Trăim o perioadă în care, sub diferite forme, cele două etatisme extreme ale secolului XX, fascismul și comunismul, par să aibă din nou audiență în mainstream. Și, precum în secolul trecut, unul dintre principalii lor cai de bătaie comuni este capitalismul, cu tot ce presupune acesta: piață liberă neîngrădită, proprietate privată, libertatea comerțului intern și internațional și așa mai departe.
De fapt, cele două extremisme se întâlnesc în aceea că ambele privesc economia ca fiind ceva nu tocmai "firesc". Reducând-o la ideea îngustă de "profit contabil" și văzând individualismul natural, cooperativ, ca fiind nimic altceva decât "lăcomie egoistă", ambele curente pretind că economia, și mai ales economia liberă, "dezumanizează" și "dezrădăcinează" omul.
Astfel, dreapta susține că economia îndepărtează omul de familie, națiune, tradiții și spiritualitate. Stânga, că îl alienează și în aruncă în ecuația exploatat-exploatator (marxismul clasic) și/sau că îl pune în conflict cu natura (obsesia pentru ecologie și schimbarea climei) și îl supune logicii dominatoare a misoginiei, xenofobiei, rasismului, homofobiei, transfobiei etc.
Una peste alta, și fascismul, și comunismul vor să "elibereze" omul de "povara" economiei. Simplificând la maximum, de acest fenomen "nenatural" și "inuman" trebuie să se ocupe doar statul și experții săi. Asta pentru că cineva trebuie să se ocupe și de asta, căci penuria (scarcity) nu dispare doar pentru că unii filosofi contemporani au declarat-o ca fiind un mit propagat de capitaliștii cei răi.
Chiar și pozițiile politice așa zis moderate, centriste, vorbesc despre necesitatea de a "umaniza" o economie parcă scăpată de sub controlul omului și care, speră aceștia, ar putea fi "reumanizată" artificial, prin reglementări de stat menite să îi protejeze pe angajați și consumatori de tirania corporațiilor.
Din toate aceste motive, lansarea primei ediții în limba română a "Bibliei economice a omului civilizat", Acțiunea umană de Ludwig von Mises, este o gură de aer proaspăt, de logică, rațiune și firesc. Pentru că, înainte de toate, asta face această lucrare monumentală a celui care a înțeles poate cel mai bine consangvinitatea dintre fascism și comunism: repune în drepturi economia ca fenomen profund uman. Economia nu dezumanizează decât dacă este pusă în chingi etatiste, la fel cum omul nu devine neom decât prin încătușarea libertății.
