
Daimler Truck, divizia de camioane a Mercedes-Benz, și producătorul de camioane Volvo Truck (fără legătură cu autoturismele Volvo) au semnat un acord de cooperare în cadrul unui joint-venture, pentru dezvoltarea unei platforme comune, destinată vehiculelor bazate pe software.
Tesla a pierdut în luna martie cotă de piață în SUA, ca urmare a scăderii vânzărilor și majorărilor înregistrate de principalii săi rivali, însă diferențele între liderul pieței și urmăritori sunt atât de mari, încât primele 20 de mărci abia însumează volumul vândut de Tesla.
Mazda Motor și-a anunțat rezultatele financiare și de vânzări pentru ultimul an fiscal, raportând vânzări globale în creștere, care au generat venituri și profit la niveluri record.
În doar 48 de ore de la lansarea pe piață, modelul IM L6, unul dintre cele mai avansate automobile din lume, cu propulsie exclusiv electrică, a înregistrat peste 6.000 de comenzi, potrivit producătorului. Mașina a fost lansată în urmă cu doar câteva zile, pe piața din China.
Marca Porsche va deschide al doilea showroom din România, primul în afara Bucureștiului, într-un complex care va cuprinde atât spațiul de expunere, cât și atelier. Lucrările de construire vor fi finalizate anul viitor.
Chiar dacă în acest moment se înregistrează un platou al vânzărilor, cauzat de incertitudinile pe care clienții le au față de rețelele de încărcare și de autonomia mașinilor, toate studiile arată că vânzările de automobile complet electrice vor continua să crească în anii următori. Data Force spune că în doar aproximativ un an, electricele vor depăși hibridele, iar peste aproximativ patru ani, vor depăși și dieselurile plus benzina.
Divizia de camioane a Volkswagen, Traton, care cuprinde toate mărcile de camioane deținute de grupul german, listată pe bursă în urmă cu aproximativ cinci ani, și-ar putea majora pachetul free-float printr-o posibilă vânzare de acțiuni către investitori instituționali.
General Motors își continuă revenirea în Europa, conform planului, cu automobile electrice, și lansează cel mai nou model al mărcii sale premium, Cadillac. Este vorba despre un SUV care va concura direct cu celebrele Mercedes EQE, BMW iX și Audi Q8 e-tron, cele mai populare SUV-uri electrice din clasele superioare.
Protestele locuitorilor din regiunea Berlin, unde se află fabrica Tesla au pus în pericol ședința Consiliului Municipal din Grunheide, dar nu au reușit să o blocheze, așa cum și-au dorit protestatarii, așa că extinderea fabricii a fost aprobată de autorități.
SUV-ul Coupe Rafale a primit o motorizare de top, hibrid cu încărcare la priză, însoțită de tracțiunea integrală. Mașina are o autonomie electrică de 100 km.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0884 | -0.0001 | 0.00 % |
1 USD | 4.3642 | -0.0096 | -0.22 % |
1 GBP | 5.8646 | +0.0262 | +0.45 % |
1 CHF | 5.4799 | +0.0140 | +0.26 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro