Începând cu data de 26 iunie 2017, Regulamentul (UE) 2015/848 privind procedurile de insolvență (reformare) înlocuiește Regulamentul European privind procedurile de insolvență (Regulamentul 1346/2000) și produce efecte directe în toate Statele Membre în ceea ce privește procedurile deschise de la data de 26 iunie 2017. Scopul acestuia este să îmbunătățească eficiența, claritatea și eficacitatea procedurilor transfrontaliere de insolvență, să beneficieze creditorilor și debitorilor, să faciliteze salvarea companiilor și să ofere antreprenorilor o a doua șansă.
Opinie Raluca Coman, senior associate Clifford Chance Badea, pentru Profit.ro.
Cui i se aplică
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Regulamentul (asemenea celui anterior) se aplică societăților și persoanelor fizice. Există și câteva excepții, respectiv întreprinderile de asigurare, instituțiile de credit, firmele de investiții care dețin fonduri/valori mobiliare pentru terți și organismele de plasament colectiv.
Unde se aplică
Zona de acoperire geografică a Regulamentului se extinde asupra debitorilor care își au centrul intereselor principale (CIP) în Uniunea Europeană (cu excepția Danemarcei). Regulamentul produce efecte directe, iar procedurile de pre-insolvență și de insolvență care sunt enumerate pentru fiecare țară în parte (pentru România, procedura insolvenței, reorganizarea judiciară, procedura falimentului, concordatul preventiv) în Anexa A a Regulamentului produc în mod automat efecte în virtutea Regulamentului la nivelul întregii Uniuni Europene.
Competența jurisdicțională principală pentru procedurile de insolvență aparține Statului Membru în care debitorul își are CIP. În cazul unei societăți și în lipsa unei dovezi contrare, aceasta este locul în care se află situat sediul social (prezumția nu se aplică, iar instanța va evalua circumstanțele relocalizării, daca sediul social a fost mutat în cele trei luni anterioare solicitării de deschidere a procedurii de insolvență); procedurile deschise în acest sens sunt cunoscute sub denumirea de proceduri principale de insolvență și cuprind toate activele din UE ale debitorilor. Tipurile de proceduri principale de insolvență, care includ proceduri de salvare și reorganizare, sunt enumerate în Anexa A la Regulament.
Raluca Coman, senior associate Clifford Chance Badea
Procedurile teritoriale sau secundare de insolvență pot fi deschise într-un loc în care un debitor are un sediu (un loc de derulare de operațiuni unde se exercită, în mod netranzitoriu, o activitate economică ce presupune mijloace umane și active). Procedurile teritoriale și secundare de insolvență se limitează la activele debitorului din Statul Membru în care acesta are un sediu, însă și acestea pot fi oricare dintre cele enumerate în Anexa A. Potrivit Regulamentului anterior, procedurile secundare de insolvență se limitau exclusiv la lichidare. Scopul acestei modificări în cadrul procedurilor secundare de insolvență (care continua să fie auxiliare procedurii principale) este de a facilita procesul de salvare și de a furniza asistență în cadrul procedurilor principale de insolvență.
Totuși, ar trebui menționat că, în încercarea de a reduce în general procedurile multiple de insolvență privind o singură entitate cu operațiuni într-o serie de jurisdicții europene, există de asemenea și posibilitatea de a evita în întregime procedurile secundare de insolvență. Acest lucru este realizat de către practicianul în insolvență în cadrul procedurii principale de insolvență care se angajează să trateze creditorii într-un alt Stat Membru în conformitate cu așteptările acestora potrivit dispozițiilor legii locale.
Legea aplicabilă
În general, legea aplicabilă procedurilor principale de insolvență produce efecte la nivelul tuturor Statelor Membre, cu toate că există o serie de excepții care includ, printre altele, drepturi in rem, drepturi de compensare și reguli referitoare la sistemele de plată. În linii mari, scopul acestor excepții este de a proteja înțelegerile contractuale existente de efectele procedurii de insolvență derulate in alte State Membre.
Modificări importante
- extinderea ariei de proceduri naționale la care se aplică, nemailimitându-se la procedurile „clasice”, „formale” de insolvență, spre deosebire de Regulamentul anterior, cu efectul că acestea vor putea fi folosite în contextul procedurilor de insolvență transfrontalieră; de exemplu, pentru România este adăugat concordatul preventiv, care a fost introdus ulterior adoptării Regulamentului european anterior, Regulamentul nr. 1346/2000);
- clarificări suplimentare asupra jurisdicției și conceptului de centru al intereselor principale (CIP) pentru consolidarea fundamentului juridic;
- reguli noi cu privire la procedurile secundare de insolvență și orientarea specifică în ceea ce privește împrejurările în care acestea pot fi amânate sau refuzate;
- începând cu data de 26 iunie 2018, înființarea unor registre de insolvență în care se publică informațiile privind procedurile de insolvență (România deține deja un Buletin al procedurilor de insolvență, rămâne de văzut cum se va modifica acesta pentru a asigura publicarea tuturor informațiilor cu caracter obligatoriu prevăzute de noul Regulament), și începând cu 26 iunie 2019, interconectarea registrelor de insolvență prin intermediul Portalului European e-Justiție pentru a intensifica accesul la informații și pentru a preveni deschiderea de proceduri paralele;
- stabilirea unui nou cadru de reguli procedurale pentru procedurile de insolvență care vizează entități diferite ale unui grup de societăți cu activitate multi-jurisdicțională, având drept scop creșterea șanselor de salvare integrală a grupului.
Concluzii
Regulamentul (EU) 2015/84 constituie un progres important în aria de restructurare și insolvență transfrontalieră. Acesta trebuie luat în considerare și în contextul în care, în noiembrie 2016, Comisia Europeană a propus o Directivă pentru o nouă abordare privind insolvența întreprinderilor în Europa, prin promovarea restructurării timpurii în vederea sprijinirii creșterii economice și a protejării locurilor de muncă. În timp ce Regulamentul privind procedurile de insolvență din 2015 se concentrează pe soluționarea conflictelor de competență și de legi în procedurile transfrontaliere de insolvență și asigură recunoașterea la nivelul UE a hotărârilor în materie de insolvență, Directiva propusă ar trebui să armonizeze aspectele de fond ale legislațiilor în materie de insolvență din Statele Membre, care rămân încă divergente și chiar ineficiente în unele țări, așa cum menționează Comisia Europeană, scopul final fiind acela de a avea un cadru legislativ în baza căruia antreprenorii să fie încurajați să inițieze alte activități comerciale („a doua șansă”).
