Legea prevenției – PSD și-a asumat termenul pentru adoptarea legii

Legea prevenției – PSD și-a asumat termenul pentru adoptarea legii
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 29 iun 2017

Legea prevenției, introdusă în Parlament sub denumirea de Legea prevenirii, ar urma să fie adoptată în această toamnă, potrivit programului de guvernare actualizat prezentat de PSD în contextul schimbării premierului. Mediul de afaceri, deși inițial a primit foarte bine această intenție, a criticat ulterior reducerea masivă a numărului de contravenții pentru care s-ar aplica legea prevenției.

"Unul dintre principiile de bază ale Codului Economic al României va fi prevenirea. De aceea vom adopta Legea prevenirii pana la 1 octombrie 2017. Acest lucru înseamnă de fapt că un agent economic nu va mai putea fi sancționat, dacă el nu a fost înainte îndrumat și apoi prevenit. Practic, scoatem cartonașul roșu acordat direct și îl înlocuim cu două cartonașe galbene", potrivit programului prezentat de PSD.

Urmărește-ne și pe Google News

Legea, care ar trebui să schimbe relația dintre firme și mediul de afaceri, punând un accent mai ridicat pe prevenție în detrimentul sancțiunilor, a fot prezentată de PSD încă de anul trecut. Proiectul a generat interes puternic în mediul de afaceri, însă, pe parcursul procesului legislativ, numărul de contravenții pentru care ar urma să se aplice prevenția a fost redus considerabil.

Anunțată cu surle și trâmbițe de Guvern, inclusiv de liderul PSD, Liviu Dragnea și prevăzută să fie adoptată în primul trimestru din acest an, astfel încât nimeni să nu mai primească o măsură punitivă înainte să aibă o măsură de prevenție, Legea prevenției se dovedește, încet-încet, un mare fiasco sau "fâs" în limbaj mai popular, a afirmat, recent într-o opinie transmisă Profit.ro, consultantul fiscal Cornel Grama.

Potrivit acestuia, în 15 martie - în anexă, contravențiile incluse pentru aplicarea măsurilor de prevenție erau în număr de 396, iar în final, când deja proiectul a fost trimis la Parlament, anexa privind contravențiile s-a ciuntit și mai mult, ajungând la 105.

viewscnt
Afla mai multe despre
legea prevenirii
legea preventiei
program guvernare