
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că Declarația unică va putea fi depusă și în format fizic, pe hârtie, având în vedere, pe de o parte, probleme de funcționare ale Spațiului Privat Virtual, iar pe de altă parte accesul mai dificil al anumitor contribuabili la acest sistem online al ANAF.
Comercianții de produse de larg consum, agroalimente, carburanți, servicii de telefonie și internet, servicii financiare sau turistice, indiferent de forma de comerț, vor fi amendați cu 4% din cifra de afaceri și chiar obligați să își suspende activitatea 6 luni dacă vor practica în România ceea ce în lege va fi definit ca "dublul standard", atât în ce privește produsele, cât și seviciile.
Parlamentul, prin votul final al deputaților, a aprobat marți, din nou, proiectul de lege care stabilește că radarul de tip pistol va fi utilizat, așa cum se stabilise inițial, doar la o distanță maximă de 10 metri de autovehiculele poliției rutiere. Proiectul fusese adoptat anul trecut, dar în urma sesizării președintelui Iohannis, Curtea Constituțională a stabilit că legea este neclară. La reexaminarea legii de către Parlament, din proiect a fost eliminată acum prevederea prin care orice tip de radar ar fi trebuit presemnalizat prin panouri de atenționare.
Administratorul sau lichidatorul judiciar al unei societăți care se află în procedură de insolvență, faliment sau lichidare va fi obligat să elibereze salariaților un document care să ateste activitatea desfășurată de aceștia, cât și să înceteze și să transmită în registrul general de evidență a salariaților încetarea contractelor individuale de muncă.
Regimul articolelor pirotehnice va fi liberalizat astfel încât să permită vânzarea acestor produse și copiilor cu vâsta minimă de 12 ani, iar anumite categorii de articole interzise acum la comercializare, până la cele folosite la spectacole, vor fi accesibile pentru public.
Primăria Capitalei a decis anul trecut să investească 7,5 milioane de lei pentru unul dintre cele patru trasee de piste pentru biciclete din centrul Capitalei, însă acum Guvernul a aprobat alocarea a aproape 10 milioane de euro pentru realizarea tuturor traseelor propuse de municipalitate.
Guvernul va transmite Comisiei Europene versiunea actualizată în 2019 a Programului de convergență pentru perioada 2019 - 2022, în care, potrivit premierului Viorica Dăncilă, este menționat angajamentul de a adopta moneda euro în 2024. Este pentru prima dată după mai mulți ani în care Guvernul avansează o astfel de dată în documentul menționat, în condițiile în care Banca Națională a României este mai rezervată cu privire la acest proces.
Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, alocarea a 94,23 milioane lei de la bugetul de stat pentru lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanța. Alte 17,3 milioane lei vor fi alocate de autoritățile locale din Constanța, lucrările urmând să aibă o durată de 30 de luni.
Parlamentul va respinge definitiv introducerea ca nouă probă obligatorie la examenul de Bacalaureat a educației fizice și sportului sau, mai exact, a probei "evaluarea competențelor motrice formate pe durata învățământului liceal, pentru elevii apți din punct de vedere medical să desfășoare activități de educație fizică și sport". În schimb, în învățământul antepreșcolar, cei mici vor face mișcare cel puțin 2 ore pe săptămână.
Uber va majora în București, începând de astăzi, tarifele practicate la orele de vârf, argumentându-și mișcarea prin ideea de a încuraja cât mai mulți șoferi să preia curse la aceste ore. Strategia este diferită de cea a companiei rivale Taxify (rebranduită în Bolt), care de luni a redus cu 15% tarifele la orele de vârf în Capitală.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0889 | +0.0005 | +0.01 % |
1 USD | 4.3489 | -0.0153 | -0.35 % |
1 GBP | 5.8416 | -0.0230 | -0.39 % |
1 CHF | 5.5096 | +0.0297 | +0.54 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro