PROFIT LIVE Ciprian Cazacu, co-fondator easySales Global: Vrem să mergem către marile piețe de comerț, precum SUA, China, India, Brazilia, însă nivelul de investiții e foarte mare. Aveam programat să luăm o finanțare

PROFIT LIVE Ciprian Cazacu, co-fondator easySales Global: Vrem să mergem către marile piețe de comerț, precum SUA, China, India, Brazilia, însă nivelul de investiții e foarte mare. Aveam programat să luăm o finanțare
scris 14 oct 2024

Pornit în 2019, startup-ul easySales Global, care a creat o platformă online pentru automatizarea vânzărilor pe mai multe canale, a ajuns la peste 900 de comercianți din peste nouă țări și a trecut prin trei runde de finanțare.

„Povestea noastră a început în 2019 de la o nevoie pe care eu și fratele meu am identificat-o la clienți, de a-și distribui produsele pe care comercianții le vând, nu doar pe site-urile lor și pe marketplace-uri, așa cum sunt unele locale și chiar internaționale. Am identificat această nevoie și ne-am gândit să construim o platformă care să permită oricui dorește să comercializeze produse online, cu o interfață foarte simplă și foarte ușoară, astfel încât să își administreze întreaga afacere dintr-o singură platformă web, de oriunde de pe glob”, spune, la emisiunea PROFIT LIVE, Ciprian Cazacu, co-fondator easySales Global.

Momentan, startup-ul se concentrează pe țările UE, însă are planuri să depășească continentul european.

Urmărește-ne și pe Google News

„Suntem axați și focusați totuși pe regiunea noastră, pentru că aici am început și cunoaștem specificul țării și a regiunii. Mai nou am început să ne focusăm foarte mult pe Polonia. Așa cum este cunoscută popular în mediul de e-commerce este producătorul Europei, un fel de China al Europei și sunt foarte mulți comercianți acolo.

Ne-am extins și noi tot spre vestul Europei. Din punctul de vedere al finanțărilor, am luat în 2010, în 2021  și în 2022, în total peste 1 milion euro. Acum am ajuns să ne putem auto-finanța din veniturile pe care le avem. Ne dorim în continuare să ne extindem tot mai mult.

Și să mergem către marile piețe de comerț, așa cum sunt în momentul de față Statele Unite, China, India, Brazilia, însă nivelul de investiție necesar este foarte mare. Ne focusăm în continuare pe creșterea noastră locală, regională și în Uniunea Europeană, pentru că produsul nostru este foarte bun și potrivit în special pentru piața europeană, unde piețele sunt fragmentate. Există barieri lingvistice, de natură legislativă, iar produsul nostru îi ajută pe comercianți să-și distribuie produsele peste tot în lume”, mai spune Ciprian Cazacu.

VIDEO PROFIT LIVE Președintele Comisiei de Creditare ARB: Este foarte important să ne asigurăm de faptul că brokerii nu apelează la comisioane percepute la clienți, care pot ajunge la niște valori foarte mari, chiar de 30% CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Președintele Comisiei de Creditare ARB: Este foarte important să ne asigurăm de faptul că brokerii nu apelează la comisioane percepute la clienți, care pot ajunge la niște valori foarte mari, chiar de 30%

El adaugă că era programată și atragerea unei noi runde de finanțare anul acesta, însă contextul de piață nu a fost tocmai favorabil unui astfel de demers.

„Nu avem în momentul de față în discuție sau cu focus principal în a atrage o rundă de investiție, considerăm că ea va veni la momentul potrivit, natural, în funcție de cum se va ajusta piața.

Aveam programat să luăm o investiție anul acesta, însă în momentul în care am observat schimbările din piață am considerat că este mult mai bine să ne ajustăm un pic planurile, astfel încât să fim cu cheltuielile egale cu veniturile, astfel încât să așteptăm momentul cel mai bun, cel mai prielnic în piață.

Asta nu înseamnă că am oprit investițiile. Continuăm să investim și să creștem. Reinvestim practic tot profitul astfel încât să devină o companie de succes la nivel internațional și la nivel global. Credem cu tărie că putem să fim un produs global”, precizează Ciprian Cazacu.

viewscnt
Afla mai multe despre
ciprian cazacu
easysales global