O etapă de închideri totale în domeniul hotelurilor și restaurantelor care a pus companiile din domeniu în incapacitatea de a genera venituri se prelungește agonizant cu reglementări inutile, introduse după ureche, fără o bază științifică de ordin sociologic și medical. Aceasta împiedică relansarea unei zone a economiei românești care chiar a devenit foarte dinamică în etapa ante-criză, încurajată și de ameliorarea câștigurilor populației.
Este cea mai gravă avariere a sectorului, peste ce a fost criza de la sfârșitul anilor ’90 sau șocul financiar din 2008-2010, de la spargerea balonului creditării. De fapt, comparația cea mai potrivită pentru proprietarii din sector este aceea cu naționalizările de acum 3 sferturi de veac. Sigur, nu sunt confiscări ca atunci, dar efectul este același, o distrugere a proprietății prin ordin administrativ.
Fără să avem tancurile sovietice pe teritoriul nostru, promovăm măsuri de autodistrugere. Birocrați batjocoresc munca antreprenorilor din domeniu, investițiile făcute în ani, transformă firmele românești în mâini slabe fără voia lor atunci când nimic din datele acumulate la nivel mondial despre noul coronavirus nu sugerează că ar trebui să persistăm într-o politică ce dintru început a fost îndoielnică. COVID-19 nu e de speriat. Punct. Este o gripă. Raportul dintre risc, recompensă și costuri ale măsurilor de închidere a economiei este pur și simplu dezastruos. Orice rămășiță a măsurilor aberante de peste primăvară trebuie eliminată.
Condițiile de redeschidere a teraselor și în general reglementările care însoțesc ceea ce ar trebui să fie un nou cadru de operare a unităților de alimentație publică reprezintă o intrare cu bocancii peste acest business din partea autorităților, măsură atât a disprețului, cât și a lipsei de realism a unei administrații inepte.
Terasele transformate în capcane de șoareci
Eram pregătit pentru o etapă de „apropiere socială”, în care să reiau contactele profesionale printr-o serie de întâlniri cu persoanele cu care colaborez în vederea redactării articolelor. Când am văzut, însă, reglementările care însoțesc redeschiderea teraselor, am zis din prima că nu am ce căuta acolo. Condițiile sunt otrăvite; nu este de mers. Ca mine gândesc mulți și aceasta este în sine o nouă lovitură pentru industrie. Nu ies de sub apă cu o gură mare de aer, ci în continuare sub stres. Veniturile le sunt sugrumate.
Într-un set de măsuri ce ar fi făcut invidioasă chiar și poliția politică est-germană STASI, unitățile de alimentație publică sunt transformate peste noapte în operatori de date personale, încălcând drepturile personale dobândite prin naștere și consfințite de Constituție. La aceasta se adaugă și o vădită contradicție cu faimosul GDPR promovat la nivel european.
Terasele sunt veritabile capcane. Practic, te duci acolo și poți apărea pe o „listă de contacți” care să te incapaciteze – chiar dacă nu ești bolnav – pentru o perioadă de câteva săptămâni. Riști să te trezești în internare forțată doar pentru că o terță persoană care a frecventat localul ulterior va fi fost testată pozitiv.
Pericolul este, într-adevăr, considerabil, pentru că statul care pare frenetic în găsirea de infectați și-a epuizat toate zonele statice de unde și-a alcătuit bilanțurile. Deja cadrele medicale sunt raportate cu contractări ale virusului în proporții nefirești și raidurile autorităților la căminele de bătrâni sau pentru persoane cu handicap bat la ochi.
În tot acest răstimp, oamenii nu se îmbolnăvesc. Practic nu este mai nimeni ca să se prezinte la ușa policlinicii sau a spitalului cu simptome, mai ales că a trecut sezonul gripal. Singura modalitate de a mai umfla lista celor bolnavi cu COVID-19 – care apare ca o preocupare a administrației – este aceea de a lua „contacții” teraselor deschise. Eu nu mă tem că mergând la vreo terasă mă voi îmbolnăvi; contrazice și virusologia de bază. Dar am o temere că mă pot trezi cu un telefon de la agenții tiraniei medicale să mă anunțe că am intrat pe o listă a celor invitați la carantinarea forțată.
Sub asemenea amenințare, cum să revină clientela restaurantelor și cafenelelor?! Este măciuca dată prin reglementare unui domeniu care altminteri ar trebui să se dimensioneze prin impulsurile date de economia de piață.
Și sub aspect medical este aberant. De zeci de ani, medicii nu și-au bătut prea mult capul cu propagarea unei epidemii. Calculul era simplu: o boală nu poate fi transmisă decât prin contact direct și de către cei cu simptome. Cel care era bolnav era, săracul, lat la pat, nu umbla prin târg să-i îmbolnăvească pe alții. Virusul era izolat de la sine. Găselnița cu asimptomaticii a busculat toată societatea, dar datele statistice și realitatea percepută nu ne spun că lucrurile stau altminteri decât în cazul gripelor obișnuite. Și este iunie! Sezonul gripal s-a încheiat!
Lovitură pentru capitalul autohton
Într-o economie în care aproape toate zonele de captare a cash-ului sunt concentrate de capitalul străin, sectorul HORECA păstrează particularitatea că aparține românilor. Lipsirea de venituri a firmelor care operează hotelurile și unitățile de alimentație publică este echivalentul unei distrugeri a business-ului. Pur și simplu. Ieri ai avut, azi nu mai ai! Cu ordin de la stăpânire. E ca la naționalizare!
„Hai, dom’le, uite că s-au descurcat cu comenzile online... S-au mișcat...”, mai vine câte un comentariu care să ne spună că lucrurile nu ar fi stat chiar atât de rău. Nu este adevărat! Chiar este un val de distrugere!
Și la instaurarea regimului de inspirație sovietică, mai întâi au închis bordelurile. Nu cadrau cu etica socialistă și cu moravurile sănătoase ale clasei muncitoare în reconstrucție, au admis mulți. Apoi au luat hotelurile mari, dar aceia erau capitaliștii bogați. Finalmente, însă, lucrurile au sfârșit că nimeni nu a mai avut nici măcar un han sau vreo bodegă.
Prelungirea etapei de restricții, a reglementărilor șicanatorii și aberante este echivalentul unei devastări de proprietate. Nimeni nu rezistă atât de mult timp cu venituri amputate masiv. Redeschiderea totală este și o chestiune de protejare a economiei românești. Practic, firmele cu capital autohton devin mâini slabe; mulți hotelieri vor fi siliți să vândă. În același timp, cu bani tipăriți din nimic în economiile dezvoltate, în numele aceleiași pandemii, nerezidenții pot veni pentru preluări în condiții de stres.
Loviturile la adresa capitalului autohton și a industriei care din puținul ei a înfrumusețat orașele României sunt inacceptabile. Statul intră cu bocancii peste proprietate și întinde capcane la terasele țării. Nu sunt comuniști, dar aplică tratamente de ca și când ar găsi peste tot chiaburi sau șoareci.
