Aragorn, nad no ennas! - soluția elfă la criza forței de muncă din Regatul de Mijloc

scris 29 nov 2018

Îmbătrânirea populației, scăderea natalității și emigrarea conduc inevitabil la o criză a forței de muncă, nu numai în lumea modernă actuală, ci chiar și în cea mitică, virtuală, a romanelor lui JRR Tolkien. Dacă occidentalii moderni au preferat soluția migrației, mai mult sau mai puțin liberă, pentru compensarea acestui fenomen, alți specialiștii, mai mult mondeni decât moderni, se opun, propunând limitarea fenomenului la o perioadă de 5 ani, după care fiecare să se-ntoarcă la casa lui. O soluție similară avansează și unul dintre personajele Stăpânului Inelelor, elful Legolas, într-unul dintre manuscrisele nepublicate încă ale lui Tolkien: Maximum 5 luni (ca angajat în guvern și, în general, la stat) și la revedere, auta (te duci - în sindarin) în sectorul privat și îți cauți loc de muncă.

“Aragorn, propun limitarea dreptului de a lucra. În ce sens? Că iar o să văd știri că Legolas vrea să reformeze guvernul Regatului de Mijloc. Nu, atanule (om - în sindarin, limba elfilor gri), mandatul să fie același, ca și timp, în toate guvernele. Nu mai ai voie, după primul mandat, să ți-l reînnoiești, ca să fii obligat să devii aran (rege). Că așa, dacă ajunge în Guvern și primește un post ministerial, nu o să se mai întoarcă în veci în sectorul privat, de unde a plecat (dacă a activat vreodată în acest sector - nota traducătorului). Trebuie să fie discutată o astfel de măsură. Maximum 5 luni (ca angajat în guvern și, în general, la stat) și la revedere, auta (te duci) în sectorul privat și îți cauți loc de muncă.

Urmărește-ne și pe Google News

Fac aceste declarații în contextul în care sectorul privat se confruntă cu o criză acută de forță de muncă, intenția mea fiind aceea de a propune soluții care să vină în sprijinul nostru al tuturor, elfi sau atani, atât din punct de vedere economic, cât și social.

Nu poți avea la stat salarii mai mari decât în sectorul privat. Regatul oricum îți oferă un statut aparte, anumite facilități, avantaje, o zonă în care nu te evaluează după cum te evaluează un patron în sectorul privat. Sunt acele evaluări puerile. Dai acolo niște aprecieri pe care nu le poți cuantifica în mod foarte clar. Și toată ambar (lumea) din administrație are Foarte Bine ca și calificativ, adică suntem o administrație de arani.

Ca aran, pe de o parte, mă doare să spun acest lucru, pe de altă parte, nu cred că poate să mă contrazică cineva în ceea ce spun, fiind de foarte mulți ani de zile în administrație. Dacă pleacă mâine undeva la 20% din administrația centrală, nu cred că este niciun fel de problemă în a funcționa. Din contră, se mișcă și mai bine. Sunt convins că după această declarație vor începe să fie din nou mulți nemulțumiți. Dar asta este realitatea, nu o putem ascunde”

Traducerea din sindarin a unei nainië (văicăreală - în sindarin) trimisă lui Arangon de Legolas, elful jucat de Orlando Bloom în Stăpânul Inelelor, lui Aragorn, în care acesta se declară preocupat de criza acută de forță de muncă din Regatul de Mijloc și avansează și o soluție de rezolvare a acestei probleme.

viewscnt
Afla mai multe despre
teodorovici
stapanul inelelor
elfi
aragorn