
Trecerea de la impozitarea profitului la impozitul pe cifra de afaceri ar afecta puternic contribuabilii cu cifra de afaceri mare și profit mic, cum ar fi cei din retail și distribuție, dar și societățile în dificultăți financiare care vor plăti impozit chiar și fiind în poziție de pierdere. Totodată, o taxă de solidaritate ar descuraja specialiștii talentați care au rămas pe moment în țară, dar și pe cei care s-au afirmat peste hotare și se gândesc să revină, avertizează Alex Milcev, partener EY România.
ANAF a colectat în primele șase luni ale anului 101,15 miliarde de lei, ceea ce înseamnă un plus de 3,95 miliarde de lei față de încasările din perioada similară a anului 2016, când Fiscul a încasat 97,2 miliarde de lei, respectiv o creștere cu 4,1% a volumului veniturilor bugetare colectate. Încasările din primul semestru au trecut pentru prima dată de pragul de 100 de miliarde de lei pentru, notează ANAF, care se grăbește astfel să anunțe deja, de pe acum, rezultatele pe semestrul I abia încheiat.
Producătorul de țigarete British American Tobacco (BAT), cel mai mare din România, a triplat valoarea investițiilor care urmează să fie realizate în acest an la fabrica de la Ploiești, la aproximativ 60 de milioane de euro. Grupul va ridica o nouă hală de producție și va retehnologiza fabrica, în contextul în care va muta o parte a producției din Bulgaria în România și închide treptat o fabrică din Germania. În urma investițiilor, fabrica de la Ploiești ajunge între cele mai mari cinci unități de producție ale BAT la nivel global.
Nu se putea că vara și canicula să nu aibă un impact și asupra vieții fiscale a companiilor, astfel încât obligațiile fiscale sunt oarecum topite în luna iulie, iar contribuabilii trebuie să îndeplinească doar obligațiile de plata și declarare recurente. Le enumerăm mai jos pe cele mai relevante pentru majoritatea companiilor.
Începând cu data de 26 iunie 2017, Regulamentul (UE) 2015/848 privind procedurile de insolvență (reformare) înlocuiește Regulamentul European privind procedurile de insolvență (Regulamentul 1346/2000) și produce efecte directe în toate Statele Membre în ceea ce privește procedurile deschise de la data de 26 iunie 2017. Scopul acestuia este să îmbunătățească eficiența, claritatea și eficacitatea procedurilor transfrontaliere de insolvență, să beneficieze creditorilor și debitorilor, să faciliteze salvarea companiilor și să ofere antreprenorilor o a doua șansă.
Înlocuirea în România a impozitul pe profit, cota de 16%, cu un impozit aplicat la cifra de afaceri, inițiativă prezentată în noua variantă a programului de guvernare, riscă să intre în contradicție cu reglermentările Uniunii Europene. Astfel de inițiative pentru anumite industrii în țări din Uniunea Europeană au fost considerate în trecut ca fiind în contradicție cu legile UE. Eliminarea impozitului pe profit și aplicarea unei astfel de taxe pe cifra de afaceri poate să ridice semne de întrebare în ceea ce privește conformarea cu prevederile legislației comunitare, afirmă Mihaela Mitroi, partener, liderul Departamentului de Consultanță Fiscală, PwC Europa de Sud-Est.
Mecanismul de colectare a TVA va fi modificat de la 1 septembrie anul acesta și nu de la 1 iulie, cum era prevăzut în programul de convergență prezentat în urmă cu aproximativ două luni. Amânarea este prevăzută în noua formă a programului de guvernare al PSD. Astfel, noul mecanism ar trebui să urmeze modelul utilizat de Italia și are ca scop să reducă masiv evaziunea la TVA.
Legea societăților comerciale va fi modificată, astfel încât o persoană să nu mai poată înființa o firmă un anumit număr de ani dacă a are deja la activ 2 insolvențe, prevede programul de guvernare actualizat. În paralel va fi creată o bază de date online cu angajații din sectoare cu incidență ridicată a muncii "la negru" și înființată o direcție la Fisc pentru firmele cu pierderi peste 3 ani consecutivi.
Legea prevenției, introdusă în Parlament sub denumirea de Legea prevenirii, ar urma să fie adoptată în această toamnă, potrivit programului de guvernare actualizat prezentat de PSD în contextul schimbării premierului. Mediul de afaceri, deși inițial a primit foarte bine această intenție, a criticat ulterior reducerea masivă a numărului de contravenții pentru care s-ar aplica legea prevenției.
Măsurile pregătite de PSD pentru activitățile independente, PFA și alte forme de organizare au fost prezentate de partidul de guvernare încă din toamna anului trecut, însă fără asumarea unui termen precis pentru intrarea în vigoare. În noua variantă a programului de guvernare, lansată în contextul înlocuirii premierului, PSD a introdus și un termen pentru aceste măsuri.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0890 | -0.0018 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.3140 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 GBP | 5.8317 | +0.0016 | +0.03 % |
| 1 CHF | 5.4821 | +0.0037 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro