
Doctorul Sorin Oprescu – altfel ales primar al Capitalei – mai are puțin și se plânge că nu are foehn la Arest! Așa cum a făcut Elena Udrea. Diferența dintre Elena Udrea și Sorin Oprescu e aceea că, desi e femeie, fosta blondă de la Cotroceni s-a limitat la a se plânge pe facebook de lipsa unei coafeze. Nu și-a (re)descoperit nicio boală, nu a plâns ca fetele. O face, însă, Sorin Oprescu.
Foștii consilieri ai primarilor Sorin Oprescu și Andrei Chiliman, dar și intermediarul companiei Apa Nova au fost lăsați în libertate de Tribunalul Prahova. Cei trei au primit, totuși, control judiciar.
Francezii din conducerea Apa Nova, companie controlată de grupul Veolia, au încercat să se asigure că nu sunt prinși, astfel că au angajat foști ofițeri din cadrul serviciilor secrete, pentru a-și face propriul serviciu de informații. Soția unui fost ministru de Interne, interceptată în dosar, a fost, de asemenea, promovată director general al Apa Nova. Printre firmele menționate în dosar se numără și cea a lui Virgil Ardelean, zis Vulpea, fost șef al serviciului de informații al Ministerului de Interne.
Fostul președinte al ANAF Șerban Pop este acuzat că a primit 230.000 de euro mită de la Horia Simu, pentru a interveni pe lângă procurorul-șef al DIICOT, Alina Bica, astfel încît omul de afaceri să scape de un dosar penal.
Compania Apa Nova, controlată de grupul francez Veolia, a cumpărat inclusiv „bunăvoința” trusturilor de presă din România, pentru a nu mai fi criticată în mod public, arată DNA.
Tribunalul București a respins cererea lui Sorin OPrescu, de înlocuire a arestului preventiv cu cel la domiciliu.
Toți consilierii locali ai Capitalei primesc mită pentru votarea proiectelor cu miză, se arată în referatul prin care DNA cere arestarea preventivă a consilierilor primarilor Andrei Chiliman și Sorin Oprescu.
Directorul general al Apa Nova, Bruno Roche, autoriza personal plăți care reprezentau, în realitate, mita pentru politicieni, precizează DNA. Anchetatorii arată și că primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a luat o poziție publică dură referitor la compania Apa Nova, până în momentul în care consilierul său, Vlad Moisescu, a început să primească mită. Astfel, Apa Nova a crescut tarifele cu aproape 125%, grație înțelegerii găsite la politicieni, evident în dauna bucureștenilor.
Tarifele plătite de bucureșteni pentru apă și canalizare au fost majorate ca urmare a comiterii unor infracțiuni de trafic de influență, precizează DNA. Consilierii primarilor Andrei Chiliman și Sorin Oprescu au ajutat compania Apa Nova să obțină acordul primăriilor și consiliilor locale pentru majorarea tarifelor, în schimbul primirii unor sume importante drept mită.
Producția de struguri din această toamnă este cu 25% mai mare față de 2014, declară Dan Muntean, președintele Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Vinuri din România.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0953 | -0.0010 | -0.02 % |
1 USD | 4.3848 | -0.0050 | -0.11 % |
1 GBP | 5.8664 | -0.0178 | -0.30 % |
1 CHF | 5.4723 | -0.0082 | -0.15 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro