Opinii: Cum își redesenează România geometria economică

Țara resimte efectele unei perioade prelungite de ajustare fiscală și inflație ridicată, în care temperarea consumului privat și frânarea cheltuielilor publice au încetinit ritmul de creștere, dar au pus bazele unei consolidări bugetare inevitabile. Este tabloul unei economii care își strânge rândurile, sacrificând dinamica pe termen scurt în speranța că își va recăpăta predictibilitatea și credibilitatea în fața creditorilor din piețele internaționale.

CITEȘTE ȘI Opinii: Internaționalizarea rapidă, dar cu plan

În plan energetic și de securitate, septembrie 2026 surprinde o Românie aflată în plină febră pregătitoare la marginea unei Mări Negre extrem de volatile. Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu și avanposturile de pe Flancul Estic funcționează deja la turație maximă sub umbrela NATO, în timp ce pe litoral șantierele infrastructurii submarine sunt aproape de finalizare. Dependența regională de gaze rămâne o rană deschisă pentru vecinii estici, iar presiunea geostrategică cere răspunsuri ferme. România anului 2026 nu mai are spațiu de manevră: este punctul zero în care toate pregătirile tehnice, militare și financiare din ultimii ani trebuie să se cristalizeze într-un nou statut de influență regională.

Timp de decenii, narativul despre România a fost prizonierul unei geometrii pasive: un satelit cuminte la periferia răsăriteană a Europei, gravitațional dependent de capitalul occidental, luptându-se cronic cu propriile deprinderi fiscale și privind cu resemnare cum istoria se scrie în altă parte. Această ecuație este însă depășită. Astăzi, Bucureștiul nu mai poate rămâne o simplă haltă la marginea continentului, ci trebuie să facă față rolului de intersecție a marilor linii de forță ale Europei. Impulsionată de un boom energetic fără precedent în adâncurile Mării Negre, de o chirurgie fiscală dureroasă dar izbăvitoare și de o statură militară necesară graniței răsăritene a spațiului NATO, România nu mai poate rămâne un simplu consumator de securitate și decizii europene. Trebuie să devină un co-arhitect al lor.

Cea mai spectaculoasă transmutație economică nu s-a produs în birourile de la Palatul Victoriei, ci la 160 de kilometri în largul mării. În 2027, colosul metalic de peste 16.000 de tone al platformei Neptun Alpha va porni arterele prin care va curge primul gaz comercial din proiectul Neptun Deep. Cu un debit uriaș de aproximativ 8 miliarde de metri cubi pe an, adâncurile Mării Negre aproape că dublează producția națională. Dintr-o dată, România îmbracă mantia de cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, într-un moment în care vechile bazine continentale își trăiesc amurgul. Dar gazul nu reprezintă doar molecule arse pentru căldură; este combustibilul de tranziție care readuce la viață motoarele industriale anchilozate. El oferă oxigen combinatelor chimice, ieftinește producția internă și—poate cel mai important—întinde o umbrelă energetică deasupra Republicii Moldova, retezând definitiv ultimul fir prin care Kremlinul mai putea exercita un șantaj energetic. Energia  va înceta să mai fie călcâiul lui Ahile; va deveni principala sabie diplomatică a Bucureștiului.

CITEȘTE ȘI Opinii: Înainte de a fi verde, energia trebuie să fie disponibilă

Dar calea spre punctul de cotitură la care fac referire zîn debutul comentariului nu a fost un marș triumfal, ci rămâne un drum de calvar. Anii de rigoare fiscală, comprimarea cheltuielilor publice și reformele fiscale nepopulare au stors consumul intern. Însă tocmai această disciplină severă a spălat fundația pe care ar trebuie să se înalțe de acum încolo o creștere autentică, neiluzorie. Creșterea PIB-ului real spre 2,3%–2,5%, ar trebui să fie propulsată de o revenire a puterii de cumpărare, în timp ce inflația coboară spre 3,7%, reintrând în albia de stabilitate controlată de Banca Națională. Deficitul public este tras spre 5,8% din PIB, punând frână unei datorii guvernamentale ce se oprește în jurul a 63,4%.

România are nevoie de o schimbare de substanță ce rezidă în ADN-ul unei noi expansiuni. România nu poate continua să mai crească artificial, prin febra consumului pe datorie alimentat din importuri. Motorul creșterii trebuie să fie reprezentat de formarea brută de capital fix: autostrăzi, rețele energetice inteligente, noduri logistice și infrastructură critică finanțată din PNRR și capital privat care caută siguranța.

Fără securitate, prosperitatea este doar o iluzie optică. Lărgirea bazei aeriene de la Mihail Kogălniceanu și fortificarea avanpostului de la Cincu au transformat țara în jucător activ pe Flancul Estic al NATO. Fie că vorbim despre protejarea rutelor comerciale prin Marea Neagră, securizarea cablurilor submarine ori patrulatele aeriene, stabilitatea întregii regiuni trece inevitabil prin București. Iar această postură de fortăreață trebuie să genereze dividende economice direct măsurabile: să reducă riscul de țară, să coboare costurile de împrumut și să transforme coridorul Dunăre-Marea Neagră în cea mai sigură arteră comercială pentru întreaga Europă Centrală.

CITEȘTE ȘI Opinii: Realismul geopolitic din spatele noului val de investiții în gaze și LNG

Dar totul ține de înțelepciune cu care conducătorii politici vor găsi de cuviință să mute România de la porțile deciziilor europene la masa unde se împarte puterea. Prin îmbinarea chibzuinței bugetare cu statutul de forță energetică și cu un scut militar de neclintit, Bucureștiul poate edifica ceea ce părea imposibil: reziliență structurală. Pentru clasa politică, provocarea abia începe: aceea de a renunța la a mai ține populația captivă în discursuri și politici populiste și de a face eforturi concrete ca această nouă geometrie economică și de putere să dea roade nu doar în turnurile de fildeș ale marilor orașe, ci să se regăsească în prosperitate palpabilă pentru fiecare comunitate din țară.

Daniel Apostol este editorialist, analist economic și expert în politici publice, fondator ClubEconomic și România Durabilă.