Aflați miraculos în viață, în pofida schimbărilor climatice înregistrate în urmă cu patru secole, cercetătorii britanici din secolul XXV au făcut o descoperire epocală referitor la o populație dispărută între timp, cunoscută în istorie sub numele de “poporul român”.
Arheologii britanici au găsit în subsolurile unor foste locuințe din estul actualului stat vecin al Marii Britanii, Evropa, depozite uriașe de măști.
Inițial au bănuit că este vorba de un cult sau că acestea erau utilizate în cadrul vreunei procesiuni religioase tradiționale.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Numai că o altă descoperire, o serie de pamflete găsite în subsolurile caselor în care nu se identificaseră depozite de măști, au infirmat ipoteza acestora.
Se pare că în secolul XXI, populația română, în frunte cu autoritățile sale, a fost lovită de o puternică isterie de teama unui virus provenind de la un popor dispărut și el între timp, prin fenomenul numit emigrație, cel chinez.
Încă înainte de a fi confirmat primul caz de infecție, cu mic, cu mare, poporul român s-a apucat să comande măști de protecție. Drept urmare, în fața exploziei cererii, prețurile s-au majorat.
Instigate de un oficial al statului, pe numele său Chirițoiu, șeful unei instituții caduce, dispărute și ea între timp, Consiliul Concurenței, autoritățile au decis plafonarea prețului măștilor invocând specula.
Măsura a fost una surpinzătoare pentru diplomații străini aflați în acel moment în România, așa cum arată și unul dintre bancurile găsite de arheologii britanici:
“Un american în trecere prin București îl întreabă pe un cetățean de ce stă la coadă.
-S-au băgat măști!
-Ciudat, zice americanul. La noi te duci, alegi, plătești și pleci. Asta dacă ți-e lene să comanzi online.
-Sunteți înapoiați, i-a răspuns românul. Asta la noi se-ntâmpla acum 100 de ani.”
Aprofundând subiectul, cercetătorii britanici au descoperit că, în acele zile, instituția condusă de Chirițoiu desfășura o campanie “de informare” agresivă, prin care se declara “neliniștită teribil” de o mulțime de comportamente.
“Neliniștile teribile” obsesiv-compulsive ale Consiliului Concurenței au confirmat specialiștilor britanici că românii din secolul XXI erau convinși că există un drept universal al omului și instituțiilor: dreptul la isterie. Drept urmare, orice majorare isterică a cererii trebuia satisfăcută de comercianți la un preț “plafonat” (gratis, dacă se poate), chiar și în situația în care oferta rămâne aceeași, neputând ține pasul cu isteria (populației și/sau a instituțiilor)!
Se pare însă că rezultatul a fost unul contrar: în loc să-și poată furniza măști (chiar dacă la prețuri mari), românii au ajuns în poziția de a descoperi că numai prețurile plafonate de guvern sunt accesibile, nu și măștile.
Un alt banc descoperit în subsolurile Vechiului Paris (cum era cunoscut Bucureștiul în seculul XXI) descrie această situație:
“Un cetățean intră într-o farmacie:
- Aveți măști?
- Nu.
- Dar mănuși?
- Nu.
- Alte echipamente de protecție aveți?
- Nu.
- Dar ce aveți?
- Avem deschis de la 8 la 18!”
Cu toate acestea, autoritățile ignorau realitatea și se lăudau cu demersurile lor de protejare a populației prin introducerea de cartele și rații pe cap de cetățean, 99,99% bolnav închipuit. Guvernanții ignorau faptul că singurul mod de "educare" a publicului în fața isteriilor nu este plafonarea prețului, ci practicarea unui preț liber. Când un panicat plătește 1.000 de lei pe 100 de măști pe care le depozitează în așteptarea apocalipsei și vede că apocalipsa n-a venit, data viitoare se gândește de două ori înainte să facă o “investiție” similară.
De faptul că românii erau o populație bizară s-au convins cercetătorii britanici și când au descoperit că aceștia aveau doi premieri, unul în funcție și unul desemnat.
“Se spune că, întorcându-se de la sedință a Comitetului de Planificare Centrală desfășurat în actuala capitală a Evropei, Bruxelles, cei doi premieri, Orban (cel în funcție) și Cîțu (cel desemnat), au avut în avion, în momentul în care s-au apropiat de București, următorul schimb de replici:
-Ia uită-te, Florine, ce frumos se văd bulevardele capitalei.
-Taci, cobzare, că alea-s cozile la măști!”
Și mai surprinși au fost cercetătorii britanici să afle că efectul preventiv al măștilor respective era aproape nul, cu atât mai inexplicabilă devenind isteria populației și autorităților. Măștile nu împiedicau îmbolnăvirea, ci erau recomandate doar personalului medical și celor deja infectați, pentru a evita răspândirea epidemiei. Iar isteria creată de Chirițoiu a condus la situația paradoxală ca măști să mai existe doar în spitalele de partid și stat, la care aveau acces doar privilegiații guvernamentali, bolnavi sau nu, și nu cei care aveau efectiv nevoie de ele și care, în absența plafonării prețului, și-ar fi putut cumpăra măști de pe piața liberă, cu 10 lei bucata (Notă: leul era moneda statului român din acea perioadă în care încă mai circulau bani de hârtie și nu exclusiv bani electronici).
Furia populației este surprinsă de un alt banc descoperit de arheologii britanici într-un caiet de hârtie (Explicație: în secolul XXI încă mai era folosit, mai ales în sectorul public, suportul de hârtie, și nu cel electronic, pentru transmiterea informațiilor):
“La o coadă lungă la măști, un cetățean nervos îi spune vecinului său de suferință:
-Țineți-mi și mie locul, vă rog! Mă duc să-l infectez pe Chirițoiu.
După o vreme se întoarce. Vecinul îl întreabă:
-Ai reușit? L-ai infectat?
-Încă nu. Da’ mi-am lăsat și acolo rând la coadă.”
Și mai interesant este că un lingvist reputat, specialist în limbile moarte, a descoperit că aceste bancuri (dar și năravurile guvernamentale pe care le persiflează) sunt adaptări ale unora mai vechi, de pe vremea comunismului, sistem politic pe care conducerea liberală a României secolului XXI îl condamna vehement!
Cercetătorii britanici nu au reușit însă să descifreze marea enigmă a poporului român: care au fost cauzele dispariției sale? Cum o epidemie de mare amploare pare a fi exclusă, date fiind depozitele de măști descoperite, singura ipoteză rămâne cea a faptului că românii sufereau în masă de ceea ce Freud numea nevroză de destin. De fapt, aveau și un proverb similar: “de ce ți-e frică nu scapi!”
