Acesta a explicat că primul efect a fost un raliu de ușurare, urmat însă de semnale de slăbiciune.
„Primele mișcări au fost un relief rally în care am văzut că S&P 500, după toată mișcarea corectivă de scădere începută săptămânile precedente, a generat acest val de creștere ajungând din nou în nivelul de 6.800 de puncte și, nu în ultimul rând, prețul petrolului West Texas a scăzut de la 103 dolari la vreo 90 dolari”, a declarat Alexandru Chirilă, CEO Profit Point, la Pastila Financiară din cadrul emisiunii Profit Live, difuzată pe postul Prima News TV de luni pana joi de la ora 14.00.
După această reacție inițială, piețele nu au reușit să se stabilizeze, pe fondul tensiunilor care continuă în regiune.
„Totuși, după acest raliu inițial, am observat faptul că piața nu consolidează în zonele astea și, mai important, pare că tensiunile rămân. Israelul trimite rachete în regiune. Vedem că încă navele din strâmtoarea Ormuz nu încep să tranziteze foarte alert strâmtoarea, ceea ce, în continuare, pune presiune asupra piețelor”, a spus acesta.
Evoluțiile recente confirmă lipsa unui sentiment de calm în piață, cu petrolul și indicii bursieri revenind pe scădere.
„Prețul petrolului a început să crească de la 90$ la 93$, iar S&P 500 a început să scadă de la 6.800 de puncte la 6.760 de puncte. Deci, lucrurile nu s-au schimbat fundamental de acum 3 săptămâni de când a început războiul și problema asupra energiei persistă”, a explicat Alexandru Chirilă.
În paralel, structura mișcărilor din piață indică o lipsă de sincronizare între sectoare, ceea ce reflectă incertitudinea investitorilor.
„Nu vedem verde în toate sectoarele economiei, ceea ce înseamnă că în continuare planează un sentiment de incertitudine și probabil că următoarele două săptămâni vor fi în continuare intense în piață cu volatilitate crescută”, a adăugat el.
Indicatorii de volatilitate confirmă această stare de nervozitate.
„VIX indicator este la 21,38. Când este peste 21 înseamnă panică, înseamnă frică. Ne arată volatilitatea prețului, ne arată amplitudinea mișcărilor și modul în care acționează investitorii mari în piață”, a explicat CEO-ul Profit Point.
La rândul său, indicatorul Fear & Greed sugerează o zonă de frică în piață, ceea ce susține perspectiva de prudență.
În acest context, Chirilă a precizat că a redus expunerea pe sectoarele mai riscante.
„Eu chiar înainte de a face Trump anunțul, am rebalansat portofoliul reducând expunerile pe tehnologie și pe sectorul financiar”, a spus acesta.
Un rol esențial în perioada următoare îl vor avea datele privind inflația din SUA și reacția Rezervei Federale.
„Mă aștept ca zilele următoare și următoarele două săptămâni să fie foarte importante pentru traiectoria piețelor pe termen mediu și lung. Traiectorie determinată în primul rând de deciziile FED. În funcție de ce se va întâmpla în inflație, vom vedea cu siguranță niște decizii ale FED-ului în perioada următoare”, a punctat Chirilă.
În ceea ce privește evaluările, acesta consideră că piața a fost prea optimistă la începutul anului, iar riscurile de corecție rămân ridicate.
„Nivelul actual al S&P 500 a lucrat pe o evaluare viitoare a piețelor la un P/E-ratio undeva de 27-28X, ceea ce înseamnă că piața astăzi, la prețurile de astăzi, anticipează vânzări în creștere și profituri în creștere”, a explicat el.
„Orice dezamăgire pe raportările pe care o să le avem trimestrul acesta mă aștept să genereze mișcări corective și implicit oportunități de achiziție”, a adăugat Alexandru Chirilă, CEO-ul Profit Point.
















