
Proiectul de lege a Turismului care ar urma să fie publicat în prima parte a acestui an în Monitorul Oficial nu ține cont de multe dintre solicitările patronatelor din domeniu, fiind un paleativ care reglementează foarte multe lucuri, dar nu schimbă mult în bine, crede Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).
Valentine's Day a adus în restaurante cu 30% mai mulți clienți, dar aceștia, fiind în proporție de două treimi tineri în vârstă de 20-25 de ani, au cheltuit mai puțin decât nota medie curentă. Îndrăgostiții au cerut doar un fel de mâncare, plus desert și ceva de băut, potrivit City Grill, cel mai mare lanț românesc de restaurante, cu 18 unități sub brandurile City Grill, Hanul Berarilor, Pescăruș, Carul cu Bere și Trattoria Buongiorno.
În jur de 25.000 de români vor pleca, cu ocazia Valentine's Day, în minivacanțe în țară, cele mai căutate destinații interne fiind marile orașe, care atrag turiștii cu restaurante și cluburi, hotelurile de lux din zona montană, hotelurile cu facilități SPA din stațiunile balneare și pensiunile rurale, arată un studiu al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Dragobetele a depășit ușor Valentine's Day, în acest an, la căutările pe Google ale românilor, care asociază aceste sărbători cu termeni precum "cadouri haioase" sau "bijuterii". Bărbații au căutat cadouri mai din timp, iar femeile, în schimb, s-au "activat" mai târziu, însă sunt mult mai active.
După ce a ajuns prima oară la Tbilisi în 2014, încercând fără succes să vândă votcă în fostul spațiu sovietic, Florin Rădulescu s-a întors doi ani mai târziu, când a preluat conducerea îmbuteliatorului Pepsi din Georgia. Acum se luptă cu celebrele limonade georgiene și cu Cola-Cola, iar în timpul liber se plimbă prin această țară care l-a făcut ca, după un an și jumătate, să spună că nu duce dorul României.
România a devenit singura țară din regiune care nu mai este promovată în cataloagele marilor turoperatori din Germania, stat care recent era principalul furnizor de turiști pentru piața locală. După TUI și Neckermann, și compania Dertour a renunțat acum să mai promoveze ofertele românești. Eliminarea României din cataloage, unde Bulgaria și Ungaria, de exemplu, ocupă numeroase pagini, este argumentată prin infrastructura deficitară, numărul mic de hoteluri de calitate și tarifele foarte mari practicate de acestea. Turoperatorii germani reclamă că au fost lăsați singuri să lucreze la imaginea României.
Georgia, o țară cu ieșire la Marea Neagră și cu munți, întocmai ca România, dar de trei ori mai mică, alocă pentru promovarea turismului de trei ori mai mulți bani. În timp ce oficialii români din turism nu au stabilit nici măcar niște piețe țintă, georgienii își știu clar prioritățile, iar rezultatele nu întârzie să apară: Georgia a avut anul trecut 7,5 milioane de turiști străini, iar România a atras doar 2,5 milioane de vizitatori.
Parlamentarii români și cei georgieni discută posibilitatea ca un zbor direct regulat între București și Tbilisi să fie lansat din acest an, iar hotărârea ar putea fi luată în urma unor discuții finale care vor avea loc la sfârșitul lunii februarie sau începutul lui martie, a declarat pentru Profit.ro, la Tblisi, parlamentarul georgian Isko Daseni, președintele grupului prietenie și lucru româno-georgian.
Romania.travel, site-ul oficial al turismului românesc din ultimii ani, nu mai poate fi accesat pentru că reprezentanții ministerului Turismului, care îl au în administrare, nu au achitat taxa anuală pentru deținerea domeniului. Noul ministru de resort, Bogdan Trif, a declarat pentru Profit.ro că nu există cadrul legal pentru plata acestui domeniu, romania.travel, și că o va achita din salariul lui. UPDATE ora 14.12 Ministerul Turismului a transmis Profit.ro că site-ul a fost redeschis, după ce a aflat de la Profit.ro despre închiderea pentru neplată.
Complexul hotelier Vraja Mării din Costinești, cu 88 de camere, construit în 2013, a fost scos la vânzare cu 2,8 milioane de euro. Ajuns la 63 de ani, proprietarul, singurul specialist pe discoteci-sonorizări al fostului Birou de Turism pentru Tineret (BTT) în perioada '82-'89, spune pentru Profit.ro că vrea să renunțe la afacere și să călătorească prin lume.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro