
Un grup de oameni de afaceri români, reuniți în organizația neguvernamentală Romanian-American Business Council (RABC), cu sediul central la New York, lansează o petiție online pentru ridicarea vizei de intrare pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, de care au nevoie în prezent cetățenii români care vor să călătorească în această țară, și speră să strângă un milion de semnături până la sfârșitul lunii mai.
Cea mai mare rețea de dealeri BMW din Europa Centrală și de Est, grupul Automobile Bavaria, va intra puternic și pe piața vânzărilor de automobile second hand. Președintele grupului, Michael Schmidt, spune că piața vânzărilor de mașini BMW second hand este mai mare decât cea a vehiculelor noi și controlată de dealeri neautorizați, ceea ce generează nemulțumiri ale clienților finali. Dar acest lucru se va regla, crede omul de afaceri.
Membrii Asociației Berarii României l-au ales în funcția de președinte pe Lucian Ghinea, directorul general al Bergenbier, companie parte a grupului Molson Coors. El a preluat noile atribuții din cadrul Asociației de la Shachar Shaine, președintele companiei United Romanian Breweries Bereprod (URBB), care a asigurat președinția organizației pe parcursul anului 2017.
Strategia pentru turism a noului Guvern pare a fi scrisă în urmă cu mai bine de un an, deoarece face referire la instituții care nu mai există și la încercarea de a găsi soluții pentru asigurarea banilor turiștilor în contextul în care deja a fost aprobat un act normativ în acest sens.
Viitorul ministru al Turismului, Bogdan Trif, trebuie să se implice în rezolvarea celei mai importante probleme din turism, și anume lipsa forței de muncă, să stimuleze incoming-ul, să schimbe modul în care este promovată România, să stimuleze investițiile în turism și să digitalizeze, simplifice și debirocratizeze activitatea ministerului, a declarat pentru Profit.ro Călin Ile, președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR). "Fără demersuri până acum, semnalele sunt că se va agrava".
Omul de publicitate Bogdan Naumovici a deschis, împreună cu trei prieteni, oameni de afaceri, în apropiere de Casa Presei, în București, cel mai mare poligon indoor de tir din România, gândit ca un centru de entertainment, cu programe și concursuri care se schimbă permanent. De exemplu, de Valentine's Day, femeile singure care urăsc această sărbătoare vor putea cumpăra inclusiv pachetul "Bărbatul de la brâu în jos", cu o țintă care reprezintă acest lucru.
Mircea Vladu, care a vândut în urmă cu 7 ani turoperatorul Prestige Tours către fondul spaniol de investiții GED, care mai deținea în România și agențiile de turism Happy Tour și Paravion, s-a înțeles cu ceilalți acționari ai Happy Tour să-i preia participația de 4,99% pe care o mai avea la capitalul social al firmei, primind în schimb 150.000 de euro brut. Vladu spune că, oferindu-i acești bani, ceilalți acționari au evaluat, practic, Happy Tour la 3 milioane de euro, dar el crede că firma valorează mai mult. Surse din piață susțin că Happy Tour este de vânzare, lucru confirmat pentru Profit și de omul de afaceri Dragoș Anastasiu.
Turoperatorul Cocktail Holidays a înregistrat un volum de vânzări de peste 18 milioane de euro în 2017, cu 10% mai mult față de 2016, și estimează că anul acesta va avea o creștere de 15% a vânzărilor. În acest an, agenția lansează circuite în SUA, Iordania, Brazilia, Hong Kong & Macao, Singapore, consolidează operarea pe charter în destinațiile Sharm El Sheikh și Tenerife și mizează pe creșterea turismului individual.
Mediul de afaceri așteaptă de la noul guvern să-și asume lucruri concrete și să anunțe din start ce obiective măsurabile va finaliza în acest an, a declarat pentru Profit.ro Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).
Mircea Dobre ar trebui să rămână ministrul Turismului și în noul guvern și să termine proiectele pe care le-a început, crede președintele ANAT, Alin Burcea, care se teme că un nou ministru ar avea nevoie de două luni doar pentru a învăța "alfabetul turistic".
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro