmele aflate, în prezent, în evaluare.
Fiscul va trimite cel mai probabil mâine spre Monitorul Oficial ordinul de eliminare a Declarației de înregistare în scopuri de TVA, formularul D088, a anunțat, în Guvern, ministrul Finanțelor. El a precizat că va fi analizată și ''performanța actualei conduceri a ANAF'', ceea ce poate presupune demiterea lui Dragoș Doroș de la conducerea instituției.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, miercuri, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că a cerut guvernului PSD să elimine, în această săptămână, “corvoada numită Formularul 088”, care a fost “coșmarul” oamenilor de afaceri și “o povară birocratică”, din cauza căreia mii de firme românești au fost blocate “abuziv”. Reamintim că formularul, în forma reclamată de mediul de business, a fost introdus de fostul guvern PSD, condus de Victor Ponta.
Declarația de înregistare în scopuri de TVA, D088, care a deținut primul loc în topul actelor administrative reclamate pe site-ul guvernului, le va mai da bătăi de cap companiilor încă doi-trei ani, a estimat președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Dragoș Doroș.
Societățile cu risc fiscal identificate de analiza ANAF trebuie să depună declarația 088, conform unei noi proceduri, aprobată prin ordinul 2.393/2016. Principala modificare este că ANAF nu va mai anula din oficiu codul de TVA, fără o invitație la sediu și un interviu cu reprezentantul legal al contribuabilului, arată într-o analiză a procedurii, Eugenia Ion, tax manager, Contexpert.
Toți contribuabilii în cazul cărora Fiscul hotărăște să le anuleze codul de TVA vor fi chemați, în prealabil,la sediul administrației pentru a avea o discuție privind cauzele deciziei, a declarat, pentru Profit.ro, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Dragoș Doroș.
Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Gabriel Biriș afirmă, pornind de la cazul unui antreprenor căruia i s-a anulat codul de TVA deși are 50 de angajați, se află în dezvoltare și nu are datorii la buget, că i s-a reproșat de unii colegi din Ministerul Finanțelor și ANAF că vine prea des cu exemple punctuale și că ceea ce contează sunt statisticile unde stau bine. El spune că nu crede acest lucru.
Formularul de înregistrare pentru TVA – D088 nu este perfect, poate fi (ușor) criticat. Soluțiile adoptate sunt un compromis între nevoia de informații utile și tarele organizării bazelor de date în România ceea ce face dificil accesul unor instituții la informațiile deținute de alte instituții, spune secretarul de stat în Finanțe, Gabriel Biriș, adăugând că, în combaterea evaziunii, măsurile coercitive au fost prioritatea și nu cele de prevenție sau întărirea capacității administrative, inclusiv prin informatizare.
Noul formular 088 ar trebui aplicat cu această lună. În varianta propusă, apar două schimbări importante: numărul de documente care trebuie anexate scade de la 11 la 4 și apar cerințe/întrebări noi de informații detaliate, arată Eugenia Ion, tax manager Contexpert.
Noul formular D088 pentru înregistrarea în scopuri de TVA se află, încă, pe circuitul de avizare instituțional și, din această cauză, nu va intra în vigoare pe 1 iulie, așa cum a anunțat Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), au declarat pentru Profit.ro reprezentanții instituției.
Noua formă a formularului pentru înregistrare în scopuri de TVA (Declarația 088) a fost finalizată și urmează să fie aplicată începând cu luna iulie.
Noul formular pentru înregistrare în scopuri de TVA (Declarația 088) nu va mai impune, din luna iulie, anexarea diferitelor acte, precum cele privind sediul social, sediul secundar, domiciliul fiscal, extrasul de cont, a anunțat, joi, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), fiind confirmate astfel informațiile transmise anterior de Profit.ro.
În primele șase luni de aplicare a noului Cod Fiscal se constată în practică o creștere a agresivității autorității fiscale față de contribuabili, spune consultantul fiscal Dan Schwartz, invitat la Profit LIVE.
Noul formular pentru înregistrare în scopuri de TVA (088) va intra în vigoare până la 1 iulie, fiind modificat din nou, pentru simplificări suplimentare față de varianta care a fost pusă în dezbatere publică pe site-ul ANAF, a declarat, pentru Profit.ro, Dragoș Doroș, președintele ANAF.
Noul formular 088 este un compromis lejer care conține unele reformulări și restructurări ale întrebărilor, consideră specialiștii în fiscalitate, iar cea mai importantă schimbare, binevenită, vizează scutirea de redepunere a declarațiilor de către firmele deja înregistrate.
Noua procedură privind înregistrarea în scopuri de TVA și formularul 088 au fost publicate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Președintele instituției anunța, recent, pentru Profit.ro, că varianta modificată va conține 17 întrebări, în loc de 20, va elimina unele obligații referitoare la documente și nu va mai trebui depus de către companiile care își schimbă sediul, asociații sau administratorii.
După patru luni de când a intrat în vigoare noul Cod fiscal, principalele bătăi de cap pentru antreprenori și consultanți fiscali sunt legate de formalizarea excesivă și de volumul impresionant de informații pe care trebuie să le furnizezi când depui declarații fiscale, a declarat Corneliu Teofil Teaha, antreprenor și consultant fiscal, prezent luni la Profit Live.